Se întâmplă doar azi, în ziua Schimbării la Fața. Piramida holografică, fenomenul enigmatic din Masivul Ceahlău VIDEO

Se întâmplă doar azi, în ziua Schimbării la Fața. Piramida holografică, fenomenul enigmatic din Masivul Ceahlău VIDEO

În fiecare an, chiar în zorii zilei de 6 august, de marea sărbătoare a Schimbării la Față, pe muntele Ceahlău are loc un fenomen unic și misterios cunoscut sub denumirea de piramida holografică. Fenomenul poate fi observat apoi, la o dimensiune mai scăzută, toată luna august.

Există o condiție pentru cei dornici să fie martori ai unui fenomen spectaculos: să ajungă înainte de răsărit pe Vârful Toaca și să fie cer senin. Explicația științifică este aceea că piramida se creează printr-o intersectare a umbrelor muntelui în momentul în care Soarele își face apariția.

Cunoscătorii Muntelui Ceahlău susțin că piramida poate fi văzută în mai multe zile la rând, și la răsărit, dar și la apusul soarelui. Există însă anumite condiții pentru ca fenomenul să se petreacă.

Piramida holografică din Masivul Ceahlău apare în fiecare an, după data de 6 august și se manifestă de-a lungul întregii luni august. Deși este un fenomen aparent inexplicabil, misterul a fost clarificat de fotograful Mihai Marin, din Neamț, relatează emunte.

Ne puteți urmări și pe Google News

Se suprapun 4 umbre tridimensionale

Mihai Marin studiază umbra piramidală încă din 2003 și a devenit pasionat de această manifestare a naturii. El a remarcat că piramida holografică apare când răsare soarele și poate fi observată de pe Vârful Toaca. Fenomenul durează în jur de o oră și devine invizibil odată cu înălțarea soarelui pe cer. Umbra se distinge cel mai bine în a 49-a dimineață, înainte și după solstițiul de vară.

„Este vorba de o suprapunere a minimum 4 umbre, date de formaţiunile reliefului zonei. În jurul datei de 6 august dimineaţa, vârful Toaca, ce are forma de piramidă regulată cu baza pătrat, sub radiaţia soarelui dinspre est formează umbra unui triunghi isoscel, ca în oricare dimineaţă senină din an”, a explicat fotograful.

Umbra Vârfului Toaca surprinde și umbra privitorului, în halouri multicolore

Mihai Marin a adăugat că masivul Piatra Craiului este mai mic și situat mai jos, iar din acest motiv se formează altă umbră prelungă. Un fenomen similar are loc și în masivul Vulcan. Rezultatul este următorul: „peste toate se suprapune lumina ce trece prin șaua muntelui Lespezi”.

Pentru ca vizitatorii Munților Ceahlău să admire umbra tridimensională, trebuie îndeplinite o serie de condiții. În primul rând este necesar ca între soare și munte să nu existe nori, în așa fel încât lumina să permită formarea de umbre. De asemenea, efectul de corp distinct este dat de fluorescența oxigenului sub acțiunea razelor ultraviolete. Curcubeele din vârful piramidei apar datorită particulelor fine de ceață sau aerosoli, prin procesul de difracție a luminii.

„În vârful umbrei vârfului Toaca uneori apare şi umbra persoanei ce priveşte, ce pare învăluită în halouri multicolore. Aceasta se poate vedea şi în alte zile ale anului”, a explicat fotograful Mihai Marin.