Senatoarea Gabriela Crețu i-a cedat o parte din avere fostului soț, Dumitru Buzatu. Cealaltă parte a donat-o fiului său
- Maria Pană
- 28 ianuarie 2024, 19:53
Gabriela Crețu, cea care până în 2015 i-a fost alături lui Dumitru Buzatu în calitate de soție a decis să se despartă de acesta. Motivul? Chiar declarațiile de avere în care cei doi trebuiau să își treacă veniturile.
Gabriela Crețu este senator în Parlamentul României, drept urmare trebuie să depună declarație de avere așa cum prevede legea. Primul teren trecut în document este unul forestie,r care se află în Saru Dornei și care are 28.500 de metri pătrați.
Senatoarea l-a obținut prin contract de vânzare cumpărare. De asemenea, tot acolo aceasta mai are un teren de această data de 21.373 de metri pătrați din care deține o treime.
Totodată, senatoarea a cumpărat și 32 de metri pătrați în București. Tot în București, aceasta declară că are un apartament de 76 de metri pătrați.
Senatoarea Gabriela Crețu i-a donat o parte din avere fiului
Senatoarea spune că l-a cumpărat singură în 2011. La capitolul mașini sau bijuterii, senatoarea Gabriela Crețu nu a trecut nimic. Dar ceea ce este intersant este numărul de donații pe care le-a făcut fiului și fostului său soț. Astfel fiul s-a ales cu o casă de locuit din partea senatoarei, valoarea donației fiind 0.
De asemenea tot fiul a primit și un teren intravilan cu aceiași sumă ca donație. Fostul soț a primit de la senatoare un autoturism la partaj și de asemenea și o șalupă, în același moment.
La partaj, Dumitru Buzatu s-a ales cu șalupa și o mașină
Deși cei doi au inițiat acțiunea de divorț din 2015, iată că abia în 2022 s-a făcut partajul. Drept urmare, senatoarea nu are mulți bani în conturi. Cu toate acestea, are un cont din 1999 în care a reușit să strângă 58.991 lei. Și un alt care a fost deschis în 2003 unde senatoarea are 24.468 de lei. Nu are plasamente sau investiții care să o ajute să își suplimenteze veniturile.
Are totuși un credit care are scandența anul acesta și care este în valoare de 170.000 de lei. La capitolul venituri, senatoarea a trecut doar indemnizația anuală pe care o primește de la Senat. Aceasta are valoarea de 137.256 de lei. Gabriela Crețu i-a luat apărarea fostului soț, Dumitru Buzatu, când acesta a fost acuzat de luare de mită.
Atunci, fiul lor, secretar de stat, și-a dat demisia din funcție. Senatoarea a fost suspendată din partid, dar a explicat că va contesta decizia.