Actualitatea "Rinocerilor" lui Ionesco este arzătoare. Mă întreabă mulţi prieteni cum văd viitorul României în anul 2013 şi după aceea. Recunosc că îmi vine extrem de greu să fiu optimist.

Sigur, lovitura de stat a eşuat, dar cei care au pus-o la cale nu contenesc să conspire împotriva statului de drept. Dezertarea unor personalităţi politice precum Emil Constantinescu şi Zoe Petre, deveniţi pioni în tabăra USL, este cât se poate de deprimantă, după cum deprimantă este îmbarcarea entuziastă a unor intelectuali pe corabia antonesciană în compania lui Gigi Becali şi a lui Roşca Stănescu. Nu mai vorbesc de cooptarea unui distins istoric precum Dinu C. Giurescu, un om care ştie exact ce a însemnat comunismul, în regimentul felixiot de turle şi sobe (vorba lui Mihail Novicov). Nu contenesc salturile mortale demagogice. Campionul naţional al turpitudinii, El Crin, se declară monarhist, fără ca acest lucru să-l împiedice să viseze să candideze pentru postul de Preşedinte al României. Regele Mihai îl decorează pe corifeul jurnalismului de gang, cupidul Cornel Nistorescu (alături de personalităţi admirabile, între care Ana Blandiana). Dispar noimele. Libertatea este privită ca un obiect negociabil. Statul de drept este ţinta permanentă a atacurilor de tip mafiot. Anticomunismul este uitat, ignorat, persiflat. Trăim timpuri buimace şi buimăcitoare, întradevăr. Mojicia cea mai crasă, nesimţirea cinică poluează spaţiul public până la a-l face irespirabil. Vadimita, o maladie diagnosticată impecabil de Monica Lovinescu, face ravagii. Chiar şi la "etajele superioare", în lumea intelighenţiei, au loc metamorfoze, unele previzibile, altele menite să te descumpănească. Paul Cernat, un critic literar serios, autorul bine informat al unor studii interesante despre comunismul românesc (volumele scrise împreună cu Ion Manolescu, Angelo Mitchievici şi Ioan Stanomir), echivalează actualul linşaj al lui Mircea Cărtărescu, o oroare pe care orice intelectual care se respectă ar trebui să o condamne fără urmă de ambiguitate, fără tot felul de răsuciri sofiste, cu un imaginar dans ce-ar fi avut loc pe mormântul bardului comunismului dinastic, Adrian Păunescu. Nu, ceea ce s-a petrecut atunci a fost o ripostă justificată dată bocetului naţional regizat de cei care conduc azi România. Era o reacţie firească la ceva obscen. Nimeni nu a jubilat la moartea lui Păunescu. Dar au fost mulţi cei care au socotit funeraliile naţionale drept o palmă pentru memoria victimelor comunismului. Au fost mulţi cei care au protestat împotriva hagiografiilor datorate lui Năstase, Ponta şi alţii ca ei. Ceea ce se petrece acum în raport cu Mircea Cărtărescu, cu H.-R. Patapievici şi cu alţi intelectuali demonizaţi de "Antene", este obscen. Se invocă formula "la război ca la război". Perfect adevărat, Mircea Cărtărescu nu a menţinut o superbă distanţă, nu s-a plasat în sublima zona a neutralităţii detaşate atunci când statul de drept a ajuns să fie călcat în picioare. Dar pentru această atitudine ar merita preţuit, nu lapidat. Confuzie, debusolare, demoralizare: acestea ar fi cele trei cuvinte care captează starea de spirit din România acestui sfârşit de an convulsiv şi nevrozant. Eu cred că a sosit din plin timpul revenirii la normalitate. Iar în Europa de azi normalitate înseamnă stat de drept, respect pentru proceduri şi instituţii, cultivarea adevărului, nu a minciunii; a toleranţei, nu a delirului xenofob; a transparenţei, nu a corupţiei cleptocratice. Lovitura de stat a eşuat, dar cei care au pus-o la cale nu contenesc să conspire împotriva statului de drept.