Sfântul cu moaște în două părți ale lumii – Calendar creștin ortodox, 23 ianuarie

Sfântul cu moaște în două părți ale lumii – Calendar creștin ortodox, 23 ianuarie

Sfântul Clement, prăznuit pe 23 ianuarie, era din Ancira Galatiei (Ankara de zi), și s-a născut către anul 258 dintr-un tată păgân și o mamă creștină, Sofia.

După moartea părinților, încă de la vârsta de 12 ani, s-a dedicat slujirii lui Dumnezeu. Pentru viața curată și înțelepciunea sa a fost făcut preot la 18 ani şi arhiereu la 20 de ani.

A propovăduit credinţa în Hristos, în vremea împăraților prigonitori de creștini Dioclețian (284-305) şi Maximian (286-305).

A suferit cumplite chinuri de la dregătorul Ancirei, care, uimit de răspunsurile lui şi de curajul cu care primea torturile, l-a trimis la Roma, la împăratul Diocleţian.

Ne puteți urmări și pe Google News

Acolo, după ce a fost din nou chinuit groaznic, a fost aruncat în temniţă. Aici a botezat pe mulţi păgâni care văzuseră caznele lui. Printre ei, și Agatanghel, roman de neam.

Clement a fost trimis apoi împăratului Maximian, în Nicomidia, împreună cu alţi creştini. Agatanghel s-a ascuns în corabia care îl ducea pe Sfântul Clement, fiindcă nu voia să se despartă de el, gata să-I fie alături până la moarte

Clement şi Agatanghel, au stat așadar în faţa a doi împăraţi şi a nouă guvernatori, în felurite cetăţi şi au mărturisit cu tărie credinţa lor în Hristos, drept care au fost chinuiți într-o sumedenie de feluri: bătuţi cu toiege, spânzuraţi, arşi pe coaste cu făclii aprinse, aruncaţi la fiare, băgați în var nestins, întinşi pe paturi de fier încinse, aruncaţi în cuptor fierbinte, împunşi cu ţepuşe ascuțite şi altele asemenea, iar prigonitorii rămâneau uimiți de răbdarea lor.

După ce au îndurat temniţa şi chinurile vreme de 28 de ani, au fost duşi iarăşi în Ancira, unde Sfântul Agatanghel a fost ucis într-o zi de 5 noiembrie 311 prin tăierea capului, după multe alte torturi.

În luna ianuarie, prin voia lui Dumnezeu, Sfântul Clement a fost eliberat şi a început să slujească Liturghia într-o peşteră unde se adunau creştinii.

Însă, în 23 ianuarie, anul 312, prorocind despre moartea sa şi despre apropiata pieire a împăraţilor păgâni, Sfântul a fost ucis de dregătorul Ancirei chiar în faţa altarului, împreună cu diaconii săi, Hristofor şi Hariton.

Biserica pomeneşte pe Sfântul Agatanghel în aceeaşi zi de 23 ianuarie cu Sfântul Clement, dat fiind că amândoi au fost mulți ani părtași acelorași patimi.

Moaştele Sfântului Clement al Ancirei au fost mutate la Constantinopol, în două biserici închinate lui.

O parte au fost furate şi duse în Apus de cavalerii Cruciadei a patra (în anul 1204), iar cealaltă parte se află acum în Grecia (la Mănăstirile Prussos – în Evritania, Zografu – pe Muntele Athos şi Faneromeni – în insula Salamina).