Începutul lunii decembrie este pentru cei mai mulți dintre noi un adevărat motiv de sărbătoare. În afara faptului că cei mici, dar și cei mari, îl așteaptă pe Moș Crăciun, un alt motiv de bucurie este acela că din toate casele răsună veste Nașterii Domnului. Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului a explicat pentru EVZ care este semnificația tainică a colindelor

Prin colinde, care au la bază Biblia, se relatează în versuri întâmplările şi faptele ce au precedat Naşterea Domnului. Astfel, aflăm că „trei magi de la Răsărit spre stea au călătorit / şi-au mers până au stătut undâ era pruncul născut”. Aceştia i-au adus daruri: aur, smirnă şi tămâie. Colindele „O, ce veste minunată” şi „Steaua sus Răsare”, ne învaţă că Fecioara Maria naşte astăzi pe Mesia. În acelaşi timp, Naşterea Domnului este o împlinire a profeţilor: „Astăzi S-a născut Cel făr' de-nceput cum au spus proorocii. Sfântul Evanghelist Luca relatează faptul că Fecioara Maria L-a născut pe Iisus în iesle, nemaifiind loc pentru Familia Sfântă în casele locuitorilor Betleemului.

Colindele au la bază Biblia

„Colindele sunt cântările legate de Nașterea Domnului, care nu aparțin oamenilor. Ele aparțin îngerilor care au cântat la când s-a născut Iisus Hristos. De la îngeri au învățat păstorii să cânte și, astfel, s-au născut colindele. Cei mai potriviți cu îngerii pentru a cânta colinde sunt copiii. Dar, întru cât și păstorii au cântat, iată că și adulții pot colinda. Aceste cântări sunt specifice mai ales Nașterii Domnului, care a fost însoțit de îngeri când s-a născut în Betleem”, a spus IPS Teodosie.

În țară au fost aduse de Sfântul Andrei

„Datina colindatului la poporul român este străveche, ajungând încă pe timpul dacilor. Chiar dacă nu poate fi precizată cu exactitate data apariţiei acestui obicei, totuşi acestea indică faptul că ele ne vin din adânc de istorie creştină şi românească, unele chiar dinaintea formării poporului nostru, adică din secolul I, din vremea în care Sfântul Apostol Andrei cel Întâi chemat, Apostolul neamului românesc, propovăduia Evanghelia Mântuitorului Iisus Hristos pe teritoriul Dobrogei”, spune IPS Teodosie.

Libertatea din colinde

Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie (foto) a explicat de ce colindele au început să se tot diversifice și au apărut în diferite zone. „Chiar dacă Hristos s-a născut în Betleem, diferite popoare au căutat să-l aducă la ei acasă, să renască și în zona lor. De aceea avem atâtea colinde diferite de la o țară la alta, iar la noi de la o regiune la alta. Atât de frumoase sunt aceste cântări, mai ales acolo unde a fost și multă durere. În Transilvania, de exemplu, când erau românii noștri strâmtorați și lipsiți de libertate, prin colinde se simțeau mai liberi. Venirea Domnului Hristos le aducea o libertatea pentru că El a venit să ne elibereze din robie. Iar cei ce se simțeau robi așteptau eliberarea de la Hristos Mântuitorul nostru”.

Reprezintă o tradiție vie

„E bine ca aceste cântări să le transmitem din generație în generație, pentru că transmitem o tradiție vie. Ele s-au născut o dată cu Nașterea Domnului, iar aceasta mereu se reînnoiește. Evenimentul istoric s-a produs o singură dată, dar el se reîmprospătează în fiecare an la 25 decembrie și, în felul acesta, avem o prospețime a prezenței Pruncului Dumnezeiesc. Iar această naștere a lui Hristos e întâmpinată de fiecare generație. Sunt și unii care au creat colinde cu mai puțin mesaj. Există colinde care explică chiar învățătura de credință, dar cei care au vrut să facă ceva mai comercial, au mai deviat de la mesajul hristic al colindelor. Acestea vor rezista cât va fi pâmântul. Ele nu se vor sfârși căci, dacă colindele aparțin Cerului, cât va fi acesta unit cu Pământul, ele vor exista. Când pâmântul nu va mai fi, nici colindele nu vor mai exista și se vor reîntoarce la îngerii care le-au cântat pentru prima dată”, mărturisește IPS Teodosie.

Cei care nu primesc colindători au sufletul împietrit

Arhiepiscopul Tomisului a povestit și cum mergea cu colindul când era copil, dar și care era cântarea nelipsită din repertoriu. „Când am eramcopil, mergeam cu surorile mele. Era nelipsit „O, ce veste minunată”. Când am ajuns la seminar, am început să colind toate pe cele pe care le învățam acolo. Mai ales tabloul cu Nașterea Domnului, care are șapte părți și îl colindam la toată casa. Cei care nu primesc colindătorii, nu au în ei această bucurie de a aștepta pe pruncul Iisus în casa și în sufletul lor. Sunt încă împietriți. Nu ai cum să refuzi colindători. Într-adevăr, sunt unii care vin cu cerșitul. Nu vin cu un mesaj de la Hristos, ci cu mesaje personale de-ale lor. Atunci, denaturăm rostul colindului. Dar, fiecare casă trebuie să primească măcar un colindător, căci altfel nu este Crăciunul. Când eram copil, erau mai puține libertăți. Atunci colindam numai pe 24 decembrie. Acum se merge cu colindul după sărbătoarea Sfântului Andrei, care ne-a adus Nașterea Domnului. Dar, Hristos se vestește în biserică începând cu 21 noiembrie. Începând cu această dată avem în cântări

„Hristos se naște slăviți-L

Hristos din ceruri, întampinați-L

Hristos pe pământ, înalțați-vă

Cânta-ți Domnului tot pămâtul”.

OBICEIURI DE COLINDAT

În Transilvania, în dimineaţa de Ajun, copiii merg în grupuri de opt-nouă, se adună într-un capăt de sat şi pornesc în alai. Alt grup porneşte din celălalt capăt al satului. Când începe colindul, mai întâi sunt primiţi în casă băieţii, apoi fetele, căci se consideră că este bine să intre în casă întâi parte bărbătească. Gospodarii îi cheamă în curte şi le aruncă un coş cu mere. Femeile aruncă un fel de colăcei numiţi colindreţi şi fructe. La vărsarea fructelor copiii se întrec să le adune. Feciorii colindă după copii. Ei se organizează în ceată, cu două, trei săptămâni înainte. Primul colind pe care aceștia îl cântă este acasă la preot să dezlege postul. Apoi urmează celelalte gospodării din sat. Când ajung în faţa unei case, colindătorii cântă la fereastră, după care gazda îi pofteşte în casă. Şeful colindătorilor întreabă dacă sunt primiţi Feciorii de Crăciun. După ce cântă trei, patru colinde la uşă, spuneau:

„Primeşte-ne gazdă-n casă Şi pune colac pe masă Lângă colac şi cârnaţi Şi-o litră de vinars”.

Dacă până la terminarea colindului gazda nu deschide uşa, înseamnă că nu te primeşte. Atunci strigă colindătorii: „Bureţi pe pereţi”.

 

Prin unele părți din Oltenia, copiii își fac un steag alcătuit dintr-o prăjină lungă, în vârful căreia leagă o basma, un ban de argint, câteva fire de busuioc și puțină tămâie, închipuind darurile pe care magii le-au adus la Nașterea Mântuitorului.

În satele de pe Valea Mureşului, Crăciunul este încă legat de anumite credinţe populare care se păstrează şi în prezent, iar obiceiul de a oferi daruri îşi are originile într-o legendă pe care numai bătrânii o mai cunosc. În satul Harpia, dacă primul care intră în casă de Crăciun este un bărbat, oamenii cred că este un semn de bunăstare şi sănătate pentru anul următor. Pentru a atrage binele asupra caselor lor, oamenii ţin masa întinsă toată noaptea.