Scrisoarea deschisă a unui manager din linia întâi infectat cu SARS Cov 2
- Lucian Ionescu
- 12 aprilie 2020, 23:29
Scandal uriaș la Spitalul Județean de Urgență din Focșani. Costel Mândrilă, directorul acestei unități sanitare, este revoltat de ceea ce i se intâmplă, după ce a luptat cu coronavirusul.
Redăm integral textul scrisorii pe care Costel Mândrilă a postat-o pe Facebook:
„Mai presus de Dumnezeu,de lege și de coronavirus nu este nimeni!” Astăzi, în diminca Floriilor am fost supus la un abuz greu de imaginat, dar la care, totuși, mă așteptam. Vreau sa impartasesc tuturor cum un bolnav de Covid 19 este este hartuit de catre prefectul judetului, singurul lui scop fiind de a pune stapanire pe spital. Fac precizarea că, de la mijlocul lunii martie 2020, conștient de pericolul la care ma expun, de a contacta virusul, am decis să închiriez o locatie din aproprierea Spitalului Județean Vrancea, unde m-am mutat, pentru a-mi proteja familia.
Nu mi-am mai văzut fetița de trei săptămâni! Asadar, de cand a inceput situatia de urgenta, m-am separat de famile, mi-am gasit o locuinta in apropierea spitalului si am lucrat cot la cot cu colegii mei pentru ca lucrurile sa mearga bine. Poate confirma oricare dintre colegi ca eram primul care venea la birou, inainte de ora 7.00 si ultimul care pleca, de multe ori si dupa ora 21.00.
Am stat in spital efectiv si m-am ocupat ca totul sa fie bine, mai ales ca presiunea era cu atat mai mare cu cat Spitalul Militar si Spitalul Adjud au fost inchise in urma infectarii cadrelor medicale cu Covid 19. Spitalul Judetean ramanand singurul in picioare, atat pentru urgente medicale din judet cat si in lupta cu Covid 19.
În data de 08 aprilie 2020, inevitabilul s-a produs. Am fost declarat pozitiv COVID-19 și, imediat am anunțat DSP Vrancea. Am făcut acest lucru ca o măsură de precauție suplimentară, desi instituția avea rezultatul testului meu, inainte ca eu sa il primesc. M-am prezentat la Sectia Boli Infectioase unde am fost consultat si mi s-au recoltat analize, iar în urma rezultatelor, dr. Vasilache Mădălina, șefa secție a concluzionat ca este o formă ușoară de Covid -19 . Dupa prevederile Protocolului de tratament al infectiei cu virusul SARS Cov 2 din 26.03.2020, formele usoare se trateaza la domiciliu in autoizolare.
Fac precizarea că HG 201/2020 stipulează, la articolul 1, alineatil 5, punctul c) că persoanele confirmate COVID-19 asimptomatice sau cu forme ușoare, nu necesită internarea în unități sanitare pentru tratare.
De asemenea, ordinului ministrului sănătății 487 din 23.03.2020 prevede ”cazurile ușoare se pot externa mai rapid sau chiar îngriji la domiciliu cu respectarea unor recomandări”. Astfel, m-am autoizolat imediat la domiciliul ales, am informat prin adresa scrisa DSP Vrancea unde ma aflu si unde voi sta in autoizolare.
Am pastrat legatura permanent cu medicul curant caruia ii raportam zilnic functiile vitale( temperatura,concentratia de oxigen din sânge și tensiunea), am respectat tratamentul prescris, nu am intrat in contact cu nimeni și am încercat să mă odihnesc fiind foarte obosit și speriat. Am anuntat directorul medical si medicul epidemilog al spitalului de situatia mea. Pentru ca starea de sanatate imi permitea, am vorbit cu directorul medical si am stabilit de comun acord sa continui activitatea desfasurata din izolare. Motiv pentru care, am luat si calculatorul de serviciu, pentru a lucra impreuna online (am dovezi in acest sens, deoarece am lasat inclusiv notificare scrisa catre directorul medical).
În data de 8 aprilie 2020 PNL Vrancea a dat publicității un comunicat în care îmi cerea, isteric, demisia pentru că m-am contaminat in spital, iar în aceeași zi prefectul județului, cerea conducere militară la Spitalul de Urgență ”Sfântul Pantelimon”, Focșani.
Nu am răspuns acestor acuzații nefondate și rău am făcut! Trebuia sa il in treb public pe domnul prefect cum crede ca o conducere militara ar gestiona mai bine situatia, din moment ce Spitalul Militar a fost inchis inca de la inceputul pandemiei pe motiv ca majoritatea cadrelor medicale s-au infectat cu SARS Cov 2 si ca 30 dintre aceste cadre medicale sunt tratate la Spitalul Judetean in Sectia Boli Infectioase? De ce crede ca situatia spitalului nostru e asa dezastruoasa din moment ce noi avem confirmati pozitiv doar 7 medici din 130?
A doua zi, pe data de 09 aprilie 2020 am fost sunat de medicul Janina Lazăr, medic epidemiolog în cadrul DSP Vrancea, numit de o lună de zile membru în Consiliul de Administrație al Spitalului Județean Focșani și, deloc întâmplător, membru PNL Vrancea. Domnia sa, în loc să mă întrebe cum mă simt și să aibă o discuție profesională medic epidemiolog – pacient, mă întreba pe un ton foarte apăsat de ce m-am autoizolat și care sunt formele legale prin care mi-am inchiriat locuinta.
I-am răspuns medicului epidemiolog la toate întrebările și am precizat inclusiv faptul că am încheiat un contract pe persoana fizica cu o firmă specializată pentru gestionarea deșeurilor periculoase (lenjerii etc) din locul în care locuiesc. În aceiași zi, la câteva ore distanță, am fost surprins să aflu că inclusiv prefectul județului l-a sunat pe proprietarul locuintei inchiriate de mine să verifice dacă mă aflu la adresa respectivă. Probabil a solicitat și alte informații desi, din câte știm cu toții, anchetele în România sunt atributul altor instituții.
Duminică, 12 aprilie 2020, la ora 11.26, m-a sunat prefectul județului spunându-mi că din ordinul ministrului sănătății trebuie să mă mut urgent la Secția de Boli Infecțioase. Deși l-am rugat să îmi trimită și mie ordinul, pentru că eram curios să văd despre ce este vorba, domnia sa mi-a spus, fără echivoc, că dacă refuz va trimite Poliția si ma va muta cu forta.
Eu am încercat să îi explic faptul că domnia sa comite un abuz și că prin tot ceea ce face în spațiul public de câteva zile mă tratează nelegal și înjositor. I-am adus ca argument și prevederile legale. Domnia sa nu mi-a adus la cunoștință nici o prevedere legală dar a trimis la locuinta unde eram autoizolat atât poliția cât și câțiva ziariști de casă ai domniei sale.
Prin urmare, la câteva zeci de minute distanță, am ajuns să fiu filmat ca un tâlhar care a încălcat prevederile legale, desi nu sunt decat un bolnav de Covid 19 care statea in autoizolare, respectand întocmai legislația în domeniu. Cei care intradevar încalcă legislatia sunt prefectul județului și angajatorii mei – Ministerul Sănătății. Iată cum, fara voia mea, de astăzi de la ora 13.00, fiind un caz COVID-19 ușor, ocup unul din cele 130 de paturi din Pavilionul COVID-19 al Spitalului Județean Focșani, desi chiar legislația elaborata de angajatorul meu, Ministerul Sănătății spune că astfel de cazuri se tratează acasă, în izolare! Ma intreb ce se intampla cu ceilalti colegi ai mei, diagnosticati pozitiv si care se trateaza in autoizolare la domiciliu? Ar trebui si ei sa se ingrijoreze ca maine va veni Politia si presa si ii va adduce cu forta la spital? Daca aceasta atitudine fata de un bolnav nu este abuz, atunci ce este, grija exagerata a prefectului fata de sanatatea mea? În altă ordine de idei, dacă argumentele mele de până acum nu sunt suficiente în a arăta faptul că sunt doar victima unor interese politice, vreau să mai aduc un argument.
În luna martie 2020, în municipiul Focani au fost diagnosticați pozitiv COVID-19 un număr de 30 cadre medicale de la Spitalul Militar Focșani. Mai mult de atât, o parte din aceste cadre medicale au transmis coronavirusul și la 2 medicii de la Spitalul Municipal Adjud, dar și la funcționari din alte instituții. Ca urmare a acestui fapt, Spitalul Militar Focșani și Spitalul Municipal Adjud au fost închise o perioadă lunga pentru dezinfecție totală. În acest caz PNL Vrancea și prefectul județului nu au avut nici un fel de reacție, dar nici una.
Nu au zis nici un cuvânt de parcă erau pești! Mai mult, în data de 10 aprilie 2020, în România erau infectate COVID-19 un număr de 812 cadre medicale. 429 cadre medicale la Suceava – și la Suceava este conducere militară la spital, 35 cazuri la Spitalul Deva unde este, iarăși, conducere militară, 44 cazuri la Arad, unde nu este conducere militară, 34 cazuri la Galați unde nu este conducere militară, 34 cazuri la Iași și nu este conducere militară, 18 cazuri la Alba și nu este conducere militară etc. În Vrancea erau infestate COVID-19 doar 7 cadre medicale dintr-un număr de peste 1.300 angajați ai Spitalului Județean.
Asta vi se pare domnule prefect a fi un management dezastruos? Dintr-o data, faptul că sub 1% din personal a fost confirmat COVID-19 devine o mare problema în funcționarea spitalului județean pentru că așa spun ”specialiștii” de la PNL Vrancea, domnul deputat Ion Ștefan, marinar de meserie și domnul senator Cătălin Toma, de meserie profesor. Aceste două ”somități” ale lumii medicale au solicitat conducere militară la Spitalul Județean de Urgență ”Sfântul Pantelimon”, Focșani apreciind că infectarea mea la muncă reprezintă un mod dezastruos în care m-am ocupat de toate problemele legate de COVID-19.
Respectând logica celor două somități din lumea medicala vrânceană, dar și a prefectului înseamnă că o gestionare dezastruoasă a problemelor legate de COVID-19 continuă și la Spitalul Suceava unde astăzi au fost teste positive pentru un medic militar anestezist detașat de la Cluj. Evident că nu despre asta este vorba!
Coronavirusul nu funcționează așa cum își imaginează domnii de la PNL Vrancea. Sigur, la Spitalul Județean Focșani poate veni și o conducere militară, este deja în parctica abuzurilor de până acum să se întâmple aceste lucruri! Ceea ce în acest moment este important este sănătatea cadrelor medicale și sănătatea oamenilor din Vrancea. Cadrele medicale au echipamente de protecție achiziționate de către echipa Spitalului Județean pentru încă o lună de zile(voi demonstra acest lucru pe cifre de inventor din magazia spitalului) iar eu voi fi alături de toți colegii mei pe perioada internării mele abuzive!
Domnule prefect, daca ati avea putina umanitate si demnitate nu ati cobora atat de jos, nu ar fi trebui sa ajungeti sa comiteti abuzuri asupra unui bolnav de Covid 19 doar pentru a-i lua functia! În încheiere aș dori să mai transmit domnilor de la PNL, atât de preocupați de soarta mea, un lucru: „Mai presus de Dumnezeu,de lege și de coronavirus nu este nimeni!”, scrie Costel Mândrilă, directorul Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Pantelimon” din Focșani