Evenimentul Zilei > Opinii > Opinii EVZ > SENATUL EVZ: E democrat un guvern de tehnocraţi?
SENATUL EVZ: E democrat un guvern de tehnocraţi?

SENATUL EVZ: E democrat un guvern de tehnocraţi?

Chibiţând să vadă dacă se alege sau nu praful de moneda euro poimâine, România pare că are alte preocupări. Nu bugetul de stat, Doamne fereşte, tratat cu o uluitoare superficialitate de oameni ce ar fi trebuit să fie un pic mai preocupaţi de subiect.

Pe de-o parte, guvernul nu s-a ţinut de promisiunea făcută la scandalul de anul trecut, când cu distribuirea preferenţială a banilor din Fondul special de urgenţă, ca până anul ăsta să vină cu reguli transparente de alocare. Ceea ce garantează că scandalul va reizbucni, cam în una-două săptămâni.

De cealaltă parte, prezidenţiabilul Crin Antonescu cheamă la revoluţie fluturând steguleţe de hârtie creponată, precum cel al bugetului pentru educaţie, care ar fi "la o treime din nivelul legal". Asta e marota celor 2% din PIB, chestie inventată din neatenţie de studenţii indignaţi de la Istorie, care, grăbiţi să ocupe nu ştiu ce săptămâna trecută, n-au stat să citească cu atenţie bugetul de stat. Civismul lor e admirabil, dar superficialitatea dlui Antonescu nu: dânsul şi-a făcut o regulă din a-şi culege informaţiile despre politicile României din presă – mai precis, titlurile de presă – iar maşinăria de expertiză a PNL s-a atrofiat într-atât încât nu s-a găsit nimeni să-i sufle că de 10 ani salariile din pre-universitar, adică grosul, nu se mai derulează prin Minister, ci se transferă direct autorităţilor locale. Ca atare, suma totală pentru educaţie e în jur de 4% din PIB sau peste, doar că nu mai apare toată în dreptul Ministerului. Tot sub ţinta indicativă de 6%, fireşte, dar fără legătură cu indignările preşedintelui liberal.

Revenind la guvern şi coaliţie, deşi au avut o lună de chibzuială la dispoziţie, n-au reuşit să vină cu motiv mai plauzibil pentru decizia comasării alegerilor decât o marotă la fel de ridicolă precum cea a dlui Antonescu: economisirea a aprox. 20 mil euro pe care, spune dl. ministru Igaş, îi vom investi cu succes în proiecte de infrastructură. Aleluia brother!

Dincolo de faptul că suma reală e complet incertă, 20 mil euro nu-s mare brânză pentru bugetul de investiţii al ţării; în tot cazul nu ceva care să merite jocul la limita încălcării în spirit, dacă nu în literă, a cutumelor democratice. Proiectul de lege al MAI are multe hibe tehnice, analizate bine de ongişti (dar nu ăia excesiv de indignaţi, ci unii mai cu capul pe umeri). Trei zile i-au trebuit opoziţiei să parcurgă acest material, până când ideile concrete dinăuntru s-au scurs în discursul dlui Ponta, care, împreună cu dl Antonescu făceau până atunci doar uzuala retorică anti-prezidenţială şi ameninţau cu soluţia albaneză (retragerea din Parlament, care la Tirana a produs doar rezultatul genial al opririi discuţiilor pentru aderare de către EU). Nu doar pe vremea lui Năstase, dar parcă şi sub Geoană expertiza juridică la PSD era mai consistentă. Restul opiniei publice, câtă mai rămâne în picioare după aşa tururi de forţă, filozofează despre guvernanţa în Europa şi în lume, deplângând eroziunea democraţiei prin numirea unor guverne de tehnocraţi, ca în Grecia sau Italia. Am mai văzut această falsă dilemă: ce ne facem cu Mario Monti, Papademos şi eventual alţii ca ei, că nu au fost aleşi de popor, cu ce drept guvernează. Ca şi când oamenii ar fi paraşutaţi din Lună, nu votaţi democratic în Parlament; că sunt sau nu membri de partid, n-are legătură cu democraţia.

E drept că datorită crizei economice s-au înmulţit în ultima vreme ideile juvenile că doar democraţia directă (adică referendum sau alte forme de plebiscit) este cumva legitimă, iar cea indirectă (adică prin consilii sau parlamente alese) cumva coruptă, sau o etapă istorică spre cealaltă. Se uită că dacă-i aşa, nici Barack Obama nu e legitim, preşedintele SUA nefiind ales prin vot popular direct. Democraţia directă de tip referendum are mari neajunsuri atunci când e să decidă în chestiuni complexe de guvernare zilnică, să cântărească orice nu se poate exprima în termeni de da sau nu, precum intensitatea preferinţelor diverşilor actori sociali, dar mai ales nu poate face necesarele compromisuri pe alocarea resurselor publice, adică exact ceea ce e nevoie acum în criză. Lucrurile nu sunt noi, ci se ştiau de la Platon, Aristotel şi părinţii fondatori ai Constituţiei SUA, care tocmai de aceea au pus contraponderi şi nuanţe în maşinăria de traducere a eluzivei „voci a poporului".

Dar aşa e când te crezi băiat deştept şi prea pragmatic ca să pierzi vremea cu prăfuielile astea în şcoală: îţi petreci restul vieţii dând în gropi şi învăţând pe propria piele ABC-ul guvernării.

Publicat in categoriile: Opinii EVZ
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: