Se întâmplă în secolul XXI, în 15 județe din România. Mii de copii din școli și grădinițe s-au umplut de păduchi

Se întâmplă în secolul XXI, în 15 județe din România. Mii de copii din școli și grădinițe s-au umplut de păduchi

Anul trecut, la nivelul României au fost depistate 7.503 cazuri de copii cu păduchi în unitățile de învățământ, dintr-un număr total de 2.270.784, adică aproximativ 88% dintre copiii care frecventează o formă de învățământ. Anul acesta, la început de toamnă, în doar 15 județe din România au fost semnalate peste 2.700 de cazuri de pediculoză în rândul preșcolarilor, elevilor de gimnaziu, dar și celor de liceu. Mai grav, acestea sunt doar cazurile descoperite de cadrele medicale detașate în unitățile școlare, dar există un număr cel puțin dublu al celor nedeclarați, aceștia fi ind membri ai familiei sau copiii ținuți acasă.

La fiecare început de an școlar, în unitățile de învățământ din țarăgrădinițe, școli, licee, se efectuează triajul epidemiologic de către medicii de familie și cadrele medicale abilitate. Scopul acestei acțiuni este de a evita răspândirea bolilor infecţioase şi parazitare în aceste unități.

 

Și profesorii iau paraziți

În Argeș, surprinzător este faptul că au fost depistate cazuri și în rândul profesorilor, conform presei locale din județ. Eugenia Jianu, Inspectorul General Adjunct al Inspectoratului Școlar Județean Argeș, neagă acest lucru și a declarat, pentru EVZ, că nu are în registru aceste incidente.

 

Statistici: mai mulți păduchi la oraș

În urma controalelor din unitățile de învățământ s-a constatat că cele mai multe cazuri de păduchi au fost depistate la oraș, comparativ cu cazurile din mediul rural. Este de menționat faptul că un copil care are păduchi transmite acest lucru și persoanelor apropiate din familie. Astfel, numărul celor afectați de paraziți se dublează sau chiar se triplează, ceea ce, la un simplu calcul, ar însemna că în cele 42 de județe există aproximativ 10.000 de victime.

 

La recontrol, din 300 tot mai rămăseseră 100 de bolnavi

Conform Direcției de Sănătate Publică Vaslui, în urma despistării cazurilor de pediculoză s-au luat măsuri pentru reducerea numărului acestora. Au fost intensificate acțiunile de deparazitare împreună cu medicii de familie, asistenții comunitari și mediatorii sanitari. „După efectuarea recontrolului, din cele 326 de cazuri depistate inițial, au rămas în evidență 107 cazuri de pediculoză, acestea înregistrându-se în familii cu educație igienico-sanitară deficitară, unde nu se face o deparazitare totală și eficientă”, a declarat pentru EVZ directorul executiv DSP Vaslui, Mihaela Vlada (foto mic).

Elevii depistați cu pediculoză sunt izolați și îndrumați către medicul de familie. Pentru a reintra în colectiv, copiii trebuie să prezinte o adeverință de la medic care să ateste că sunt sănătoși. Conform Secretarului de Stat în Ministerul Educației Naționale (MEN), Florian Lixandru, în momentul de față sunt înscriși în unități de învățământ aproximativ 3 milioane de elevi, atât în ciclurile primare, gimnaziale, cât și liceale. Reprezentantul MEN a declarat pentru EVZ, că „Direcția de Sănătate Publică este responsabilă cu gestiunea acestei probleme. În momentul de față la minister nu am nicio sesizare, nicio informație pe această problemă. Trebuie să mă documentez”.

 

Joaca de-a pasa cu epidemia

Pe de altă parte, Cristina Pelin, directorul executiv al Direcției de Sănătate Publică a Municipiului București, îl contrazice spunând că medicina școlară nu aparține de aceștia, ci de Administrația Spitalelor și Serviciile Medicale de pe lângă Primărie. „Noi în fiecare an avem triajele epidemiologice, de la cabinetele medicale din unitățile de învățământ. Nu cunosc dacă în momentul de față ar fi ore de educație sanitară în școli, dar ar trebui să existe”, a spus directorul.

 

Conf. univ. dr. Tudor Ciuhodaru: „Unu din trei copii va lua păduchi!”

„Am propus introducerea educației pentru sănătate ca materie obligatorie de studiu. Cam 1 din 3 copii face, la un moment dat, păduchi. Nu sunt neapărat un semn al igienei precare sau al sărăciei”, atenționează dr. Ciuhodaru (foto). „Procesul de înlăturarea a paraziților începe prin aplicarea tratamentului medical corect, apoi prin informarea celor cu care s-a intrat în contact pentru limitarea infecției și pentru a evita o recidivă. Orele de educație sanitară realizate o oră sau două pe an, în cadrul orelor de dirigenție, nu sunt suficiente. Aceste ore au fost introduse ca și opționale cândva. În fiecare an se pune câte un proiect de lege în Parlament pentru a se introduce aceste ore de educație pentru sănătate ca materie obligatorie de studiu. Obligativitatea înseamnă practic eficiență. Evaluarea perioadică face ca aceste cunoștințe să fie dobândite. Aceste elemente despre sănătate ar trebui cunoscute ca alfabetul sau ca tabla înmulțirii. Copiii, astfel, ar fi învățați să nu folosească obiectele de toaletă în comun, să nu folosească aceleași prosoape, același echipament sportiv, să fie respectate regulile individuale de igienă. Lucurile astea care par aparent banale ar trebui foarte bine învățate. Prin acest mod ar scădea rata de transmisie a acestor păduchi și nu numai! Igiena individuală și igiena colectivității sunt pe primul plan”, a conchis medicul.

 

Dr. Andrei Gregorian: „Nu recomand o substanță atât de iritantă precum gazul”

Metodele tradiționale de combatere a păduchilor nu sunt recomandate în zilele noastre. În primul rând, pentru că există soluții testate dermatologic și blânde cu pielea, iar în al doilea rând, pentru că o substanță foarte iritantă, precum gazul, poate afecta grav pielea, părul și ochii. „Gazul este un factor de risc, este dăunător și poate provoca alergii grave, răni sau afecțiuni ale ochilor. Se pot accepta uleiurile, care sufocă paraziții, în combinație cu o curățare mecanică, realizată cu ajutorul unui pieptăne des, dar cea mai bună soluție este ca părintele copilului să ceară sfatul medicului de familie. După aplicarea tratamentului, e bine să revină pentru o nouă consultație, o reevaluare, în privința eficienței acestuia.

Uneori, tratamentele nu dau rezultate complete de la prima utilizare. Mai mult, e necesară și o igienizarea riguroasă a locuinței. Lenjeria trebuie spălată la temperaturi înalte, iar covoarele trebuie aspirate riguros”, ne-a spus dr. Andrei Gregorian, manager de clinică medicală.

În farmacii, tratamentele antipăduchi costă între 40 și 500 de lei, în funcție de producător și tipurile de substanțe regăsite în formulă.

 

Păduchele este un parazit strict uman. Nu este posibilă transmiterea de la alte animale. În general evoluează cam în 8-10 zile. Nu sar de pe o persoană pe alta, se transmit prin contact direct: păr cu păr, se poate face și prin intermediul obiectelor de îngrijire și vestimentație – perile de păr, pălăriile, șepcile, prosoapele, pernele.

Simptome: mâncărimea, mai ales pe timpul nopții, acesta fiind simptomul principal. Se localizează în zona cefei și în spatele urechilor. La prima infecție, mâncărimea chiar poate lipsi.

Păduchii sunt dificil de identificat, deoarece sunt mici și se mișcă foarte repede. Eventual, pot fi descoperiți prin aplicarea unei benzi adezive pe zona infestată. Umezirea părului și pieptănarea acestuia cu un pieptăn strâns, poate evidenția mai ușor atât ouăle, cât și parazitul. În infecțiile mai vechi, firele de păr pot lipsi în aceste zone.

Diagnosticul se pune pe baza examenului clinic, eventual evaluarea cu dermatoscopul poate fi utilă mai ales pentru a evidenția ouăle vii de cele eclozate.