Horia-Roman Patapievici: "Dupa parerea mea, interviul cu presedintele a fost ratat pentru ca presedintele a fost interogat, nu lasat sa vorbeasca".

Cu ocazia invitarii la Realitatea TV a primului-ministru, luni, si a presedintelui tarii, marti, telespectatorii au putut compara doua mostre de jurnalism si doua atitudini tipice. Jurnalistii Adrian Ursu si Ion M. Ionita l-au intervievat pe primul-ministru.

Asta inseamna ziarele „Gandul” si „Adevarul”. Jurnalistii Robert Turcescu si Emil Hurezeanu l-au intervievat pe presedinte. Asta inseamna ziarele „Cotidianul” si „Romania libera”.

Jurnalistii Adrian Ursu si Ion M. Ionita au fost politicosi si curtenitori, lucru pentru care ii felicit. Pareau insa sa nu inteleaga argumentele premierului privitoare la finantarea majorarii pensiilor (pentru ca, daca intelegeau, ar fi reactionat: or, cei doi au primit toate afirmatiile premierului ca pe niste edicte), ceea ce inseamna ca nu se pregatisera pentru emisiune, iar pentru acest lucru nu ii pot felicita.

Interviul a avut meritul de a-i permite premierului sa se exprime nestanjenit. Lucru in sine bun, pentru ca cetatenii simteau nevoia, sunt sigur, sa asculte explicatiile sefului guvernului in privinta unei masuri care, potrivit logicii elementare si cunostintelor economice de baza, nu pare sa poata fi facuta fara riscul ori al inflatiei, ori al renuntarii la impozitarea unica.

Din pacate, acest obiectiv a fost ratat, si aici sta, cred, neajunsul major al interviului. Dupa parerea mea, interviul jurnalistilor de la „Gandul” si „Adevarul” a suferit si de pe urma atitudinii lor generale fata de premier, o atitudine care oscila intre iubitor si mieros, si care bruia capacitatea celor doi jurnalisti de a scoate de la premier argumente mai pertinente si explicatii mai satisfacatoare.

Era limpede, dupa zambetele lor incurajatoare si dupa sfiala lor afectuoasa, ca invitatul le place. Adrian Ursu ne obisnuise cu afisarea unei fete crancene, cu un stil al incruntarii neinduratoare si cu un joc amenintator al maxilarelor, care il recomanda drept adevaratul urmas, in presa, al lui Cristian Tudor Popescu.

Am fost, de aceea, uimit sa descopar pe buzele lui Adrian Ursu un zambet duios si intelegator, atunci cand asculta aprobator explicatiile primului-ministru, desi multe dintre acestea s-ar fi pretat, din partea unor jurnalisti mai putin ambetati de prezenta interlocutorului, unor comentarii inteligente.

Cu totul alta a fost atitudinea jurnalistilor de la „Cotidianul” si „Romania libera”. Pentru Robert Turcescu si Emil Hurezeanu, presedintele nu era un interlocutor, era un om care trebuia supus la chestiune si tratat ca o prada.

Si nu ca prada pe care o pandesti pentru o singura lovitura, lovitura de gratie, ci ca una dupa care alergi ca sa o lovesti, pe care o lovesti ca s-o ametesti si pe care o ametesti ca s-o poti servi publicului avid, inca miscand, pe masa de vivisectie. Occidental si rezervat, Emil Hurezeanu mai mult ii tinea isonul lui Turcescu, decat initia secvente agresive.

In schimb Robert Turcescu era in priza acuzarii, haituia cu dosarul pe masa si, cu gesturi experte, aplica executia cand victima se astepta mai putin (felul in care a aplicat intrebarea cu casa din strada Mihaileanu, calcand peste cuvintele presedintelui, a fost magistral - o smetie scurta si indesata peste ceafa impricinatului).

Cu o seara inainte de interviul cu presedintele, Robert Turcescu l-a avut invitat pe Cozmin Gusa. Atitudinea de acuzator public, cu care lui Robert Turcescu i-a placut sa se identifice cam prea staruitor in ultima vreme, a fost, cu Cozmin Gusa, abandonata. M-am bucurat, crezand ca Turcescu si-a revizuit atitudinea de acuzator public, care imi displacea. Eroare. A doua zi, cu presedintele Basescu, Turcescu si-a regasit tonul acuzator si spiritul comisar.

Dupa parerea mea, interviul cu presedintele a fost ratat pentru ca presedintele a fost interogat, nu lasat sa vorbeasca. Spre deosebire de jurnalistii care l-au intervievat pe premier, care nu pregatisera dosarul economic al legii pensiilor, jurnalistii care l-au intervievat pe presedinte erau bine pregatiti, dar cu lucruri nepotrivite.

Turcescu si Hurezeanu nu voiau sa afle cum vede presedintele situatia in care ne gasim, voiau sa-l traga la raspundere pentru ea si tineau mortis sa-l dovedeasca de fals, eroare ori malversatiune, orice ar fi spus si la orice s-ar fi referit.

In concluzie. In atitudinea jurnalistilor care l-au intervievat pe presedinte am regretat curtoazia celor care l-au intervievat pe premier, iar lipsa de pertinenta a intrebarilor adresate premierului s-a regasit in mod regretabil in impertinenta intrebarilor adresate presedintelui.