Mircea Cărtărescu: "Aştept acum un gest ferm şi neechivoc de distanţare a preşedintelui de uriaşa gafă politică a ciracilor săi".
Cum PDL este toate partidele, toate culorile şi toate orientările deodată, nimic din ce face nu mai poate surprinde pe cineva. Acest grup de oportunişti care încă nu ştiu dacă sunt de dreapta sau de stânga, de sus sau de jos tinde să devină, din ce în ce mai evident, un fel de PSD al doilea, mai prost. De fapt, cele două partide seamănă destul de mult: idealul iniţial al Frontului Salvării Naţionale, moştenit şi el de la PCR, le-a rămas pentru totdeauna imprimat în structura genetică: ambele se visează un fel de partide unice, în interiorul cărora să se regăsească toate doctrinele, toate clasele şi toate năravurile. Partide bune, adică, pentru românul imparţial... Niciodată, nici când mi-am arătat deschis susţinerea pentru preşedintele Băsescu, n-am avut vreun strop de simpatie pentru partidul său. Nu cred în partidele din jurul personalităţilor. Un partid trebuie să fie o echipă unită de idei comune în privinţa binelui public, nu nişte indivizi care vor să parvină ţinându-se după un portret sau altul.
Se vede astăzi cât se poate de bine greşeala, cât roata carului, a grupului de liberali care a trecut la PD ca să fie înghiţit fără urmă de acesta. Acest grup, format din intelectuali şi tehnocraţi de valoare, ar fi trebuit să formeze o alternativă liberală, un partid al clasei de mijloc aşa cum ar trebui el să fie, scos de sub influenţa marilor oligarhi. Cu acest partid, fostul PLD, aş fi mers şi eu cu încredere, chiar dacă n-ar fi intrat în parlament deocamdată. Azi, lor le crapă obrazul de ruşine că se văd părtaşi la toate neroziile piticului atomic, la toate trocurile, troacele şi mişmaşurile pe care şmecheria politică le generează.
Fireşte, politicienii noştri ştiu cum nu se poate mai bine că politica e o curvă, dar ar trebui să ştie ce ştie orice profesionistă care vrea să reziste pe colţul ei de parcare: că dacă accepţi toţi psihopaţii ajungi până la urmă în boscheţi, ambalată în saci de plastic. Nu orice târg poate fi făcut cu oricine, nu orice trădare poate fi pusă la cale dac-o cer interesele partidului. Nu-ţi poţi abandona principiile pe care le strigi pe la toate colţurile pentru socoteli, voturi şi algoritmi, căci atunci, şi dacă ai câştigat, victoria ta e goală, n-are niciun sens. Politicianismul este acea degenerare a sistemului politic care se petrece când mecanismul începe să meargă în gol, când jucătorii politici uită că sunt servitorii binelui public şi nu se mai preocupă decât de menţinerea la putere cu orice preţ. PDL a fost dintotdeauna un partid politicianist. Să ne ferească sfântul să-l vedem transformat în Partidul Popular, declarat prezidenţial. Măcar în PSD au fost încercări timide de reformă. Aici, însă, e numai un murmur surd din care răzbat uneori stridenţe rău prevestitoare.
Aşa a fost de curând, când, pentru voturi în Primăria Bucureştiului, consilierii PDL au bătut palma cu Becali, unsul lui D-zeu pe pământ. Presa a urlat ce-a urlat şi până la urmă a tăcut: Boc şi ai lui n-o făcuseră încă destul de groasă. Dezamăgiţi de tăcerea presei, strategii PDL şi-au amintit de o faimoasă deviză: „Vom fi ce-am fost şi mai mult încă“. Şi, cum tot şi-au adus-o aminte de pe frontispiciul României Mari, imaginea Tribunului, devenit un fel de rege Lear în furtună al propriului partid, le-a apărut imediat în faţa ochilor. Cum, un patriot atât de mare să rămâie fără coledzi? El, cu familia lui de la patruszopt? Nu se putea, neicuşorule! Aşa că Boc l-a ridicat pe încărunţitul tiran prăbuşit pe treptele parlamentului, i-a şters ochii de lacrimi, i-a scuturat veşmintele de ţărână şi l-a repus pe tronul de altădată. Dacă verişorii întru drăcării PC şi PSD n-au făcut-o, nerecunoscătorii, uite c-o facem noi, cu mărinimie, şi-a spus măruntul om mare. Că patronul său, Băsescu, a fost făcut albie de porci de Vadim când cu condamnarea comunismului, că era să fie debarcat de Vadim în fruntea celor 322, că Vadim e eterna oaie neagră a parlamentului, leprosul de serviciu al democraţiei noastre, fostul lingău de curte al lui nea Nicu, că atingerea cu Vadim întinează mâna cea mai curată - de asta nu i-a păsat. Nu i-a păsat nici de alegătorii care i-au tot dat voturile până acum, nu din cine ştie ce dragoste pentru cel mai eclectic partid din România, ci pentru că toţi ceilalţi erau încă mai murdari. Şi a făcut-o lată, lată de tot, că mai lată nici nu se putea, pentru un pumn de foarte nesigure voturi pentru nu ştiu ce moţiuni. Păi, nu râd acum PNL-ul şi PSD-ul şi cu spatele? Nu sunt îndreptăţiţi să spună: „Ţipaţi ca din gură de şarpe când ne-am aliat cu PC şi PRM ca să-l dăm jos pe Băsescu: uite că v-a venit şi vouă roaga“? Cum veţi susţine mai departe că sunteţi mai buni şi mai curaţi decât adversarii voştri politici?
Aştept acum un gest ferm şi neechivoc de distanţare a preşedintelui de uriaşa gafă politică a ciracilor săi.
Recomandările noastre
