Se va dubla numărul de mame care vor sta 2 ani în concediu post-natal

Se va dubla numărul de mame care vor sta 2 ani în concediu post-natal

Numărul mamelor din România care vor opta pentru concediul post-natal de 2 ani se va dubla, ca urmare a intrării în vigoare, de la 1 iulie 2016, a Legii care prevede eliminarea plafonului de indemnizaţie pentru creşterea copilului, este concluzia experţilor în Resurse Umane (HR), redată într-o analiză de specialitate.

„Dacă în anii trecuţi (...) circa 42% dintre mame în România optau pentru concediul de creştere a copilului cu durata de doi ani, în condiţiile în care indemnizaţia acordată de stat în acest caz este de maximum 1.200 de lei, începând cu acest an ponderea ar putea creşte la aproximativ 85%. Pe de altă parte, există şi o categorie de mame care vor opta pentru perioade mai scurte de concediu de maternitate. Acestea sunt, de cele mai multe ori, cele care au poziţii de top şi middle management şi care nu pot lipsi 2 ani, dorindu-şi să nu facă o pauză în carieră”, reiese din raportul Smartree, unul dintre liderii din România pe piaţa de externalizare a proceselor de HR, se precizează într-un comunicat Agerpres. De cele mai multe ori mamele care petrec mai mult de un an în concediul de creştere a copilului aleg să revină la jobul de dinainte, lucru recomandat, de altfel, şi de către specialiştii companiei care consideră că reintegrarea este mult mai uşoară într-un mediu deja cunoscut. Până la data de 1 iulie 2016, indemnizaţia de creştere a copilului reprezenta 85% din media veniturilor realizate în ultimele 12 luni, dar în limita maximă de 3.400 lei în cazul concediului pentru creşterea copilului de până la un an (3 ani în cazul copilului cu handicap) şi de 1.200 lei în cazul concediului de până la doi ani. Începând din vara acestui an, limita minimă a indemnizaţiei pentru creşterea copilului a crescut la 85% din salariul minim brut pe ţară garantat în plată, respectiv 1.063 lei (salariul minim este 1.250 lei), faţă de 600 lei în prezent, iar persoanele care au optat pentru o perioadă de concediu pentru creşterea copilului de până la un an se pot întoarce pentru a beneficia de perioadă prelungită de doi ani de zile. Una dintre noutăţile aduse de legislaţia recentă în domeniu este faptul că, începând cu 1 iulie 2016, solicitanţii nu mai sunt obligaţi să depună documentele doar la sediul agenţiilor teritoriale, ci le pot trimite şi prin poştă sau prin e-mail, în format scanat. Cererile noi pentru acordarea indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului, a stimulentului de inserţie, a sprijinului lunar şi a alocaţiei de stat pentru copii (împreună cu actele doveditoare) se depun în continuare la primăria localităţii de domiciliu sau, pentru municipiul Bucureşti, la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) din sectorul de domiciliu. Compania Smartree chestionează 450.000 de angajaţi anual şi are peste 150 de clienţi, în majoritate companii multinaţionale, dar şi companii cu capital integral românesc.

Ne puteți urmări și pe Google News