HORIA PATAPIEVICI: "În 31 ianuarie 2008, Curtea Constituţională a României (CCR) a decis că Legea nr. 187/1999 (cu modificările OUG nr. 16/2006), în baza căreia funcţionează CNSAS, este neconstituţională."
În 31 ianuarie 2008, Curtea Constituţională a României (CCR) a decis că Legea nr. 187/1999 (cu modificările OUG nr. 16/2006), în baza căreia funcţionează CNSAS, este neconstituţională. CCR a adus trei argumente: (a) prin obiectul de deconspirare a Securităţii, Legea instituie o „răspundere morală şi juridică“, ceea ce este contrar dreptului; (b) prin atribuţiile fixate de Lege, activitatea CNSAS „are caracter jurisdicţional“; (c) această activitate jurisdicţională nu este nici administrativă (pentru că nu e facultativă), nici judecătorească (pentru că nu respectă procedurile obligatorii administrării justiţiei), singurele două forme de activitate jurisdicţională permise de Constituţie. De aici rezultă că activitatea jurisdicţională desfăşurată de CNSAS este extraordinară, ceea ce e contrar Constituţiei, care interzice în mod expres instituirea şi funcţionarea instanţelor extraordinare. Activitatea CNSAS, deci, este anticonstituţională. Această decizie este definitivă şi irevocabilă. Prin ea, Curtea Constituţională şi-a consolidat în mod spectaculos rolul de instanţă supremă de arbitraj al tuturor conflictelor politice din societatea românească, parcurgând încă un pas pe calea fără întoarcere a asumării unor prerogative politice care până acum aparţineau fie parlamentului, fie executivului, fie preşedinţiei. Motivul e evident: proasta croială a Constituţiei României. Iar instituţia chemată să cârpăcească permanent această croială ineptă este o adunare de nouă jurişti, numiţi politic dintre servitorii politici ai potentaţilor politici, adică Curtea Constituţională a României.
Chestiunea competenţei (morale şi juridice) a CCR trebuie net despărţită de chestiunea autorităţii ei. Chiar şi atunci când Curţii Constituţionale i se recunoaşte autoritatea, discuţia asupra valabilităţii deciziilor ei este nu doar inevitabilă, ci şi necesară (pentru claritatea democratică a vieţii noastre politice). Din punctul meu de vedere, CCR greşeşte prin punctul (a), abuzează semantic prin (b) şi comite un sofism prin (c). Insist asupra faptului că aceste lucruri trebuie dezbătute, chiar dacă autoritatea CCR nu este pusă, în principiu, în discuţie.
Decizia CCR a stârnit indignarea societăţii civile: multora li s-a părut că ne-am întors brusc înainte de 1989, că decizia CCR reprezintă o lovitură împotriva Revoluţiei din 1989 şi că este un act de brutală restauraţie comunistă, în fond, un triumf al securiştilor împotriva tuturor. Dar a stârnit şi satisfacţia nedisimulată a multor actori politici, care au avut sentimentul că în sfârşit cineva a îndrăznit (şi a reuşit) să pună capăt dezmăţului creat de dezvăluirile de informatori şi securişti. Într-un fel, invalidarea CNSAS a fost o lovitură îndelung aşteptată (şi pregătită). Legea 187 a fost votată abia în decembrie 1987, după nenumărate, laşe şi perfide mutilări, care l-au făcut pe iniţiatorul ei (Ticu Dumitrescu) să se dezică de ea. În timpul guvernării Năstase şi sub preşedinţia lui Ion Iliescu (a treia, fapt cu care CCR a fost de acord), activitatea CNSAS a fost sabotată în trei feluri: (I) printr-o dispoziţie validată în CSAT, deţinătorii de arhive au primit ordin să NU cedeze CNSAS arhivele, în ciuda Legii 187, care cerea acest lucru; (II) cinci dintre membrii Colegiului (trei PSD, un PRM plus Onişoru) au refuzat să se mai prezinte la lucrările Colegiului, ceea ce i-a paralizat activitatea timp de aproape doi ani şi a atras înfiinţarea unei Comisii parlamentare de control (Comisia condusă de Ion Predescu, actual membru al CCR), care avea sarcina fie de a desfiinţa Colegiul, fie de a neutraliza ceea ce Ion Predescu a numit atunci „elementele răsculative“ din el; (III) Comisia parlamentară de control al activităţii SRI (condusă de Ion Stan, PSD, secondat de Daniela Buruiană, PRM) a funcţionat ca un instrument de intimidare a CNSAS şi de conspirare a Securităţii (de altfel, proiectul de modificare a Legii 187 iniţiat de Ion Stan mutila CNSAS exact în sensul deciziei de acum a CCR). În tot acest timp, singurul aliat al existenţei CNSAS a fost opinia publică, câteva publicaţii şi o centrală sindicală. Punctul culminant al luptei pentru existenţa CNSAS a fost lanţul uman organizat în jurul parlamentului de Academia Caţavencu şi BNS în 2004.
Trebuie spus că Parchetul General şi guvernul au solicitat CCR să nu admită excepţia de neconstituţionalitate cerută de avocatul lui Dan Voiculescu, Sergiu Andon, care este şi şeful comisiei juridice a Camerei (poate sub influenţa acestuia, parlamentul nu a trimis CCR niciun aviz). În schimb, tipică pentru lumina în care anumite cercuri de putere s-au deprins să vadă CNSAS a fost recomandarea Avocatului Poporului, care a taxat existenţa CNSAS drept „venin constituţional“ şi i-a cerut suprimarea.
Dincolo de detaliile conjuncturale, câteva elemente sunt de neocolit.
(1) Capacitatea de decizie a Colegiului CNSAS a fost anihilată anume într-un an electoral. Iar Ordonanţa de Urgenţă dată ieri de guvern prelungeşte raţionamentul fals al CCR, potrivit căruia CNSAS ar avea activitatea jurisdicţională (punctul 3 al Deciziei), şi separă Colegiul de decizie, dându-i numai atribuţii de recurs. În absenţa acestei capacităţi, efectul deciziilor CNSAS este drastic limitat. Cui prodest scelus?
(2) Posibilitatea exploatării publice a dosarelor care se află acum la CNSAS (două milioane, faţă de opt mii, câte se aflau acolo înainte ca preşedintele Băsescu să ordone serviciilor cedarea dosarelor) este practic suspendată. Dacă nu s-a putut evita cedarea dosarelor, măcar să fie neutralizat efectul lor. Cui prodest scelus?
(3) Ordonanţa guvernului decide că ofiţerii care nu sunt în funcţii publice nu mai sunt verificaţi (art. 17, 2). Iar deciziile vor rămâne definitive, chiar şi atunci când noi documente, provenite din dosare până atunci inaccesibile, vor dovedi că verdictul a fost eronat. Cui prodest scelus? (4) Conflictul de interese şi iregularităţile. Un membru al CCR a primit certificat de poliţie politică de la CNSAS: nu trebuia retras? Un membru al CCR s-a antepronunţat: nu trebuia să se abţină? Se pare că un membru al CCR a fost semnat, deşi nu a participat la vot: nu este nulă de drept decizia astfel obţinută? Dar cine să ne-o spună? Tot Curtea Constituţională?
Recomandările noastre
