Situată în inima Capitalei, o legendară clădire a fost martora multor evenimente istorice. A fost ridicată pe un teren mlăştinos, iar fundația sa este una specială, care o face rezistenă la cutremure. De-a lungul timpului, clădirea a purtat mai multe denumiri.

Pe 4 februrie s-au împlinit 100 de ani de la inaugurarea Palatului Cercului Militar Naţional din Bucureşti, o clădire monument istoric emblematică, care găzduiește instituția centrală de cultură a Armatei române, cu profil cultural-educativ, artistic, distractiv, precum și de imagine, reprezentare și protocol.

Cercul Militar Național a fost şi este un loc unde, prin activităţile organizate şi găzduite, prin deciziile ce s-au adoptat de-a lungul timpului, prin personalităţile care i-au trecut pragul, s-a scris o parte din istoria României.

În acelaşi timp, palatul, prin eleganţa sa arhitecturală, încadrată academismului francez, prin armonia formelor şi prin somptuozitatea interioarelor, figurează în mai toate ghidurile şi atlasele Bucureştiului, fiind obiect de studiu pentru specialişti şi motiv de încântare pentru toţi cei care ajung în Piaţa Tricolorului, turişti români şi străini, sau simpli trecători.

La 15 decembrie 1876, în preajma Războiului pentru Independenţă de Stat a României, a fost înfiinţat Cercul Militar al ofiţerilor din garnizoana Bucureşti, ca simbol al identităţii şi demnităţii Armatei Române. Adunarea generală de constituire a votat statutul de funcţionare a Cercului, primul statut al unui cerc militar.

Astfel, Ziua Cercului Militar Naţional este sărbătorită în fiecare an la 15 decembrie. Statutul actual al Cercului Militar Naţional arată că este una dintre instituţiile reprezentative de cultură ale Armatei, precum şi una dintre principalele instituţii de protocol şi reprezentare ale Ministerului Apărării Naţionale.

Istoria Palatul Cercului Militar Național

Obiectivele prevăzute în statutul adoptat în 1876 erau strângerea legăturilor de camaraderie între ofiţerii de toate armele şi de toate gradele, între ofiţerii activi şi cei în rezervă; stabilirea legăturilor între familiile ofiţerilor, precum şi între acestea şi societatea civilă din garnizoană; punerea la dispoziţia ofiţerilor şi a membrilor de familie a unui local propriu în care aceştia să-şi poată dezvolta educaţia cultural-artistică, să-şi îmbogăţească cunoştinţele generale şi de specialitate sau să-şi poată petrece, în mod util, plăcut şi reconfortant, timpul liber.

La 18 martie 1896, prin Înaltul Decret Regal nr. 1612 promulgat de regele Carol I, Asociaţia corpului ofiţeresc din garnizoana Bucureşti împreună cu cele din Iaşi, Craiova şi Galaţi, sunt recunoscute ca persoane juridice şi instituţiuni de interes general al armatei, sub denumirea de ”Cercul Militar”. Prin statutul de funcţionare era pus sub Înaltul patronaj al M.S. Regelui, avându-l ca preşedinte de onoare pe ministrul de război, iar ca preşedinte de conducere (de ordine) pe generalul comandant al Corpului 2 Armată.

Până în aprilie 1897, Cercul Militar a funcţionat cu chirie în localul Eforiei (Bd. Regina Elisabeta din Bucureşti), iar apoi s-a mutat în casa Greceanu, lângă Biserica Doamnei.

Cerinţa imperativă de a avea un local propriu se concretizează în 1899, când a fost ales, pentru construcţia Palatului Cercului Militar, proiectul elaborat de arhitectul Dimitrie Maimarolu (1859-1926), personalitate a arhitecturii româneşti.

Lucrările pentru construcţia Palatului Cercului Militar Naţional au început în anul 1911, deşi terenul unde urma să se ridice edificiul fusese cedat de Ministerul Domeniilor încă din 1898. Beneficiarul lucrării a fost Cercul militar al ofiţerilor din garnizoana Bucureşti. Fondurile necesare au fost adunate din donaţii, subscripţii şi cotizaţii ale ofiţerilor (circa 80%), precum şi din subvenţii de stat şi împrumuturi rambursabile.

Ridicat pe locul fostei Mănăstiri Sărindar

Palatul Cercului Militar Naţional a fost ridicat pe locul fostei Mănăstiri Sărindar, pe un teren mlăştinos. Din cauza solului umed şi nisipos, la recomandarea inginerilor Anghel Saligny şi Elie Radu se adoptă soluţia unei fundaţii pe piloni de stejar, înfipţi în terenul ferm de sub mlaştină. Astfel, datorită ingeniozității arhitecților și a constructorilor, a rezistat marilor cutremure care au lovit țara noastră.

La declanşarea Primului Război Mondial, construcţia se prezintă terminată ”la roşu şi învelită”. La 2 aprilie 1916, ”Gazeta ilustrată” considera că Cercul Militar din Bucureşti este ”podoaba arhitecturală a ţării (…), cel mai frumos, cel mai impunător din toate palatele cu care, în ultimele decenii, ştiinţa şi simţul estetic al marilor arhitecţi români şi străini au înzestrat România”.

Inaugurarea oficială a Palatului Cercului Militar a avut loc la 4 februarie 1923, în prezenţa regelui Ferdinand I şi a reginei Maria, a ministrului de război, generalul Gheorghe Mărdărescu, şi a comandantului Corpului 2 Armată, generalul Ştefan Holban.

Cercul Militar (instituţia şi palatul în care îşi are sediul) a purtat, de-a lungul timpului, mai multe denumiri, fără ca scopul şi destinaţia iniţială să se schimbe: până la 1948 – Cercul Militar; între 1948 şi 1991 – Casa Centrală a Armatei; din 1991 – Cercul Militar Naţional.

Sălile palatului

O impresionantă scară din marmură, în dublă pantă, conduce către etajul al doilea şi către sălile de recepţie. Scările de acest tip nu sunt doar simple elemente de legătură, ci sunt gândite ca parte din regia unui ceremonial.

Sala de Marmură

Sala de Marmură, care a fost destinată de la început celor mai importante evenimente, poate fi socotită astăzi una dintre cele mai reuşite realizări ale arhitecturii româneşti. Ferestrele înalte arcadate de pe latura dinspre Bulevardul Regina Elisabeta îşi găsesc echilibrul în şirul de coloane înalte care se află pe partea opusă. Motivele decorative sunt de evidentă inspiraţie antică, cu stilizări şi prelucrări în stilul epocii. Săbii, stilete, scuturi, lănci, coifuri, săgeţi, „Victorii înaripate”, zeităţi ale războiului fac aluzie, toate, la mediul militar.

Sala Maură

Se află plasată în prelungirea Sălii de Marmură. Ea are pereţii îmbrăcaţi în lambriuri din lemn de calitate, cu motive ornamentale discrete. Plafonul este conceput din casete, decorate cu motive florale stilizate şi acoperite cu foiţă de aur.

Sala Bizantină

Îşi trage numele de la concepţia în stil bizantin, la care se adaugă elemente specifice artei tradiţionale româneşti. Sala este dominată de un şir de arcade care susţin un plafon casetat, arcade ce se sprijină la rândul lor pe un şir de coloane înnobilate cu frize din stucatură aurită. În interiorul arcadelor romane, la ultima renovare au fost adăugate fresce murale reprezentând imaginile unor conducători ai României independente şi unele momente de referinţă din istoria poporului român.

Sala Gotică

Reprezintă o ambianţă arhitecturală caracterizată prin arcuri frânte în ogive şi prin candelabrele simple. Pardoseala este în desen gotic bavarez.

Sala Norvegiană

Este inspirată din atmosfera specifică Nordului Europei, cu candelabre în forma unor corăbii ale vikingilor, plafon din lemn cu grinzi terminate în console, reprezentând chipuri de animale fantastice, inspirate tot din mitologia scandinavă, dând impresia de vechi interioare nordice.

Palatul Cercului Militar Național adăpostește în prezent trei structuri: Cercul Militar Național, Biblioteca Militară Națională și Restaurantul Cercului Militar Naţional.

Cele peste 26 de săli și saloane ale palatului, dispuse la subsol, parter şi pe cele patru etaje, sunt ambientate cu tablouri aparţinând celor mai renumiţi pictori români contemporani, precum şi cu lucrări de artă, incluse în patrimoniul cultural românesc.

În anul 2001, cu ocazia sărbătoririi a 125 de ani de existenţă a Cercului Militar, a apărut o primă carte în care autorii, personalităţi ale scrisului militar, i-au urmărit istoria de la înfiinţare până în pragul secolului al XXI-lea (Cdr. Dr. Ilie Manole, col. Grigore Buciu, istoric de artă Victor Simion, „Cercul Militar Naţional”, Timişoara, 2002).

În anul 2003, când s-au împlinit opt decenii de la inaugurare, a apărut o lucrare consacrată Palatului, urmărind evoluţia acestei monumentale construcţii în toate fazele ei, de la idee până la finalizare şi apoi diversele etape ale întreţinerii, consolidării şi refacerii acestui edificiu, ce a suferit de-a lungul deceniilor intervenţiile, uneori neprofesioniste ale oamenilor, dar şi degradării datorate vitregiilor naturii (Petre Otu, „Cercul Militar Naţional. Istoria unui Palat”, Editura Tritonic, Bucureşti, 2004).

La 1 martie 2005, în clădirea Cercului Militar Naţional a avut loc Ceremonia dezvelirii bustului arhitectului Dimitrie Maimarolu, proiectantul Palatului Cercului Militar şi inaugurarea oficială a Salonului fondatorilor Palatului, care mai cuprinde şi busturile lui Vasile Zottu şi al lui Nicolae Filipescu.

Pe zidul exterior al scărilor ce urcă spre terasa din faţa Palatului Cercului Militar Naţional a fost montată o placă comemorativă spre amintirea fostei Mănăstiri Sărindar, pe al cărei fost amplasament se ridică în prezent Palatul Cercului Militar Naţional.

La 15 decembrie 2011, a fost amplasată placa de marmură, la intrarea în Palat, din strada Constantin Mille, pe care stă scris: „Palatul Cercului Militar Naţional, monument istoric, este construit din iniţiativa şi prin contribuţia financiară a ofiţerilor din garnizoana Bucureşti.”

În perioada aprilie 2017 – august 2021 exteriorul clădirii Palatului Cercului Militar Naţional este supus unor lucrări complexe de restaurare. Acestea constau, în principal, în reabilitarea faţadelor, revizia şarpantei, schimbarea învelitorii, înlocuirea identică a tâmplăriei exterioare din lemn, reabilitarea sistemului de iluminat arhitectural al faţadei. Lucrările de restaurare a faţadei Palatului vor menţine autenticitatea decoraţiilor prin folosirea tehnologiilor ultramoderne. Sursa: Rador