Senatul a demarat procedurile de numire a unui nou judecător CCR

Senatul a demarat procedurile de numire a unui nou judecător CCR

Conducerea Senatului a fost sesizată de Curtea Constituţională cu privire la vacantarea postului de judecător, în urma demisiei lui Toni Greblă. Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a anunţat marţi că audierile candidaţilor pentru funcţia de judecător al Curţii Constituţionale vor avea loc, miercuri, în comisia juridică.

"Ieri (luni - n.r.), la şedinţa Biroului permanent am luat în considerare adresa trimisă de Curtea Constituţională, prin care suntem înştiinţaţi în mod oficial de demisia domnului Toni Greblă, judecător la CCR, şi de vacantarea postului. Publicarea în Monitorul Oficial a deciziei de demisie a domnului Greblă este în sarcina Curţii Constituţionale şi a fost făcută deja. Noi am constatat vacantarea postului şi am decis demararea procedurilor pentru numirea unui nou judecător la CCR. Miercuri va avea loc audierea la Comisia juridică şi joi votul final", a precizat Tăriceanu. 

Până în acest moment doar PSD are o propunere pentru locul vacant de la CCR. Este vorba de Maya Teodoroiu, secretar de stat în Ministerul Justiţiei din mai 2012.

Tăriceanu a adăugat că Biroul permanent al Senatului a fost sesizat şi cu privire la solicitarea Parchetului General de încuviinţare a arestării lui Toni Greblă, însă această solicitare a rămas "fără obiect" ca urmare a demisiei.