Sezon încheiat pentru Talisson Almeida, mijlocașul brazilian al Rapidului
- Cristi Buș
- 7 mai 2026, 16:38
Rapid. Sursa foto: Facebook FC Rapid a anunțat joi că brazilianul Talisson Almeida nu va mai evolua în acest sezon, după ce a suferit o accidentare serioasă la genunchi și urmează să fie supus unei intervenții chirurgicale. Vestea proastă este ultima dintr-un șir lung din sânul echipei giuleștene.
Fotbalistul s-a accidentat în partida disputată luni împotriva CFR Cluj, pierdută de giuleșteni cu scorul de 1-2 pe teren propriu. Acesta a fost înlocuit la finalul primei reprize, după ce a acuzat probleme medicale, locul său fiind luat de Olimpiu Moruțan.
Diagnosticul lui Talisson, confirmat de club
În urma investigațiilor medicale efectuate ulterior, clubul a confirmat gravitatea accidentării.
„Accidentat în meciul cu CFR Cluj, Talisson a efectuat o serie de investigații în urma cărora s-a constatat că a suferit o leziune la genunchi. Din păcate, brazilianul, care urmează să fie supus unei intervenții chirurgicale, nu va mai fi disponibil în acest sezon”, se arată în comunicatul oficial transmis de FC Rapid București.
Probleme de lot pentru Rapid
Accidentarea lui Talisson Almeida vine într-un moment complicat pentru formația bucureșteană, care se confruntă deja cu mai multe absențe din motive medicale.
Potrivit informațiilor din club, lista indisponibililor include încă opt jucători, ceea ce reduce semnificativ opțiunile tehnice pentru finalul de sezon.
Adaptare dificilă după transferul din Brazilia
Transferat în această iarnă de la RB Bragantino, mijlocașul brazilian nu a reușit să se impună în primul său sezon în România. A bifat 11 apariții în tricoul Rapidului, fără să marcheze sau să ofere vreo pasă decisivă, fiind titularizat doar în două rânduri.
Accidentarea și perioada de recuperare care urmează complică și mai mult situația jucătorului, care va rata finalul sezonului și va trebui să revină în pregătire abia în stagiunea următoare.