Condamnat la 12 ani de temniţă grea, Părintele Justin Pârvu avea să mai primească încă patru pentru că nu abjură de la credința ortodoxă. Este încarcerat la Roman, Suceava, Aiud, Gherla, minele de la Baia Sprie şi Cavnic, apoi în lagărele de la Culmea și Periprava. Aici destinul îi adună la un loc, într-o poveste fascinantă, pe colegul său de idealuri, camarad de front și slujire a lui Hristos, preotul legionar Nicolae Bălănuță, tatăl actriței Leopoldina Bălănuță, împreună cu viitorul său ginere, actorul Mitică Popescu.

Arestat ca în „1984”. Din facultatea de artă teatrală, la tăiat de stuf

Istoria inedită ne-a fost povestită de Mitică Popescu cu puțin timp înainte de închiderea aberantă a parcurilor, la locul său preferat de întâlnire din Herăstrău. Puțină lume știe că reputatul actor a fost și deținut politic. Pentru cei de azi vinile sale imputate de bolșevici sunt de-a dreptul imaginare, scoase din romanul lui George Orwell, “1984”. Dar atunci faptele care i s-au fost puse în cârcă și l-au trimis la închisoare au fost de o realitate pe cât de absurdă pe atât de cruntă, impusă de ocupanții sovietici care invadaseră țara.

Mitică Popescu, după cum ne-a mărturisit, a fost arestat în anii ’50 pentru așa-zisa vină de nedenunțare a unui prieten care voia să plece din țară, cumulată cu vina de a râde la bancurile politice anticomuniste care s-au zis la o șuetă raportată la Securitate de un trădător.

“Era un Sfântul Ștefan și m-am dus la vecinul meu să-l sărbătorim”, ne povestește artistul acum în vârstă de 83 de ani. “Deci era pe 27 decembrie 1957. Acolo mai erau câțiva cunoscuți, patru în total și o domnișoară. E, trei dintre ei voiau să plece în America și au scris niște scrisori la Ambasadă; unul o scrisoare, altul, două și al treilea, trei scrisori. Al patrulea i-a turnat. După o lună de zile i-a arestat și după un alt timp, probabil după ce i-a scuturat bine, m-au luat și pe mine. M-au băgat și pentru nedenunțarea și pentru încurajarea lor, că i-aș fi aprobat. Țin minte și-acum sentința: “tăinuire și instigare la acte preparatorii de trecerea frontierei”. Imaginați-vă, un student la actorie pus să-și joace rolul propriei vieți într-un teatru absurd, scris de alții. Din facultatea de artă teatrală, la tăiat de stuf! Ceilalți, săracii, au fost încălțați rău. Cel care a scris o scrisoare a luat 8 ani, cel care scrisese două, 10 ani și cel cu trei scrisori,12 ani. 12 ani! Vă imaginați? Pentru niște scrisori. Acestea sunt vremurile pe care le-am trăit!”

„Am vrut să-i dau o bere anchetatorului meu”

„Dar stați să vedeți! Acum un an primesc un telefon din Mexic. La telefon, unul dintre amicii arestați, închis la Pitești și care a ieșit de abia în 1964, cu decretul, și apoi tot a emigrat, la fel ca și ceilalți. Nu m-am mai întâlnit niciodată cu nici unul dintre ei și nici cu turnătorul, după proces. Ăla a fost martor al acuzării și mi-aduc aminte că l-a bătut mătusă-mea cu geanta-n cap la Tribunal…”, spune râzând Mitică Popescu.

„E, și cu telefonl. Mă sună amicul din Mexic și îl întreb: Măi, Willy – că așa-i ziceam – spune-mi și mie, după atâția ani, cine era tipa care a fost cu noi și ce s-a întâmplat cu ea? Păi, zice, e nevastă-mea! Destinul. Dumnezeu. Ea a stat trei ani, ca și mine, l-a așteptat apoi pe om și s-au căsătorit, iar-acum sunt în Mexic. Doar cu anchetatorul m-am întâlnit, întâmplător, pe stradă. Avea un nume mai ciudat – Gudila – și era cam străin de România. A trecut pe trotuarul celălalt când m-a văzut. M-am dus după el. Se speriase puțin. L-am invitat la o bere. Așa sunt eu. N-a venit. A pretextat ceva și a șters-o”.

CONTINUAREA ARTICOLULUI IN PAGINA URMATOARE