Sorin Ionita: "Va mai amintiti de virusul anului 2000 - acea mica hiba a programelor de calculator scrise cu decenii in urma, care nu alocau decat doi digiti pentru notarea anului, astfel incat 2000 avea sa fie citit ca 1900?"
Urma ca la 1 ianuarie 2000 planeta sa se dea peste cap: de la orarul avioanelor la bazele de date din banci si asigurari si pana la sistemele de securitate nucleare.
Dupa ce ne-am tot isterizat in ‘98-’99, am doborat paduri pentru a tipari editoriale panicarde, iar consultanti cavernosi ne-au dat avertismente si si-au oferit (contra cost) expertiza in jurnalele de stiri, Revelionul cu pricina a trecut fara sincope. Pamantul a continuat sa se invarteasca in jurul Soarelui, noi am depasit angoasa si am intrat in noul mileniu fara sa apelam, ca vechii maiasi, la sacrificii umane, iar kommentariatul format din directori de opinie a ingropat repede tema, mutandu-se cu arme si bagaje spre alte urgente, la care se pricepe la fel de putin.
De exemplu, incalzirea globala. Mi-am amintit de episod acum, la doua luni dupa ce Romania a devenit tara membra UE, rememorand cu ce am pierdut noi vremea in 2006. Cel mai batut subiect de discutie a fost scumpirea alimentelor dupa 1 ianuarie. Aceasta e o specie de folclor european vehiculat ba la introducerea euro, ba la aderarea tarilor din valul 2004, dar pentru aceea nu mai putin fictional.
A existat si un mic grup de disidenti (producatorii din industria alimentara) care vedeau catastrofa pe dos, adica prabusirea preturilor sub avalansa de importuri ieftine din UE, urmata de scoaterea firmelor romanesti de pe piata. In realitate nu s-a intamplat nimic, desi am urmarit cu lupa statistica si preturile la zahar si ulei, considerate din motive misterioase cele mai vulnerabile. Nici ungurii nu cumpara din Romania, nici romanii din Ungaria mai mult ca inainte, in ciuda eforturilor diverselor televiziuni plantate strategic la frontiera, care au incercat o vreme sa agite apele. Si nici cine stie ce produse noi n-am vazut in supermarket, desi mi-as fi dorit. Pe scurt, nici crizele astea nu mai sunt ce erau odata.
Varianta comica o reprezinta „criza branzei” din ianuarie-februarie, urmand dupa cea a porcului si a cazanului de tuica si precedand-o pe cea a taierii mielului de Pasti, pe care sigur n-o vom rata. Crize false, bineinteles, iscate din combinatia mortala de incompetenta a unor oficiali si superficialitate astrala a comentatorilor care nu se pot abtine sa nu filosofeze mioritic pe teme de care n-au habar. E a nu stiu cata oara cand luam plasa cu traducerea aceluiasi termen-cheie din directive - „local market” inseamna la Bruxelles piata nationala din Romania, nu piata locala dintr-un oras sau comuna - si speriem lumea degeaba.
Stam saptamani in talk-show-uri inventand restrictii impuse, chipurile, de Europa si vaicarindu-ne ca muierea cu drobul de sare pentru specificul national. Jurnalistii nu verifica la surse competente, scopul lor fiind sa faca garagata, nu lumina. Daca este sa fie un specific national aici, el consta mai degraba in suficienta fudula si inclinatia noastra spre palavrageala, care nu mi se par deloc amenintate cu disparitia.
Lasa ca si altii calca in strachini, de exemplu anticipand ca romanii si bulgarii vor invada Marea Britanie. Nu numai ca nu s-a intamplat, lasand de rusine pe buldogii din tabloide, dar in ianuarie se pare ca mai multi britanici au intrat in Romania decat romani in Insula, unii foarte grabiti sa prinda ultimele chilipiruri cu terenuri si case ieftine la munte si pe litoral. Ce va urma? Pai, tot discutii aiurea, ce va inchipuiti? De exemplu, asa-zisa criza de absorbtie a fondurilor in 2007 - e clar ca Romania va contribui net la bugetul UE anul asta - din care multi vor face o drama nationala. De fapt, nu e nimic in neregula din moment ce abia prin vara se vor aproba la Bruxelles programele noastre, deci nu e timp fizic pentru cheltuire. Si de fapt nici nu conteaza, alocarile fiind pentru 2007-2013.
E mai important acum sa pregatesti proiectele bine si sa te asiguri ca dau rezultate decat sa bagi banii repede in workshopuri sau investitii care dau chix, doar ca sa-i cheltuiesti proportional pe fiecare an. Avem deja lectii de invatat de la sala de conferinte din Constanta sau parcul industrial Braila, unde cladirile s-au inclinat pe-o parte fiindca documentatia a fost rasolita si executia proasta; sau parcul industrial Hemeius (Bacau), care sta falnic si drept, dar gol si inutil, exact ca rudele sale din sudul Italiei, botezate de expertii in dezvoltare „catedrale in desert”.
Recomandările noastre
