Șeful ANRE are salariu de 12.000 de euro lunar. Facturile românilor explodează

Șeful ANRE are salariu de 12.000 de euro lunar. Facturile românilor explodează Sursa: Arhiva EVZ

Presedintele Autoritatii Nationale de Reglementare in Energie (ANRE), Dumitru Chiriță, este acuzat de dezinteres, acum când românii se confruntă cu facturi uriașe la energie. Și asta în condițiile în care șeful ANRE are un salariu lunar de 12.000 de euro. 

Ministrul energiei, Virgil Popescu, a fost întrebat dacă șeful ANRE ar trebui demis în contextul în care foarte mulți români sunt nemulțumiți de liberalizarea prețului la gaze, iar acesta are un salariu fabulos.

„ANRE este în subordinea Parlamentului. Parlamentul începe treaba miercuri în sesiunea ordinară. Am văzut că cei de la PSD vor o audiere. Eu abia aștept să mă duc în Parlament să luăm radiografia sistemului energetic național, să îi întreb de ce nu au făcut nicio investiție din 2015 până acum, să îi întreb de furturile din sistemul energetic național, de jaful de la Complexul Energetic Hunedoara. Am atâtea lucruri să îi întreb. Abia aștept”, a declarat Popescu.

Jurnaliștii au insistat asupra salariului șefului ANRE, Popescu a spus că trebuie să fie așteptat raportul ANRE, scrie Gândul.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Să mergem în Parlament. Sunt membru în Comisia de Industrii și Servicii ca deputat.

Acolo se va discuta în comisiile reunite și o să vedem ce se întâmplă. Eu am fost complet nemulțumit de cum a liberalizat ANRE prețul, nu e un secret, am spus-o public și în decembrie, și în ianuarie și dacă nu interveneam noi, ca minister, oamenii erau la cozi, pe drumuri”, a spus Popescu.

Cine este șeful ANRE

Dumitru Chiriță a ajuns la conducerea ANRE din funcția de deputat PSD, fotoliu pe care l-a câștigat la alegerile parlamentare din 2016.

Presedintele instituției care se ocupa de reglementarea domeniului energetic a terminat Facultatea de Drept si Relații Internaționale din cadrul Universitații Nicolae Titulescu si a finalizat programul de masterat „Relații de munca si industriale”.

Acesta a fost mai întâi electrician, a fost sindicalist, a lucrat la Casa Națională de Asigurări de Sănătate și a fost membru în Consiliul de Administrație al Electrica. A fost acuzat că atunci când era sindicalist era, în același timp, și acționar al unei companii care avea contracte cu Electrica.

Electrician în anii 80-90, Chirița a fost președinte sau vicepreședinte in cadrul mai multor sindicate din domeniul energetic, iar in 2000 a intrat pentru prima oara in Parlament, ca deputat PSD.

În perioada 2004-2008 a fost vicepreședintele Casei Natională de Asigurări de Sănătate (CNAS), iar în 2008 a câștigat un nou mandat de deputat.

În anul 2000 a intrat în PSD, pe listele căruia a câștigat de-a lungul timpului patru mandate de deputat. În februarie 2015 a fost exclus din partid pentru că a vrut să se înscrie în PSROI. De fapt, acesta a și devenit membru al partidului lui Geoană, însă, ulterior, a revenit în barca social-democraților.