SE TRIPLEAZĂ CHIRIILE APARTAMENTELOR. Cum s-a ajuns la această situaţie care VA AFECTA BUGETUL ROMÂNILOR? Află ultimele condiţii ale calculului

SE TRIPLEAZĂ CHIRIILE APARTAMENTELOR. Cum s-a ajuns la această situaţie care VA AFECTA BUGETUL ROMÂNILOR? Află ultimele condiţii ale calculului

Se triplează chiriile apartamentelor. Cum s-a ajuns la această situaţie care va afecta bugetul românilor? Află ultimele condiţii ale calculului.

Digi24.ro anunţă că se triplează chiria apartamentelor ANL din cauza unei noi metode de calcul. Astfel, se va ţine cont de veniturile, vârsta locatarului şi suprafaţa locuinţei.

Astfel, cine stă într-un apartament cu două camere la Cluj-Napoca, plăteşte 218 lei în loc de 50, cât achita până la marea schimbare care vizează locuinţele ANL de la 1 ianuarie.

„Pentru mine e un pic greu pentru că veniturile mele sunt destul de reduse şi mi-a crescut chiria cu 200 de de lei. În luna ianuarie voi avea 300 de lei şi în acest bloc din câte ştiu eu plătesc cea mai mică chirie. În 2016 plăteam 100 de lei pentru un apartament cu două camere, iar acum s-a mărit la 350”, a spus unul dintre cei care locuiesc într-un apartament dintr-un bloc ANL.

În prezent, fiecare locatar trebuie să încheie un nou contract cu autorităţile locale.

 „Cel mai afectaţi de aceste prevederi legale sunt chiriaşii sub 35 de ani care au venituri pe membru de familie reduse, care înainte de modificările legislative plăteau în jur de 50 de lei pe lună pentru locuinţa ANL, iar acum chiria s-a ridicat la peste 200 de lei”, a declarat Oana Buzatu, purtător de cuvânt Primăria Cluj-Napoca.

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News