Atenție la scrisorile primite pe e-mail și semnate de poliție. Nu le deschideți
- Iulia Moraru
- 3 august 2023, 13:54
O nouă metodă de înșelătorie a apărut în rândul infractorilor, care sunt dispuși să folosească orice mijloc, în cazul de față e-mailul, pentru a păcăli oameni și a le fura banii sau datele personale.
O nouă metodă de înșelătorie, în care infractorii trimit scrisori falsificate prin e-mail, prezentându-se drept Poliția Federală, atrage atenția autorităților. Aceste mesaje pot ajunge la persoane fizice și companii și dau impresia provin de la autoritățile de aplicare a legii, dar în realitate, scopul lor este de a păcăli și de a fura informații confidențiale.
Ignorați scrisorile primite pe e-mail
Aceste scrisori false conțin solicitări de informații personale sau financiare, precum și link-uri sau atașamente periculoase, care pot conduce la compromiterea securității și a datelor personale.
Oficiul de Stat al Poliției Judiciare (LKA) și Centrul de Consiliere pentru Consumatori din Renania-Palatinat atrag atenția asupra acestui pericol și recomandă ca oamenii să fie extrem de vigilenți în fața acestor tipuri de mesaje.
Scrisorile primite pe e-mail arată foarte credibil, dar scopul este acela de a obține datele personale, parolele sau datele de pe card. Destinatarii sunt induși în eroare să contacteze o adresă de e-mail, iar prin acest demers, infractorii doresc să spioneze datele personale ale victimelor și să le înșele pentru a efectua plăți.
Scrisorile sunt intitulate „Mandat pentru proceduri judiciare”. Destinatarii sunt amenințați cu diverse acuzații, inclusiv posibilitatea de a fi acuzați de posesie de pornografie infantilă, însoțite de mandate de arestare și amenzi uriașe de până la 550.000 de euro, pentru a-i determina să reacționeze rapid.
Cum să vă protejați de infractori
Fiți precaut și nu răspundeți în grabă la astfel de scrisori sau e-mailuri care cer răspunsuri rapide și sunt însoțite de amenințări cu consecințe grave, precum închisoarea. În loc să acționați imediat, verificați informațiile la sediul local de poliție sau la centrele de consiliere pentru consumatori.
Fiți foarte atenți atunci când vi se solicită să furnizați informații personale, cum ar fi PIN-urile și TAN-urile. Nu răspundeți la astfel de mesaje de e-mail și, în niciun caz, nu plătiți sume de bani cerute în mod neașteptat sau suspect.
Niciodată să nu deschideți atașamentele din e-mailuri neașteptate, deoarece acestea pot conține viruși sau malware.
De asemenea, evitați să faceți click pe linkurile din astfel de e-mailuri, deoarece pot conduce către site-uri false. Fiți precauți și protejați-vă de posibilele amenințări cibernetice.