Mai întâi, doresc tuturor cititorilor noştri un an nou fericit! Poate că sună puţin cinic sau deplasat în condiţiile crizei şi-ale atâtor profeţii sumbre, dar urarea mea e totuşi din toată inima.

Eu cred în bucurie şi-n dragoste, chiar şi în vremuri de holeră. Nu prea mă omor după alarmiştii şi prăpăstioşii care văd sfârşitul lumii la fiecare colţ de stradă. Lumea nu piere prin catastrofe hollywoodiene, ci o dată cu fiecare dintre noi, când închidem ochii pentru totdeauna. Au fost ani grei şi vor mai fi, dar aproape nimeni dintre cei care trăim azi pe pământ n-a trecut prin război, nici prin molime, nici prin lagăre de concentrare. Am supravieţuit comunismului şi cred cu toată tăria că o asemenea experienţă mizeră nu se va mai repeta. Poate că nu vom avea tot ce ne dorim în 2012. Totuşi trăim într-o lume liberă şi avem dreptul la speranţă. Apoi, ca să ne-ntoarcem la oile noastre - începutul de an a dat deja de gândit jurnaliştilor prin afirmaţia lui Sebastian Lăzăroiu că după alegeri vom avea la guvernare o alianţă PDL-PSD. Acum, eu nu ştiu ce credeţi dumneavoastră despre domnul Lăzăroiu, mie mi se pare un personaj gen Cozmin Guşă, un ins, adică, despre care nu se ştie mare lucru, dar pe care-l găseşti băgat în toate, şi mai ales pe unde nu-l cauţi. Caragiale are o frumoasă schiţă în care un jurnalist fără inspiraţie trebuie să însăileze ceva pe tema "Ce gândeşte suveranul?" Se pare că inşi gen Lăzăroiu sau Guşă ştiu întotdeauna, mai bine decât suveranul însuşi, ce planuri are el în cap. E adevărat că după povestea cu Albă-ca Zăpada, când gruparea lui Neamţu a apărut ca la comandă, fostul consilier prezidenţial a căpătat oleacă de credibilitate. Dar să privim mai îndeaproape profeţia lui, deloc neinteresantă. Deci, PDL-PSD. Cele două mari partide s-au spurcat reciproc ani de zile, dar în politică asta nu înseamnă nimic, piaţa Endependenţii e mereu la doi paşi. Se poate face, deci? Sigur că da, s-a mai şi făcut. E bine să se facă? Din punctul de vedere al nostru, al cetăţenilor, nu: ce poate ieşi bun din atelajul eterogen dreapta-stânga? Dar pentru cele două partide e o garanţie că vor guverna nestingherite până la loc comanda, pentru că în afară de ele pe scena politică nu mai e decât plevuşcă. Eu personal nu agreez această soluţie, de fapt mă şi tem de ea. Căci ea, între altele, măreşte şansa ca în fruntea guvernului să vină Adrian Năstase, dacă vi-l mai aduceţi aminte. Cu PSD-ul şi cu Năstase nu-i de glumă: dacă le dai un deget, îţi vor lua cât ai clipi mâna întreagă. I-aş sfătui, deci, pe liderii PDL să se gândească de o sută de ori înainte să facă o asemenea alianţă. PSD-ul nu s-a aliat cu PNL pentru ochii frumoşi ai lui Crin Antonescu, ci din ură faţă de Băsescu, din disperarea de a nu putea scăpa de el cu nici un chip. Actuala alianţă USL nu este una a principiilor comune, nici măcar a intereselor comune. Este una strategică îndreptată împotriva unui singur jucător politic, cel care i-a umilit pe Ponta şi Antonescu la ultimele alegeri. Când preşedintele actual va părăsi Cotrocenii, nu va mai exista nicio raţiune pentru actuala mega-uniune, poate doar cea de a-l ghilotina pe nefericitul comandant de navă. Ejectat din uniune, unde a tropăit asemenea şoricelului lângă elefant, PNL se va regăsi ce-a fost întotdeauna: un partid mic, izolat şi, pe deasupra, compromis de mezalianţele din ultimii ani. Eu sper să apară în timp util o altă alianţă, cea naturală, cea care ne-a dat în trecut cele mai mari speranţe: alianţa PDL-PNL. Partidul liberal a traversat, mai ales din vina liderului său actual, o perioadă de uriaşe greşeli şi de mare înstrăinare de sine. Lângă Dan Voiculescu şi Iliescu, el a devenit de nerecunoscut. Ultima lui şansă e să renunţe, cât mai e timp, la liderul său din ce în ce mai rupt de realitate şi să accepte mâna întinsă, de atâtea ori, de PDL. E unica şansă a PNL să prindă guvernarea. Cu PSD va rămâne tovarăşul de drum ce poate fi debarcat oricând, asemenea tuturor celor ce se aliază cu tigrul contra leopardului. Nu-mi fac însă nici cele mai mici iluzii. PNL nu e de capul lui. Cu excepţia minunatului Neagu Djuvara, nimeni nu mişcă în front în faţa omului cu ochii vineţi.