Qatargate. Sechestru asupra terenului cumpărat în insula Paros de eurodeputata Eva Kaili și partenerul ei, Francesco Giorgi

Qatargate. Sechestru asupra terenului cumpărat în insula Paros de eurodeputata Eva Kaili și partenerul ei, Francesco Giorgi Sursa foto: Agerpres

Prin decizia Autorității pentru combaterea spălării banilor, a fost instituit sechestrul asupra terenului în suprafață totală de 7.000 mp pe care eurodeputata Eva Kaili și partenerul ei, Francesco Giorgi, l-au cumpărat în primăvara acestui an în insula Paros.

Sechestrul a fost decis în cadrul investigațiilor efectuate în Grecia pentru spălarea de bani, fiind înghețat în același timp, potrivit unor informații, și un cont comun al Evei Kaili și al partenerului ei, prin care cei doi au rulat banii pentru achiziționarea terenului respectiv.

În urmă cu câteva zile eurodeputata, prin vocea avocatului din Grecia, Michalis Dimitrakopoulos, a susținut că achiziția terenului din Paros a fost perfect legală, iar banii sunt justificați prin salariile și veniturile ei.

Potrivit postului public de televiziune ERT, terenul respectiv se află într-unul dintre cele mai frumoase locuri din insulă, la o distanță de 600 de metri de mare. Vânzarea terenului a fost realizată la prețul de 300.000 de euro, în luna martie, adică în cadrul perioadei pentru care Eva Kaili și Francesco Giorgi sunt verificați în Grecia și Italia.

Ne puteți urmări și pe Google News

„La momentul respectiv, valoarea minimă a unui astfel de teren cu aceste caracteristici, adică o proprietate aflată la o distanță de 600 de metri de mare, era de 450.000-500.000 de euro. Un preț minim. Costul construcției în total este de cel puțin 400.000 de euro”, a declarat președintele Rețelei Panelene E-Real Estates, Themistoklis Bakas, citat de tanea.gr.

Terenul nu a fost cumpărat pe numele unei firme, ci este în proprietatea cuplului care, potrivit arhitectului care a efectuat revizuirea avizului urbanistic, ar fi urmat să-l folosească pentru casa de vacanță.

Sechestrul asupra acestui activ imobiliar al cuplului a fost instituit în urma dezvăluirilor din scandalul Qatargate, iar ziarul Corriere della Serra susține că achiziția terenului din Paros se află sub lupa procurorilor împreună cu o proprietate din Cervinia. (Rador)