Se decide acum, e ședință de urgență. Va fi vestea șoc a pandemiei?!

Se decide acum, e ședință de urgență. Va fi vestea șoc a pandemiei?!

Comitetul Național pentru Situații de Urgență s-a reunit în ședință pentru a stabili noi măsuri în ceea ce privește pandemia de coronavirus. Reamintim că, în ultimele zile, numărul cazurilor de infectări a crescut într-un ritm alarmant.

Totodată, autoritățile vor analiza restricțiile pentru țările care au un nivel de infectare mai mare ca în România. Se va reactualiza și așa numita „Lista Galbenă”. Până acum, cei care veneau din statele respective intrau automat în carantină.

Premierul Ludovic Orban anunța săptămâna trecută că România modifica restricțile pentru persoanele care vin din țări care au un nivel de infectare mai mare. Printre măsurile care vor fi analizate în ședința Comitetului pentru Situații de Urgență – cei care stau mai puțin de trei zile în România trebuie să prezinte un test negativ, iar ceilalți intră în carantină cu posibilitatea testării în a cincea zi.

Ce se întâmplă în celelalte țări

O adevărată undă de șoc ar putea produce pandemia în țara în care experții în sănătate recomandă ca ţara să intre într-o a doua carantină naţională

Concret, principalii experţi în sănătate publică din Irlanda au recomandat guvernului ca ţara să intre într-o a doua carantină naţională, pentru o perioadă de patru săptămâni.

Propunerea surprinzătoare a specialiștilor va fi luată în discuţie luni de Excutivul, transmite Reuters, citând două surse guvernamentale de la Dublin.

Echipa pentru urgenţe de sănătate publică a recomandat un salt la nivelul maxim, 5, al restricţiilor, de la actualul nivel 2 al măsurilor în 24 din cele 26 de comitate irlandeze, respectiv 3 în Dublin şi Donegal.

Guvernul a adoptat aproape integral recomandările echipei de experţi medicali în perioada pandemiei, însă una din surse a afirmat că o revenire la măsurile de izolare ar avea un impact economic şi social considerabil.

Luni va avea loc o întâlnire crucială între prim-ministrul Micheal Martin, liderii celorlalte două forţe din coaliţia de guvernare și principalul responsabil medical din Irlanda, înaintea unei şedinţe de cabinet în care vor fi discutate recomandările.

Nivelul 5 al măsurilor luate de Guvern ar însemna că locuitorilor li se va cere să rămână acasă şi doar magazinele cu produse esenţiale vor rămâne deschise. Spre deosebire de primul „lockdown”, şcolile şi creşele ar funcţiona în continuare.

La fel ca majoritatea ţărilor din Europa, Irlanda înregistrează o creştere constantă a numărului zilnic de infectări începând de la sfârșitul lunii iulie, după ce a ieşit, treptat, dintr-una din cele mai stricte carantine din Europa.

Sâmbătă, în Irlanda, au fost raportate cele mai multe cazuri de după sfârşitul lui aprilie.

Aceste măsuri vin în contextul în care, totalul de cazuri cumulate pe 14 zile în Irlanda, de 104,6 la 100.000 de locuitori, reprezintă doar a 14-a rată de infectare din cele 31 de state europene monitorizate de Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor.

Irlanda are o capacitate spitalicească relativ scăzută comparativ cu alte ţări europene. Numărul pacienţilor cu COVID-19 internaţi a crescut constant până la 132, însă vârful de 881 a fost atins în luna aprilie, în timpul carantinei naţionale.

Principalul lobby al mediului de afaceri, Ibec, a reacţionat cu consternare la informaţia privind recomandarea experţilor medicale, cerând să fie publicate dovezile care stau la baza acesteia.

„Este intolerabil că, după şase luni, încă primim criterii vagi şi care sunt modificate permanent pentru a propune astfel de restricţii severe”, a declarat liderul Ibec, Danny McCoy.

Ne puteți urmări și pe Google News