Sfântul Cuvios Tit și Sfinții Mucenici Amfian și Edesie - Calendar creștin ortodox: 2 aprilie
- Adrian Pătrușcă
- 2 aprilie 2021, 06:30
Sfântul Cuvios Tit, făcătorul de minuni a trăit în secolul al IX-lea în cea de-a doua fază a luptei împotriva sfintelor icoane.
Sf. Tit s-a călugărit din tinerețe și s-a așezat la o mănăstire de obște. Acolo, a fost smerit și ascultător încât i-a întrecut pe ceilalți frați ai mănăstirii.
Pentru modul său de viață a fost hirotonit preot, iar pentru viața sa cea curată a fost învrednicit de Dumnezeu cu darul facerii de minuni.
Sfinții Mucenici Amfian și Edesie
Acești sfinți au fost frați, fiind originari din Libia, Africa de Nord și au trăit în timpul împăratului Maximian (cca. 250 – iulie 310).
Au fost învățați dreapta credință de mucenicul Pamfil. Aceștia au mers la Berit și au stat înaintea stăpânitorului Urban. Aici, Amfian a propovăduit pe Hristos Domnul, motiv pentru care a fost supus la chinuri și în cele din urmă a fost aruncat în mare suferind moarte mucenicească.
Edesie, fratele său, a fost trimis la chinuri la minele de aramă din Alexandria Egiptului. Văzând aici pe guvernatorul Ieroclis că îi chinuiește pe creștini l-a bătut pe acel stăpânitor.
Pentru fapta lui îndrăzneață a fost torturat și aruncat în cele din urmă în mare trecând la Domnul în rândul mucenicilor.