Secretul câștigătorului la Loto. A luat 10 milioane de euro, dar trăiește la fel
- Antonia Hendrik
- 4 mai 2025, 15:39
Loto. Sursa foto: PixabayRomânul care a câștigat 10 milioane de euro la Loto pare să fi păstrat un stil de viață relativ neschimbat, chiar și după ce a ghicit toate cele șase numere norocoase.
Românul care a câștigat 10 milioane de euro trăiește modest
Jurnaliștii de la cancan.ro l-au surprins recent pe românul care a câștigat 10 milioane de euro la Loto, iar activitățile sale zilnice par să fi rămas neschimbate, în ciuda sumei considerabile pe care o are în conturi.
Norocosul locuiește în apropierea Capitalei și deține un Range Rover second hand, evaluat la 45.000 de euro. Deși ar putea alege orice alt vehicul de lux, românul care a câștigat 10 milioane de euro la Loto 6/49 pare să se fi mulțumit cu această alegere.
Cei de la cancan.ro l-au surprins pe bărbat la o spălătorie auto din zona Domnești. Angajații spălătoriei i-au curățat mașina. După ce i-au spălat bolidul, bărbatul le-a lăsat un bacșiș și a plecat.
Nu s-a mutat și nici nu a renovat casa
Românul care a câștigat 10 milioane de euro la Loto ar putea să-și cumpere o locuință de lux într-o zonă pe măsură, însă nu a făcut acest pas. Dovada este că locuiește în continuare în casa sa.

Câștigător la Loto. Sursa foto: Pixabay
Conform sursei citate, singura noutate este că și-a vopsit gardul. În rest, se pare că întreaga familie nu a efectuat cheltuieli semnificative după ce viața lor s-a schimbat pe data de 25 iunie 2023, atunci când Loteria Română anunța că cel mai mare premiu din istoria tragerilor Loto 6/49 a fost câștigat: 50.096.011,76 de lei, mai mult de 10,10 milioane de euro.
Românul care a câștigat la Loto a jucat o schemă care l-a costat 469,50 de lei
Biletul norocos a fost jucat la o agenție din Bucuresti, Sectorul 6. La vremea respectivă, Loteria Română anunța că prețul biletului a fost de 469,50 de lei.
„Biletul a fost completat astfel: în zona A cu schema redusă cod 50, în zona B s-au jucat 7 numere și în zona C, de asemenea, s-a jucat schema redusă cod 50, în total 67 de variante”, transmitea Loteria Română.
Numerele cele mai frecvent extrase la Loto 6/49 sunt 5, 6, 36, 4, 27 și 13. De asemenea, au fost extrase cu o frecvență ușor mai mare și numerele 23, 25, 33, 45, 32 și 48.