Se întâmplă la granița cu Ungaria, după revolta românilor. Măsurile vor fi luate urgent

Se întâmplă la granița cu Ungaria, după revolta românilor. Măsurile vor fi luate urgent

Aflat în control la Nădlac, ministrul de Interne Marcel Vela a declarat că, după discuții cu omologul său vor fi luate măsuri pentru reducerea presiunii la punctele de frontieră, urmând să fie redeschise cel puțin cinci puncte vamale iar transportul de pasageri in tranzit să se desfășoare fără restricții orare.

Jurnaliștii au remarcat că fluxul de călători din vamă s-a redus considerabil în timpul vizitei, dar ministrul Vela i-a contrazis spunând că situația a fost generată de condițiile restrictive din Ungaria, care presupune tranzitul doar în intervalul orar 21-13.

„Nu are nicio putere poliția de aici să oprească în Ungaria. Vă rog să verificați legislația din Ungaria. Acolo există o regulă care stipulează foarte clar orarul de tranzit la nivelul Ungariei, pentru a veni în România. Intervalul nu acoperă 24 din 24 de ore (..). tranzitul se face între ora 21 și ora 13. În acest interval se poate traversa Ungaria. În afara intervalului, se staționează la intrarea în Ungaria”, s-a apărat Marcel Vela.

El a confirmat că blocajele din vama Nădlac sunt generate de existența restricțiilor de circulație de pe teritoriul Ungariei.

Ne puteți urmări și pe Google News

Vela a anunțat că vor fi implementate două noi măsuri pentru decongestionarea traficului. „Mâine dimineață, sefii Poliției de Frontieră din România și Ungaria se vor întâlni să creioneze toate aceste situații pe care dorim să le implementăm. După această discuție, măsurile vor fi implementate imediat”, a anunțat ministrul de Interne.

Prima măsură prevede deschiderea a cinci noi puncte de frontieră.

„Tranzitul de autoturisme se va face pe mai multe intrări: Nădlac 1 și 2, Vărșand, Borș și Petea. De mâine, dacă ne înțelegem și sper să ne înțelem în urma discuțiilor de astăzi, se va face și prin Cenad, Turnu, Salonta, Valea lui Mihai și Urziceni. Fluxul de autoturisme, chiar dacă vine după regulile din Ungaria, se poate bifurca pe zece direcții, ceea ce va scădea presiunea din Nădlac 1 și 2.”, a declarat Vela.

Traseu dedicat pentru transportul de persoane va fi deschis 24 de ore din 24.

„Ieri, s-a decis că este permis și transportul de persoane în zona internațională. Coroborat cu faptul că, pe analizele noastre, dacă se deschide acest transport de persoane va scădea presiune pe autoturisme. partea maghiară este deschisă la dialog și sperăm că și această solicitare a noastră, care a fost acceptată de Ministrul de Interne din Ungaria, să fie implementată, în sensul în care să stabilim un culoar doar pentru autocare și microbuze, care, spre deosebire de cel pentru autoturisme, să fie deschis 24 din 24 de ore.”, a spus Marcel Vela.

Acest traseu ar urma să fie deschis pe autostradă, însă este așteptată și opinia poliției maghiare: „Ungaria are reguli foarte stricte și serioase, ce nu se vor schimba de pe o zi pe alta pentru că avem noi presiune în vămi.”, a mai susținut ministrul de Interne.