Baletul "Albă ca Zăpada" a impresionat publicul român prin decoruri, costume, jocuri de lumini şi idei ingenioase de regie.
Teatrul Naţional din Bucureşti a fost, la acest sfârşit de săptămână, o gazdă de poveste. „Albă ca Zăpada“, în versiunea coregrafului francez de origine albaneză Angelin Preljocaj, a sedus publicul autohton, la toate cele trei reprezentaţ ii, după ce îl încântase şi pe cel parizian. Deşi Naţionalul nu posedă cea mai bună scenă pentru balet, iar premiera de vineri a întârziat din cauza unor probleme tehnice, spectacolul de aproape două ore a decurs fără incidente.
Pe lângă atuurile anunţate pe afiş - un basm îndrăgit, oarecum ignorat de baletul clasic, un nume precum Preljocaj, costume de Jean Paul Gaultier şi muzica lui Gustav Mahler - baletul propune decoruri fastuoase, idei de regie şi efecte de lumină ingenioase.
Basmul e perfect linear, Preljocaj nu se abate prea mult de la litera fraţilor Grimm, nu inventează, nu sugerează, pur şi simplu povesteşte, în maniera baletului romantic de secol XIX. E o pledoarie pentru clasic şi simplitate a unui coregraf căruia nu-i este deloc străin dansul contemporan.
„Ideea mea a fost să povestesc «Albă ca Zăpada» ca pe un basm, cu farmecul şi încântarea proprie genului. Există însă şi destule capcane psihanalitice. E vorba de un Oedip inversat care mi se pare foarte actual astăzi, când femeile de 45-60 de ani sunt încă frumoase, dar suferă la umbra fiicelor lor“, explica Angelin Preljocaj, pentru „Le Figaro“. Inspirat de Walt Disney
Dacă la nivelul coregrafiei, spectacolul nu aduce surprize, o face în schimb în materie de decoruri (care poartă semnătura lui Thierry Leproust) şi regie. „Iluzionistul“ Preljocaj a imaginat apariţia celor şapte pitici pe frânghii, coborând de pe munte şi dansând în aer - o scenă memorabilă - iar secvenţa în care mama vitregă se uită în oglinda uriaşă pare preînregistrată ori realizată prin jocuri complicate de lumină.
De fapt, de partea cealaltă, mama vitregă e dublată perfect de o altă balerină, efectul fiind remarcabil. Scenele de bal, de dragoste, de vânătoare, otrăvirea Albei ca Zăpada, toate se petrec în decoruri feerice. Pe fondul acesta de basm, costumele trebuiau să fie întocmai, motiv pentru care conceperea lor a fost lăsată pe mâna creatorului Jean Paul Gaultier. Unele alegeri sunt însă discutabile. Cea mai reuşită apariţie e mama vitregă (balerina Cèline Galli), cu un look întunecat (combinaţie de negru şi roşu), împrumutat din versiunea lui Walt Disney.
La polul opus se află Prinţul (Sergio Diaz), costumat mai degrabă ca un toreador, în portocaliu, cu bretele fosforescente.
Lui Gaultier i se iartă însă toate „păcatele“ la final, când Albă ca Zăpada (japoneza Nagisa Shirai) apare într-o superbă rochie de mireasă, în clasica scenă de nuntă. Dacă publicul francez şi cel român deopotrivă au savurat întoarcerea la basm propusă de Preljocaj, critica a avut câteva „obiecţii“: „Spectacolul nu este decât ilustrativ, dansul nu este decât demonstrativ, fără poezie interioară. Ne arată tot ce e de arătat ca povestea să fie bine spusă: nu sugerează nimic, nu deschide vreo portiţă spre un orizont nou“, comenta „Nouvel Observateur“.
Recomandările noastre
