Cădem pe gânduri când citim că peste 80% dintre români sunt nemulţumiţi de viaţa lor. Asta se întâmplă şi atunci când nu găsesc loc de parcare la Ikea.
Pe de altă parte, ne îngrijorăm când 70% dintre tineri cred că nu-i aşteaptă nimic bun aici, în timp ce 60% dintre adulţi au mare încredere în sistem, deci şi în continuitatea plăţilor clandestine, cum se numeşte acum şpaga. Ar trebui, de fapt, să ne bucurăm, pentru că asta înseamnă că spre deosebire de maturi, e clar că generaţiile tinere nu se droghează atât de mult. Mai putem să ne văităm sau să ne uităm cu aprobare la alţi oameni care se vaită în general pe tema: mi se întâmplă numai mie, numai aici, numai noi suntem aşa şi unde să fugim din ţară după serviciu.
Încercăm să ne scărpinăm fără să ne vadă nimeni. Asta e foarte important. Gândiţi-vă cât de cumplită trebuie să fie tehnica de tortură, care te ţine singur într-o cameră, fără nicio posibilitate de a pune capăt mâncărimilor. Pierdem cel puţin o oră sfătuindu-ne cu familia ori colegii despre ce ar trebui să alegem pentru masa de prânz între cartofi prăjiţi sau cartofi natur.
Apoi stăm mult pe site-urile cu sfaturi despre cum putem să devenim nişte tancuri mici, mici, mici. Să nu uităm că există şi tehnicile de respiraţie dacice, care te ajută să-ţi scazi singur colesterolul după fiecare masă, odată cu ph-ul, folosind gumă de mestecat naturală, de casă, de la ţărani.
Stăm în maşini, în timp ce întârziem la întâlniri la care toată lumea întârzie şi care ne fac să vorbim în primul rând despre cât suntem de obosiţi şi de lipsiţi de chef şi că a ajuns insuportabil traficul. Ajungem şi la conversaţia despre ce maşini ne dorim. La fel ca profesorii plictisiţi, vorbim despre destinaţii de vacanţă sau întâmplări amuzante cu tâmpiţi şi lăsăm subiectul pentru ultimele minute.
Trimitem mailuri care nu sunt citite şi primim mailuri pe care le ştergem din greşeală. Dăm telefoane unor oameni care nu ne răspund şi primim telefoane la care nu răspundem. Între timp, ne revoltăm pentru că lumea e plină de nenorociţi care nu răspund la telefon. Aşa începem să simţim că cei din jur nu ne merită. Sau că a fi sunat mereu fără să suni înapoi e un mod de a face economie. Asta se leagă bine de faptul că aproape fără să ştim ne dorim să trăim într-o lume perfectă, în care să nu fim deranjaţi de nimic, nici măcar de ploaie.
Dacă bate vântul, ninge, e frig sau înnorat şi cald, dacă explodează un cauciuc la ştiri sau dacă se rupe vreo cracă dintr-un copac bătrân, ne ia cu transpiraţii reci, ne indispunem, ne simţim atacaţi, nedreptăţiţi şi umiliţi de ecosistem şi capitalism. Ne dorim fără să ştim multe garduri, camere video, radare, agenţi de pază, uşi de apartament făcute din obuze rămase din al doilea război mondial, vreme frumoasă tot timpul, locuri de muncă sigure, relaţii foarte stabile şi să nu mai îngraşe chipsurile atât de tare.
De-asta, când nu facem nimic, ne gândim mult la ce ni s-ar putea întâmpla fără să intervenim niciun pic şi facem spume de indignare pentru alţii - de care de fapt ne doare-n fund, dar nu e cazul să-i rănim cu astfel de amănunte. Intram pe Facebook şi susţinem vreo cauză imbecilă şi chiar dacă suntem în Sighetu Marmaţiei, confirmăm prezenţa diseară la o prezentare de sacoşe de lux. Putem, de asemenea, să semnăm şi petiţia care încă încearcă să-i aducă pe Bono şi fraţii lui ecologişti de la U2 în concert la Iaşi.
Să nu uităm Faxul. Cel puţin o dată-n viaţă vorbim cu nişte doamne care, din biroul lor cu mochetă albastră arsă cu ţigara, plin de icoane cumpărate la reduceri la mall, insistă să creadă că un document trimis pe fax este mult mai oficial şi de încredere decât unul trimis pe mail. Şi ne mai întrebăm uneori în saună, în timp ce aerisim, să mai iasă căldura, dacă nu ar merge un grătar pe pietrele alea încinse. Cetăţeni, stăpâniţi-vă bucuria, nu mai e nimic de făcut!
www.exarhu.ro
Recomandările noastre
