Secretele de la Huánuco Pampa. Arheologii peruani au scos la iveală noi vestigii ale imperiului incaș
- Ionel Sclavone
- 17 aprilie 2023, 23:50
Noi vestigii arheologice care oferă cercetătorilor informații despre viața vechilor incași au fost descoperite în urma unei campanii de săpături. Escavările din ultimele săptămâni au scos la iveală urmele unor băi sacre între ruinele orașului amerindian Huánuco Pampa. Noua structură este mai mare şi mai complexă decât cea descoperită anterior.
Arheologii peruani au descoperit vestigiile unor băi sacre printre ruinele oraşului incas Huánuco Pampa, situat în centrul Peru. Zona în care s-a făcut descoperirea este considerată un important centru administrative al vechiului imperiu precolumbian, situate la aproximativ 600 de kilometri nord de capitala Cuzco.
Aceasta este principala descoperire din ultima campanie de săpături ale arheologilor peruani. Specialiștii și istoricii cred că mai sunt multe de descoperit în orașul amerindian Huánuco Pampa care nu şi-a dezvăluit toate secretele.
Băile au fost exhumate într-un sector cunoscut sub numele de House of the Inca sau Inkawasi, după cum se arată într-un comunicat de presă, publicat de Ministerul Culturii din Peru. Arheologii sunt de părere că structura pe care au descoperit-o este mai mare şi mai complexă decât cea dată la iveală anterior.
Astfel, au fost excavate două bazine asimetrice cu o adâncime de doi metri, care au scos la lumină şi băncuţe amenajate pentru confortul oaspeţilor acestor băi.
Importanța ansamblului de la Huánuco Pampa
Ansamblul este îngust, dar împodobit cu blocuri de piatră de cea mai bună calitate, datate din secolul XV-XVI. Potrivit arheologilor, indiciile arată că nu era doar un simplu spaţiu rezervat relaxării celor puternici. Huánuco Pampa a fost un oraș, conform arheologilor, care a combinat funcţiile administrative şi ritual, servind probabil drept capitală regională incaşă.
În oraș sunt vestigiile unui ushnu, o platformă piramidală care a servit drept loc de observaţie astronomică.
Săpăturile de la Huánuco Pampa fac parte din proiectul științific Qhapaq Ñan, susţinut de Ministerul Culturii din Peru, care intenţionează să studieze diferite situri aflate de-a lungul reţelei de drumuri incaşe, prin Anzi.
Această reţea de rute precolumbiene se întinde pe aproximativ 24.000 de kilometri, din Peru până în Argentina şi din sudul Columbiei până în nordul statului Chile. Drumurile incaşe au fost listate în 2014 ca sit al Patrimoniului Mondial UNESCO.