Precizez că nu vorbesc despre raportul dintre intelectuali şi regimurile antidemocratice, ci de situaţiile proprii unei ordini liberal-democratice. A spune nu puterii totalitare înseamnă un lucru.

Condiţiile democraţiei pluraliste sunt esenţial diferite şi reclamă răspunsuri adecvate din partea celor care luptă pentru afirmarea valorilor ce ţin de adevăr, încredere, moderaţie şi fermitate.

În era revoluţiei tehnotronice, prevestită cu mai bine de patru decenii în urmă de Zbigniew Brzezinski într-o carte purtând chiar acest titlu, blogurile şi siteurile on-line au devenit tribune de discuţii, generează aşadar un spaţiu al conversaţiei dezinhibate pe temele cele mai diverse.

Este important însă să păstrăm civilitatea, să nu cădem în ispita etichetărilor facile, a proceselor de intenţii, a judecăţilor sumare şi mai ales în mocirla insultelor gratuite. Din nefericire, există destule cazuri în care frustrări abia mascate se traduc în voluptatea maculării celor care îşi apară, pur şi simplu, dreptul de a fi ei înşişi, dreptul la libertatea de a nu subscrie la fobii dirijate şi manipulări cinice.

Atacul la persoană nu va ţine niciodată locul analizelor serioase şi al dialogului menit să ne îmbogăţescă spiritual, nu să ne înjosească. Intelectualul nu-şi abrogă dreptul la autonomie atunci când acceptă să intre în domeniul acţiunii politice. Este vorba de o ajustare, de o recalibrare, nicidecum de abandonarea vocaţiei de a gândi liber şi de a spune ce consideri adevărat şi drept.

Dacă se naşte o tensiune insuportabilă între cele două dimensiuni, evident că intelectualul public va trebui să opteze. Dar nimic nu-l împiedică să fie de partea valorilor politice în care crede. Să ne amintim de profesoara Zoe Petre, care a fost consiliera vreme de patru ani a preşedintelui Emil Constantinescu.

A încetat ea să fie o intelectuală? N-a fost mai departe oare Robert Reich un intelectual, chiar şi atunci când a devenit membru al cabinetului în timpul administraţiei Clinton? A încetat Bronislaw Geremek să fie un mare istoric şi un intelectual civic-liberal atunci când a devenit ministru de externe al Poloniei? Nu rămâne profesorul Valeriu Stoica un eminent universitar şi teoretician al dreptului, chiar dacă este vicepreşedintele PDL?

Să mă refer la cazul ministrului educaţiei de la sfârşitul anilor ’90, filosoful Andrei Marga? Ori la acela al economistului Daniel Dăianu, devenit candidat la alegerile europarlamentare din 2008?

La fel în cazul politologului Cristian Preda, care a fost consilier prezidenţial şi acum este europarlamentar: a cedat el cumva la capitolul integritate intelectuală? Nu a scris şi N. Manolescu analize memorabile în perioada în care era preşedintele PAC? S-a depreciat cumva prestigiul intelectual al lui Andrei Pleşu pentru că a fost ministru de externe? Încetează Teodor Baconschi să fie un strălucit gânditor în clipa în care devine ministru de externe? Contează mai puţin ideile sale? Exemplele abundă.

Nu toţi intelectualii preţuiesc contactul cu puterea. Nu toţi sunt făcuţi pentru a exercita funcţii publice. Nu toţi rezistă valurilor de calomnii, insinuări şi invective. Dreptul la detaşare, la solitudine, la rezervă privind angajamentele directe este de necontestat. Ceea ce nu înseamnă că aceia care intră în acţiunea politică democratică ori acceptă funcţii publice ar fi "trădători", "lachei", "oportunişti pentru eternitate", "fiinţe nevertebrate", "elitişti", "populişti" etc.

Îndoiala rămâne o virtute a oricărui intelectual veritabil, dar ea nu trebuie convertită în argument menit să decredibilizeze implicarea responsabilă în treburile Cetăţii. Vita activa şi vita contemplativa sunt în fond indisociabile, chiar dacă fiecare are regulile, normele, priorităţile sale. Care însă nu trebuie absolutizate. Mai ales atunci când bătălia pentru sferă publică este una în care proiectul societăţii deschise este subminat de exponenţii extremelor (aliaţi, iată, întrun baroc nociv, agresiv şi ignobil).

În asemenea condiţii, intelectualii publici nu pot să adopte strategia absenteismului paralizant. Politica struţului este întotdeauna perdantă. România, în plus, se află într- un moment critic al istoriei sale şi nu pot decât să salut intenţia unor colegi de breaslă, intelectuali publici, de a face pasul în domeniul politicii active, de partea valorilor libertăţii şi ale demnităţii umane.