Ex-românca Șerban, debut cu stângul pentru noua sa țară

Ex-românca Șerban, debut cu stângul pentru noua sa țară

România a pierdut, oficial, cea mai talentată tenismenă din noul val. În vârstă de 21 de ani, Raluka, fostă Raluca, a bifat, ieri, primul meci din postura de jucătoare a Cipriului.

Condițiile grele în care se tot zbate sportul din România i-a impus pe sportivi fie să renunțe la performanță, fie să își schimbe naționalitatea, așa cum este în cazul noii Raluka Șerban. În vârstă de 21 de ani, Raluka a ales să joace sub culorile Ciprului.

 

Ciprioții i-au oferit și un antrenor

Ne puteți urmări și pe Google News

În urmă cu două-trei zile, pe site-ul WTA a apărut și confirmarea schimbării de naționalitate a jucătoarei, ba chiar și în privința prenumelui ei, care, până atunci, era „Raluca”. Șerban, jucătoare aflată pe locul 217 în ierarhia mondială, a pierdut primul meci pentru Cipru, în cadrul unui turneu ITF. Fosta „tricoloră” a cedat în fața unei jucătoare mai slab poziționată în clasamentul WTA, olandeza Quirine Lemoine (248 mondial), scor 6-7, 2-6.

Turneul ITF se desfășoară în Dubai, unde Raluka a evoluat, în premieră, sub culorile noii sale țări. Raluka a ales să reprezinte Cipru (țara în care s-a dezvoltat în ultimii ani), după ce s-a săturat să mai aştepte sprijin din partea Federaţiei Române de Tenis. Ciprioții i-au oferit condiții bune de antrenament, sprijin moral și un antrenor. Până la vârsta de 21 de ani, Raluka Șerban a strâns zece titluri ITF la simplu (printre care două în turnee de 25.000 de dolari), 11 titluri la dublu, plus o semifinală la dublu la nivel WTA, la Luxemburg.

 

Personaj al campaniei EVZ

Cazul a atras atenția și presei internaționale. „Ascensiunea, poate de neoprit, a tenisului din România, duce la îndepartarea Ralucăi Șerban. Tenismena din Constanța a devenit cetățean cipriot, confirmând cât de mult contează România în lumea tenisului. Cu 15 jucătoare active la nivel înalt, România se află departe de națiunea secundară din circuitul de tenis.

Plecarea Ralucăi Șerban joacă un rol fundamental și, cu siguranță, nu pozitiv în destinul echipei României, deoarece, în prezent, se pare că nu există nicio jucătoare capabilă să facă schimbul de generații”, au titrat italienii de la Tennis Circus.

Luna trecută, tenismena s-a numărat printre personajele Campaniei „S.O.S. sportul românesc”, începută de cotidianul „Evenimentul zilei”, campanie care prezintă problemele sportului românesc. Pentru reclamarea diverselor cazuri, puteți folosi adresa officeredactie@evz.ro.