Evenimentul Zilei > Opinii > Opinii EVZ > SENATUL EVZ: Uraganul lui Bloomberg şi certificatele sicilianului Borbély
SENATUL EVZ: Uraganul lui Bloomberg şi certificatele sicilianului Borbély

SENATUL EVZ: Uraganul lui Bloomberg şi certificatele sicilianului Borbély

Spre dezamăgirea CNN, Fox- News, ABC, BBC, UN, Al Gore, M. Ghadaffi, Ion Cristoiu şi a altora care aşteptau cu sufletul la gură să vadă New York City potopit de uraganul Irene, dezastrul s-a reprogramat pentru o dată ulterioară.

Uraganul a sfârşit într-un anti-climax botezat, pentru salvarea aparenţelor, furtună tropicală. De fapt, fără TV nici n-ai fi ştiut ce dramă planetară am trăit zilele trecute, aici în Mid-Manhattan: în afara unei ploi mocăneşti de o noapte şi ceva canale înfundate, ca la orice furtună de vară de pe la noi, n-a fost nimic deosebit în New York. Asta dacă primarul Bloomberg n-ar fi luat măsura, fără precedent istoric, de a îngheţa transportul în comun şi a decreta nişte evacuări simbolice pe coastă (adică fără capacitate de a le pune în practică, ceea ce ar fi fost o enormitate).

Excesul de zel politicianist, cu consecinţe economice incalculabile, ţine de context: liderii din SUA suflă în iaurt după ce George Bush a fost făcut franjuri când uraganul Katrina a dus la inundarea New Orleans. Nimeni nu mai riscă nimic şi e mai la modă să fii panicard decât echilibrat (ştiţi stilul). Dacă închiderea aeroporturilor pe furtună e de înţeles, paralizarea activităţii economice a unui oraş – şi ce oraş! – pentru că plouă o zi şi o noapte constituie o cedare în faţa viziunii postmoderne că viaţa e o suită de patologii ce trebuie medicalizate şi micro-administrate de guvern.

Istericii cu microfon-pămătuf s-au perindat pe ecran căutând vreo baltă în care să se bage cu picioarele, transpirând ridicol în canadiene polare (sunt 28-29 grade Celsius la New York, iar când plouă e înnăbuşitor de cald) pentru impresie artistică. În vremea asta newyorkezii dorm cu fereastra deschisă, umblă pe străzi şi în baruri ca de obicei, în şlapi şi bermude, se miră ce bazaconii se spun despre oraşul lor şi târguie una-alta de la prăvăliile imigranţilor, care nu-s aşa tembeli încât să închidă magazinele tocmai acum, când e rost de profit.

E drept că un uragan n-a mai ajuns de mulţi ani atât de sus pe coasta de Est (nici acum n-a ajuns, că a făcut fâs pe drum, cum prognozau cei cu capul pe umeri, dar să zicem), deci lumea s-a dezobişnuit de ele. Doar un meteorolog mai bătrân s-a scăpat şi a spus că erau frecvente în anii ’50 în zona Washington- New York, când clima era în general mai caldă şi turbulentă. I-au pus însă repede pătura în cap şi l-au scos din emisie la prima reclamă, deoarece strica consensul de opinie catastrofic: cele mai calde luni / sezoane / medii multianuale, sau cel mai ploios august de când se fac înregistrări în New York; sau poate, dimpotrivă, cel mai rece şi agitat, depinde unde şi cum măsori. În tot cazul, suntem condamnaţi la extremism climatic într-un fel sau altul, pe medie, pe vârfuri sau pe deviaţia standard; şoc şi groază mediatice.

Dacă în SUA a fost hiper-activism, România se află la extrema indolentă a administraţiei. Sunt multe de criticat la schema cu certificate de emisii de carbon, dar dacă tot avem un plan internaţional, măcar nişte foloase puteam trage de pe urma lui. Numai că în cinci ani n-am putut pune mâna, nu pe miliarde de dolari, cum zic capetele înfierbântate, dar măcar pe câteva sute de milioane, bune pentru autostrada Bechtel de la Turda la Târgu Mureş de exemplu, fieful domnului Borbély Lázsló.

Când auzi că premierul Boc cere capul nefericitului politruc UDMR de la agenţia de mediu, iar ministrul Borbély, el însuşi un tip mai curând inerţial şi birocrat, îl livrează ca să-şi salveze scaunul, te umflă râsul. Doar nu vă gândiţi că un obscur şef de agenţie decide la noi pe sute de milioane de euro. Nici măcar fostul ministru Korodi, care trebuia să lanseze pregătirile pentru certificatele introduse prin acordul de la Kyoto, n-a fost lăsat de Tăriceanu să umble la valiza cu bani. El era un băiat civilizat din UDMR care vorbea frumos cu presa, vinea la serviciu pe bicicletă şi distribuia ceva grisine fărâmiţate la ONG-uri. Ca atare, deşi n-a făcut decât să ţină locul cald doi ani, a fost iubit de activiştii de mediu şi a avut imagine bună.

Planul strategic era ca abia după alegerile din 2008 să se dea drumul la caşcaval, de către noul guvern în funcţie, că nimeni nu-i bou să facă pregătiri pentru alţii. Numai că, ghinion, din alegeri n-a ieşit cine era vorba, aşa că treaba s-a împotmolit din nou. Nemirschi a fost pus la Mediu ca să împingă către PSD afacerea (şi alte lipeli ale micilor Corleone de Constanţa), după plan, dar Videanu l-a blocat la mantinelă, că avea şi PDL ideile sale originale. Şi aşa s-a mai dus un an de miuţă politică, aşteptându-se prezidenţialele ca să se decidă "ale cui sunt certificatele". Fatalitate: eşecul surprinzător al lui Geoană a încurcat total iţele. Nu doar PSD a ieşit din cărţi, ci şi, paradoxal, grupul Videanu, adică ambii actori cu interes şi aplomb pe subiect. UDMR, cu tradiţie de figurant la Mediu şi capacitate doar pentru tranzacţii de nivel unu (alocări de resurse în teritoriu către ai lor), n-a putut urca la nivelul de complexitate superior, cerut de jocul cu certificate de emisii. Prin urmare, timp de încă doi ani a făcut ce face ardeleanul chibzuit în atare situaţie: nimic, în speranţa că problema o să dispară. Au tăcut mâlc, iar premierul nu s-a băgat peste ei, să nu-şi pericliteze coaliţia.

Ăstimp, certificatele s-au depreciat, deci nu mai poţi lua pe ele banii de dinainte de criză. Dar asta e complet irelevant. Partidele româneşti ilustrează perfect teoria lui Banfield din cartea clasică despre Italia de sud, "Bazele morale ale societăţii înapoiate": având două clanuri rivale, decât să câştige ambele 50 de lei şi toată lumea să fie mai bogată, se va prefera întotdeauna situaţia ca ai mei să nu câştige nimic, iar ceilalţi să piardă 10 lei. Conform acestei definiţii a succesului în societăţile rurale înapoiate, stând pur şi simplu degeaba, clanul lui domnului Borbély le-a învins pe celelalte. Ceea ce în Germania e iresponsabilitate şi se lasă cu demisii la vârf, în mica noastră Sicilie balcanică trece drept abilitate politică, bună de premiat.