Separatiștii de la Tiraspol n-ar mai vrea să urmeze ordinele Moscovei: „O fac pentru că sunt forțați”

Separatiștii de la Tiraspol n-ar mai vrea să urmeze ordinele Moscovei: „O fac pentru că sunt forțați”Sursa foto: Arhiva EVZ

Războiul declanșat de Rusia în Ucraina afectează grav interesele așa ziselor autorități separatiste de la Tiraspol. Ei sunt obligați să aplice strategia Moscovei, deși nu sunt tocmai fericiți cu acest lucru deoarece sunt loviți direct în interesele personale. Liderii separatiști văd cum venituriel pe care le obțineau, înainte de război, din afacerile mai mult sau mai puțin legale din statele europene s-au diminuat din cauza sancțiunilor.

Politologul Cristian Pârvulescu a făcut o serie de declarații cu privire la relația dintre liderii separatiști de la Tiraspol, din Transnistria, și Rusia. În opinia sa, aceștia urmează strategia Moscovei fără prea mult încântare, forțați, dat fiind că le sunt afectate direct interesele personale.

„Așa-zisele autorități de la Tiraspol nu sunt foarte fericite să aplice strategia Moscovei. O fac pentru că sunt forțate, pentru că există pârghii”, a declarat Cristian Pârvulescu.

Potrivit spuselor sale, liderii separatiști s-au obișnuit cu un stil de viață mult peste ceea ce le poate oferi Rusia. Ei obțin venituri importante din afacerile pe care le derulează în state ale Uniunii Europene, profitând de zona gri în care se află. Mai mult, una din sursele de venituri, contrabanda, care a înflorit din 2014, anul primului război cu Ucraina, merge din ce în ce mai greu. Autoritățile europene au impus controale și verificări mult mai stricte, astfel că oportunitățile s-au redus foarte mult.

„Să nu uităm că liderii de la Tiraspol au și cetățenia unor state din UE și nu sunt extraordinar de încântați de încercările Rusiei de a provoca o confruntare între Chișinău și regiunea separatistă, care să dea rușilor posibilitatea de intervenție”, a spus politologul.

Maia Sandu, președintele Republicii Moldova

Sursa: Facebook/ Maia Sandu

O victorie a Ucrainei oferă posibilitatea refacerii granițelor Moldovei

În acest context, Cristian Pârvulescu a estimat că reîntregirea Republicii Moldova este cât se poate de normală. Iar o victorie a Ucrainei, împotriva Rusiei, va deschide o oportunitate în acest sens. Chiar și oficialii de la Tiraspol își vor dori o ruptură de Rusia având în vedere deschiderea spre Uniunea Europeană.

„O victorie ucraineană, care rămâne posibiliă, ar putea să creeze o oportunitate care nu a existat din 1991 încoace ca soluția să fie în favoarea Republicii Moldova, care să preia controlul”, a conchis Cristian Pârvulescu.

Pe de altă parte, Nicolae Negru, editorialistul publicației Ziarul Național care apare la Chișinău, a vorbit despre intențiile Moscovei de a răsturna guvernul legitim al Republicii Moldova. În opinia sa, Rusia folosește democrația pentru a provoca o lovitură de stat care să ducă la instaurarea unui regim favorabil Kremlinului. El a mai spus că Moscova a decis să oprească livrările de gaze și energie electrică deoarece Maia Sandu a condamnat agresiunea Rusiei împotriva Republicii Moldova.

„În ultima vreme există o încercare a Moscovei de a schimba tactica, care a permis unor companii să exporte mere în Rusia, din autonomia găgăuză și din Orhei. Și aici este o încercare de a stimula anumite mișcări de separatism, de destabilizare. Și Tiraspolul s-a activat. A venit cu niște propuneri să livreze energie malului drept, tocmai ei, care au oprit livrările de energie”, a spus Nicolae Negru, la TVR Moldova.