Senator AUR, arestat pentru că planta marijuana în curtea casei. O comercializa pe piața neagră

Senator AUR, arestat pentru că planta marijuana în curtea casei. O comercializa pe piața neagrăÎnființarea partidului Coaliția Pro Legalizarea Marijuanei / Sursă foto: Arhivă Evz

Cu șase ani în urmă, agenții antidrog de la Chișinău au descoperit în curtea casei lui Andrei Busuioc, cetățean al Republicii Moldova, peste trei sute de tufe de cânepă. Acum el este senator de Vaslui din partea AUR, în Parlamentul României. 

Poliția din Chișinău l-a reținut în 2015 pe Andrei Busuioc, comerciant de accesorii auto la vremea aceea. Alți șapte inși au fost luați pe sus împreună cu el, scriu jurnaliștii de la Rise Project.

Brigada Antidrog descoperise că Busuioc creștea marijuana în curtea casei sale de la țară și o comercializa pe piața neagră. Poliția i-a inventariat plantația și a găsit la percheziții un sac deja recoltat.

Andrei Busuioc este senator de Vaslui

„Zilele acestea, senatorul Busuioc a combătut fervent educația sexuală în școli și a îndemnat pe Facebook „ca și ceilalți aleși ai poporului să dea dovadă de rațiune pentru a proteja copiii României”. ”Familia, Credința, Națiunea și Libertatea,  sunt valorile pentru care s-a regăsit în AUR”, notează jurnaliștii publicației de investigații.

„Dosarul este în judecată, nu vreau să comentez încă, că sunt pe val toate. Eu am să mă pronunț cumva, mă rog, ca ancheta să meargă așa cum trebuie, n-am vrut să expun, nici n-aș vrea să ies în presă (...). La instanța de fond n-a fost admis niciun martor, dar acum la a doua instanță, au primit martorii și eu cred că se va demonstra că n-am nicio vină. Atunci (la interogatoriul poliței - nr) eram stresat, am fost luat așa prin surprindere… Vă spun sincer, eu nu fumez țigări. Și nici nu consumam alcool (…). După incident am început să mai iau așa câte o bere, dar atunci duceam un mod de viață sănătos. Acum, dacă urmăriți rolul dosarului meu, veți observa că toți anchetatorii, e o gașcă întreagă, au fost demisionați că fabricau dosare. Dar nu vreau să spun asta deocamdată, aștept să se pronunțe instanța” - a declarat senatorul Andrei Busuioc pentru Rise Project.

Busuioc o acuză pe Maia Sandu că vrea să scoată AUR din cursa electorală din R. Moldova

Senatorul AUR este în aceste zile foarte implicat în campania electorală din Republica Moldova, unde vor avea loc alegeri anticipate în 11 iulie. Busuioc o atacă  pe Maia Sandu, președintele Moldovei, și susține că lui, deși este senator al României, i s-a interzis să se implice în alegeri.

„Practic mi se interzice să mă implic în campania din Republica Moldova, cică aș fi din România, așa cum un milion de moldoveni sunt și români din România sau Uniunea Europeană”, scrie, joi, pe pagina sa de Facebook, senatorul AUR, al cărui partid participă la alegerile din Moldova cu o listă proprie de candidați.

Cu o zi înainte o acuza pe Maia Sandu că, împreună cu serviciul de informații al Moldovei, încearcă să scoată AUR din cursa electorală:

„Incredibil ce se întâmplă în Republica Moldova: SIS-ul subordonat Maiei Sandu cere excluderea AUR din cursa electorală La București pe 6 decembrie 2020 AUR a produs o mare surpriză și a reușit să intre în parlament cu un scor ridicat. La momentul de față AUR-Alianța pentru Unirea Românilor are 44 de parlamentari din care 6 sunt originari din Republica Moldova. Urmează ca la Chișinău să se întâmple același lucru. Am fost atenționați asupra faptului că se vor utiliza instituțiile statului pentru a fi scoși abuziv din cursa electorală. Iată că acest lucru se întâmplă deja.

Suntem peste pragul electoral și deja sistemul s-a activat, iar noi creștem în fiecare săptămână, suntem de altfel singurii care cresc în opțiunea de vot. Președintele să se gândească bine dacă dorește să comită acest abuz căci SIS-ul nu este de capul său, este folosit ca și armă politică. Am crezut că a venit schimbarea, am votat pentru o schimbare și acum ne vedem în situația în care nimic nu s-a schimbat, statul rămâne subordonat, se schimbă doar stăpânul. Doar moldovenii au dreptul să decidă dacă AUR trebuie să intre în parlament sau nu, în nici un caz clanurile infracționale organizate în partide politice și care știu prea bine că noi nu vom face nici un compromis cu ei și nu vom mai accepta jafurile. Sa ne ajute Dumnezeu !!!”.

Ne puteți urmări și pe Google News