UE pariază viitorul cetățenilor săi și al economiei europene pe vaccinuri. Care sunt însă cu exactitate condițiile acestui pariu și cât îi va costa pe contribuabilii europeni? La aceste întrebări, birocrații de la Bruxelles nu au răspuns.
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, anunța cu mândrie pe 24 noiembrie că UE a obținut al șaselea contract pentru alte câteva milioane de doze de vaccin anti-COVID, în numele celor 27 de membre ale Uniunii, achizițiile totale ridicându-se astfel la circa 2 miliarde de vaccinuri pentru o populație de 440 de milioane de locuitori, arată o analiză realizată de Politico.
Von der Leyen a declarat a doua zi: „Acesta este biletul nostru pentru ieșirea din pandemie”.
Însă această achiziție colosală este învăluită de secretomanie. Oficialii UE nu au oferit informații despre cât plătește blocul pentru aceste vaccinuri – multe dintre ele apărute atât de rapid tocmai pentru că au beneficiat de infuzii serioase din bani publici.
Bruxellesul tace și în legătură cu termenii contractelor, inclusiv garanțiile pe care producătorii vaccinurilor ar trebui să le ofere dacă rata de eficiență nu este cea anunțată public.
Date fiind mizele uriașe, parlamentari, ONG-uri, militanți din domeniul sănătății și experți economici fac presiuni asupra Comisiei Europene să facă publice contractele – sau măcar părți cheie din ele.
„Este în mod evident în interesul nostru, al tuturor, și este vorba de o mulțime de bani, care sunt ai contribuabililor”, spune Anniek de Ruijter, profesoară de drept la Universitatea din Amsterdam, citată de Politico. „Are tot rostul din lume să cerem aceste informații, și este în interesul oamenilor să afle.”
Aceste cereri pun Comisia Europeană într-o situație delicată. Într-o cerere de ofertă tipică, companiile își dispută piețele publice. De data aceasta, însă, în cazul vaccinurilor, situația este răsturnată, și guvernele își dispută accesul la niște produse pentru care există o cerere uriașă și există mulți actori cu punga mare.
Divulgarea informațiilor din contracte nu doar că ar expune secretele societăților din industria farmaceutică, dar ar risca să facă procesul de procurare a vaccinurilor de către Comisie „imposibil”, se spală pe mâini Sandra Gallina, director general la Direcția pentru Hrană și Sănătate din cadrul Comisiei, persoana numărul unu în negocierile cu producătorii de vaccinuri.
Una dintre întrebările cheie este cu câți bani au finanțat contribuabilii europeni dezvoltarea acestor vaccinuri și ce primesc ei în schimbul acestor bani.
Mark Eccleston-Turner, profesor de drept la Universitatea din Keele, a avertizat că numeroși guvernanți par să achite nota pentru aceste vaccinuri de două ori.
Întâi, țările contribuie cu bani la procesul de cercetare și dezvoltare, pentru a compensa ceea ce producătorii de medicamente consideră niște costuri enorme de producție înainte de aprobarea legală.
În al doilea rând, aceleași țări plătesc din nou pentru a achiziționa produsele finite, când acestea s-au dovedit eficiente și sigure pentru folosit.
„Este win-win din punctul de vedere al companiior farmaceutice”, a comentat Eccleston-Turner, subliniind că sumele reale pe care producătorii de medicamente le-au plătit „din buzunarele proprii” pentru cercetare-dezvoltare au fost probabil „minime”.
Iar toate aceste investiții preliminare „nu par să se fi tradus într-un preț mai mic al vaccinurilor”, observă profesorul, citat de Politico.
Cât anume plătește Comisia pe o doză de vaccin nu se cunoaște cu precizie. Unii producători de vaccinuri, precum AstraZeneca, au fost mai transparenți, afirmând că vând vaccinul la prețul de cost (circa 2 euro), până la sfârșitul pandemiei.
Potrivit Financial Times, compania intenționează să majoreze prețul din iulie 2021.
Alte companii, precum Moderna, au oferit cifre aproximative. Aceasta și-a estimat vaccinul la 32-37 de dolari doza, dar apoi a încheiat un contract cu guvernul SUA la prețul de 25 de dolari doza. Reuters a scris că UE a achiziționat vaccinul la un preț sub 25 de dolari pe doză.
Ce este sigur este că vaccinurile bazate pe tehnologia mRNA (cum sunt cele ale Moderna și al Pfizer) sunt mult mai scumpe decât vaccinurile convenționale, deși ele ar putea deveni mai ușor de fabricat pe termen lung. Producerea mRNA este mai rapidă și mai ieftină decât cultivarea celulelor, așa cum are nevoie AstraZeneca pentru vaccinul său.
Nu există reglementări UE privind prețul maxim pe care aceasta îl poate achita pentru vaccinuri. Singurul comentariu al Comisiei, făcut de Gallina, a fost că nu va semna contracte pentru vaccinuri pe care țările UE să nu și le permită.
În aceste condiții, deocamdată este imposibil de știut cât câștigă producătorii de vaccinuri din această afacere. Însă, din cel puțin un punct de vedere, profiturile au fost considerabile.
Când Pfizer și Moderna au anunțat rate de eficiență mari la testele preliminare, cursul acțiunilor lor a explodat. Conducătorii celor două companii au câștigat deja bani mulți din vânzarea de acțiuni, încă înainte ca vaccinurile lor să fi obținut aprobarea legală.
Această informație nu a făcut decât să sporească îngrijorarea parlamentarilor europeni, care au cerut încă din vară ca Bruxelles-ul să dea publicității mai multe informații despre contracte, de la prețul per doză la indemnizațiile de risc pe care UE a acceptat să le plătească producătorilor.
Drept răspuns, comisarul european pentru Sănătate, Stella Kyriakides, a declarat în repetate rânduri că are mâinile legate, Comisia neputând divulga nici o informație legată de contracte fără acordul companiilor.
Numărul mare de vaccinuri achiziționate (circa 2 miliarde la o populație de 440 de milioane de locuitori) și destinația lor constituie și ele semne de întrebare importante.
Comisia permite țărilor UE să vândă sau să doneze vaccinurile altor țări.
Unii critici susțin că, în condițiile în care oferta este încă restrânsă și vaccinurile achiziționate vor fi administrate cu prioritate cetățenilor europeni, țările lumii a treia vor rămâne nevaccinați o perioadă lungă de acum încolo.