Scriitorul francez Gustave Flaubert, cunoscut, în special, pentru romanul „Madame Bovary“, a încercat să-şi păstreze viaţa privată departe de ochii lumii. Totuşi, câteva scrisori personale au fost recuperate, iar ultimii săi ani din viaţă, reconstituiţi.
„Nu am o biografie“, a spus Flaubert, atunci când i s-au cerut detalii din viaţa personală. De asemenea, el a refuzat să vorbească cu jurnaliştii în timpul vieţii şi nu şi-a dat acordul ca fotografii ale sale să fie publicate. „Să dai detalii despre tine este ca o tentaţie burgheză, căreia i-am rezistat întotdeauna“, îi scria Flaubert unui prieten, cu şase luni înainte să moară. De asemenea, scriitorul francez şi-a luat măsuri de precauţie pentru a nu permite accesul la informaţii private, după moartea sa. Ameninţat cu publicarea postumă a scrisorilor sale de dragoste către Mérimée, Flaubert le-a ars şi „a şters viaţa noastră dintre 1843-1857“. Doi ani mai târziu, într-o întrevedere cu Maupassant, scriitorul şi-a evaluat corespondenţa, a aranjat-o, iar în unele cazuri (Loise Colet şi posibil Juliet Herbert) a ars scrisorile. „Un artist trebuie să-şi măsoare cuvintele, să-şi verifice înregistrările, să încuie uşa pentru ca alţii să nu se amuze de persoana lui“, îi scria Flaubert într-o scrisoare din 1860 lui Feydeau, dramaturg francez. „O fată mare şi isterică“
Totuşi, nu toate scrisorile lui au dispărut. Unele au fost găsite ulterior, iar alţi scriitori au reuşit să le dea un sens şi să dezvăluie detalii ascunse ale vieţii marelui scriitor francez. De exemplu, când Flaubert s-a scuzat în mai 1879 pentru a evita să o viziteze pe Jeanne de Loynes pentru că era în Paris „doar de câteva ore“, un editor a dezvăluit, 130 de ani mai târziu, că acesta se afla în oraş de cel puţin trei zile. În viaţa amoroasă, Flaubert le ascundea adesea femeilor locul unde se duce şi îşi ruga prietenii (bărbaţi) să îl „acopere“.
Primul volum de corespondenţe, care a acoperit anii 1830-1851, a apărut în 1973. De atunci, a durat 34 de ani pentru reconstituirea ultimilor 29 de ani din viaţa marelui scriitor francez. Acest volum începe cu ultimele scrisori ale scriitoarei George Sand. Ea îl sfătuieşte să fie optimist şi îl mustră pentru obsesia lui în ceea ce priveşte forma romanelor, pe care o numeşte „o fantezie nesănătoasă“. Răspunsul lui Flaubert a fost: „Nu pot să am alt temperament. Nicio altă estetică, pentru că este o consecinţă a temperamentului meu“.
Viaţa sa devenise „austeră“ şi se compunea din „muncă, memorii şi vise“. În mai multe rânduri, el s-a plâns că „motorul“ mecanismului său este stricat. A terminat „Trei conţi“ şi a lucrat la „Bouvard şi Pécuchet“. În afară de aceste lucrări, ultimii săi patru ani de viaţă sunt o adevărată solitudine şi o aşteptare a sfârşitului. Având probleme de sănătate, scrisorile descriu viaţa unui bătrân singur, pe care doctorul îl numeşte „o fată mare şi isterică“. Acestea îi subminează scriitorului imaginea de sine, a muncii neîndurătoare şi a traiului auster. Face lobby, principala sa grijă fiind să salveze afacerea de cherestea a soţului Carolinei, Ernest Commanville. Vorbeşte cu miniştri şi încearcă să îi angajeze pe Laporte şi pe Maupassant, o încurajează pe Caroline să-şi înceapă cariera de pictor. În aceşti ultimi ani, Flaubert se autointitulează „părinte spiritual (Church Father)“. În memoriile sale, Caroline îl descrie pe scriitor ca „o figură solitară“. „Asemenea materialism mă revoltă“
În lumea artistică au apărut mai multe şcoli: realism, naturalism, impresionism. „Un grup de glumeţi care s-au convins şi vor să ne convingă şi pe noi că au descoperit Mediterana“, spunea artistul. El s-a arătat împotriva noţiunii de realism. „Asemenea materialism mă revoltă. Nu este numai inadecvat şi inestetic, este şi în afara timpului istoric. Ce este această manie să crezi că tocmai ai descoperit natura?“, se întreba el, cu trei luni înainte să moară.
Într-o scrisoare adresată nepoatei sale, Flaubert susţine stupiditatea faptului că arta vine mai puţin de la public şi mai mult de la guvern, manageri de teatre, editori, ziarişti şi critici, pe scurt de la suporturi ale puterii, iar „în esenţă, puterea este în general proastă“. Remarca referitoare la locul literaturii pe piaţă este aceeaşi cu cea împărtăşită de scriitorii de astăzi. De exemplu, după ce a ascultat limitările şi slăbiciunea unui roman al lui Daudet, el a adăugat: „Dacă îşi corectează greşelile, vânzările vor scădea“.
BIOGRAFIE
Cine este Gustave Flaubert? 
> Scriitor francez, Gustave Flaubert s-a născut pe data de 12 decembrie 1821 la Rouen, Franţa.
> A început să scrie în timpul şcolii. La vârsta de 15 ani a câştigat un concurs de eseuri.
> În anii ’40, ai secolului al XIX-lea, Flaubert a studiat Dreptul la Paris.
> În 1844, a avut un atac nervos. El a recunoscut că suferă de o problemă nervoasă, posibil epilepsie. Oricum, diagnosticul i-a schimbat viaţa. După ce a picat examenele de la Drept, el s-a dedicat literaturii.
> Cea mai importantă operă a sa este „Madame Bovary“ (1857).
> După 1860, Flaubert a cunoscut succesul ca intelectual şi scriitor la curtea lui Napoleon al III-lea.
> A fost prieten cu Zola, George Sand, Taine şi scriitorul rus Turgenev, cu care a împărtăşit idei comune.
> În 1870, Flaubert a luptat împotriva naturalismului.
> S-a stins din viaţă la 8 mai 1880.
Recomandările noastre
