Scrisoare deschisă a unui militar român către realizatorii de televiziune. Cel care semnează scrisoarea „căpitan PT”, şi scrie din Afganistan,  critică abordarea unor jurnalişti faţă de cei care sunt în misiuni şi le cere să nu-i mai acuze că au plecat pentru bani. Mai mult, a subliniat că nu sunt mercenari. Legea îi obligă la participe la aceste misiuni.
Militarul român aflat în Afganistan îşi începe scrisoarea cu un motto în care spune: „De ce să lași adevărul să strice o știre bună? Dragă jurnalistule, oriunde te-ai afla, știu că nu ai habar de existența mea, a militarului român, dar aud că ești tare frământat de veniturile mele actuale și mai ales cele viitoare, așa că încerc să îți alung neliniștile. Îți scriu din Afganistan. NU, nu sunt mercenar și nu am plecat pentru bani. Legea mă obligă să particip la astfel de misiuni, „pentru îndeplinirea obligațiilor asumate de România prin convenții și tratate internaționale”.

Scrisoare deschisă a unui militar român către realizatorii de televiziune: „Nu sunt mercenar!”

Vă redăm integral scrisoarea militarului român aflat în misiune: 

„Te văd destul de cult la cap încât să înțelegi că astfel de obligații sunt asumate de către politicieni, eu sunt doar un militar care a jurat să-și apere țara. Sunt un militar care ar fi vrut să fie lângă soție când a născut, să-și țină fetița de mână la primii pași, să-și însoțească tatăl pe ultimul drum. Aș fi vrut, doar că în ultimii 10 ani am mai multe nopți în misiune decât ore de emisiune ai să aduni tu vreodată.

Despre mine mai târziu, spune-mi ceva și despre tine. Am auzit că ai terminat liceul în România. Sau America, Franța ori UK. Frumoși anii de liceu. Păi nu știu eu? În aceeași perioadă cu tine, eram tot în liceu, unul militar, la Câmpulung Moldovenesc. Pe tine te-a trimis tata școli private sau licee bune, pe mine nu m-a convins mama să rămân la „Murgoci”, în Brăila.  Nu-i așa că n-a fost rău în liceu? Tot la 6 te trezeai, cu înviorare, sectoare și în formație până la sala cu mese? Tot în bocanci și ținută, 8 în cameră și învățai în aceeași sală cu cei 30 de colegi? Tot instrucție, rigoare militară și o felie de pâine în pauza mare? Evident însă, ce mai contează efortul și privațiunile când amândoi suntem motivați de aceeași dragoste de țară?

Am înțeles că ai terminat două facultăți, completate cu un Executive Master of Business Administration. Excepțional! Eu am rămas tot în cazarmă, la Academia Forțelor Terestre, încă 4 ani, în orașul președintelui nostru. Aceleași vicisitudini din liceu, acum completate cu mai multă instrucție, ai avut și în facultate, nu? Frumos oraș Sibiul, sper să merg într-un concediu să-l vizitez pe îndelete, în Academie timpul era foarte atent gestionat de comandanții noștri. Mi-a spus un coleg că, deși foarte tânăr, ai fost deja reporter, șef de departament ori administrator, director executiv și chiar director general la diferite firme. La mine, în Armată, posturile de director se accesează mai greu și rareori familia e un argument.

Scrisoare deschisă a unui militar român către realizatorii de televiziune

După Academie eu am fost 4 ani la o unitate de la Lunca de Sus. Acolo nu prea aveam probleme cu traficul. Bine, nici timp nu aveam, că ieșeam zilnic cu plutonul la instrucție. Iarăși găsesc asemănări între noi. Temperatura în munți este ca atmosfera din emisiunile voastre, când vorbiți despre Armată: negativă. Frumoasă tinerețe am avut amândoi. La 26 de ani tu cu „8 într-o barcă”, eu cu 24 în pluton, la minus 8 prin poligon. De la Lunca am fost mutat la Cincu. M-au ajutat și cele 6 luni din Afganistan să devin instructor, iar provocările unei locații izolate n-au cum să nu te bucure. Ții minte cum ai plecat tu să studiezi limbi exotice prin tot felul de deplasări „în interes editorial”? Eu nu am ajuns la acest stadiu dar am studiat 3 luni într-un Centru de pregătire la Făgăraș. În perioada în care tatăl tău te ținea la facultate, al meu tată a plecat să-și întâlnească parte din colegi. S-a prăpădit la doar 58 de ani. Fost ofițer, s-a bucurat 5 ani de 4.200 de lei pensie. Nesimțită pensie, nu-i așa? După aproape 40 de ani de Armată, după mii de ore în frig și ploaie, s-a pregătit să-și apere țara dar a pierdut lupta cu boala. A rămas mama, care l-a urmat prin garnizoane, de la Bistrița la Topraisar, cu pensia de urmaș, 2.100 de lei.  În cimitir, când mai merg pe la tata, realizez speranța de viață a militarilor, 60 de ani. Puțini ajung să și cheltuie, mai mult de  5-7 ani „pensia nesimțită” așa că eu chiar nu înțeleg îngrijorarea ta. Am văzut o știre potrivit căreia renunțarea la pensiile militarilor ar produce o ecomomie de 9 mld. lei. Înțeleg că intenționați să nu le mai dați niciun leu în următorii 4 ani, pentru că altfel nu știu ce matematică se întâmplă acolo. Poate îi chemați zilnic la Centrul Militar și le aruncați câte un sufertaș cu mâncare. Și încă ceva, cred că informațiile pe care le primești tu au nevoie de actualizare. Armata plătește 60.000 de militari în rezervă și retragere, nu 180.000 cum repetați, obsesiv, în emisiuni.

Cum să trăiască cineva din banii pe care tu îi dai lunar la coafor, la frizer sau la spa?!

N-am stat mult la Cincu, dar am avut timp de o altă misiune, în Afganistan. De data asta am fost mai puțin norocoși. Nu ne-am mai întors toți după șase luni. Unii au venit mai repede. Uciși sau mutilați de un dispozitiv exploziv improvizat. Se mai întâmplă. Ne lăsăm scrisori de rămas bun înainte de fiecare misiune și încercăm să ne consolăm cu gândul că cineva va avea grijă de familiile noastre. Statul, România, politicienii, că doar ei sunt cei care-și asumă obligații în numele nostru. Unul dintre colegii uciși avea un băiețel născut după ce el a plecat în misiune. A rămas soția să-l crească, din pensia de urmaș a soțului, 1.800 de lei. Știu, te surprinde! Cum să trăiască cineva din banii pe care tu îi dai lunar la coafor, la frizer sau la spa?! Sunt convins că ești la curent cu solda unui căpitan după 20 de ani de armată, 3.600 de lei, și că te încearcă o empatie profundă față de familiile eroilor noștri. După 3 ani la Cincu am fost mutat, iarăși, la Câmpulung Muscel. Altă garnizoană plină de posibilități, în care soția și-a găsit cu greu un loc de muncă și unde fiica noastră încearcă să-și facă alți prieteni. Doar știi, noi ne asumăm voluntar privațiunile serviciului militar, partenerii de cuplu le acceptă înainte să ne spunem jurămintele, iar copiii le descoperă ulterior.

Pe tine nu te deranjează modificarea grilei de program? Nu prea? Pe mine mă cam neliniștește incertitudinea cadrului legislativ. În ultimii 7 ani Statutul cadrelor militare, Ghidul carierei și ordinele de ministru care reglementează organizarea și funcționarea sistemului de ierarhizare și selecție se modifică mai des ca promisiunile politicienilor. Mai grea este incertitudinea cadrului legislativ decât precaritatea tehnicii cu care mă instruiesc sau gloanțele și atacurile talibanilor în misiune. Cred că ții minte accidentul cu camionul de la Câmpulung Muscel în care au murit 3 colegi de-ai mei. Știu că ții minte! La cât te preocupă veniturile noastre sigur ești informată și asupra obligațiilor pe care ni le asumăm pentru cele câteva mii de lei. Ei bine acolo de vină a fost tehnica, la fel ca în cazul accidentului în care au murit alți 3 colegi pe timpul unei trageri cu muniție reală. Se mai întâmplă. Noi mergem însă cu încredere, la instrucție sau la misiune, convinși că țara va avea grijă să fim dotați corespunzător, iar familiile noastre să nu fie umilite dacă rămân fără noi. Până la urmă încă din vremea Imperiului Roman statul asigura venituri militarilor după retragea din armată, așa cum sunt convins că știi.

Simți și tu ce simt eu când aud imnul, când văd tricolorul sau când revin în bază după o misiune începută la 9 seara și încheiată la 2 dimineața

Acum ce să spun? La pensie încă nu mă gândesc. Îmi înțelegi, însă, disconfortul la gândul că vă folosiți de noi în discurs așa cum vă folosiți pe timp de criză sau la război. Mass media sau politicieni, „influensări” sau comentatori, vă aduceți aminte de noi la inundații sau alte calamități naturale, la explozii sau catastrofe industriale, pe timp de pandemie sau în alte crize, după care aruncați vitriol peste memoria eroilor, le umiliți văduvele și ne transformați în „asistați sociali” sau „pensionari nesimțiți”. Simți și tu ce simt eu când aud imnul, când văd tricolorul sau când revin în bază după o misiune începută la 9 seara și încheiată la 2 dimineața, pe timpul căreia îmi repet de zeci de ori frânturi din jurământ? „Jur să-mi apăr ţara, chiar cu preţul vieţii” e legământul meu față de România. Pe mine cine mă apără, dragă jurnalistule? Peste 20 de ani, când sper să trec în rezervă, cine-mi apără dreptul la un trai decent după o viață de privațiuni? Încă mulți ani după ce trec în rezervă sunt sub legământ față de țară și pot fi rechemat în activitate, motiv pentru care este firesc să-mi fie asigurat venitul tot de către Armată, nu de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, tu cum spui? Cât de greu este să avem o lege a pensiilor de serviciu, pentru militari, care să nu fie modificată la fiecare 7 ani, doar pentru că asigură spectacol discursului politic? O lege care să fie respectată, nu cu drepturi suspendate cum s-a întâmplat anul ăsta. O lege care să asigure România că militarii ei, în rezervă, își pot îngriji decent sănătatea pentru a fi rechemați, la nevoie.

Sunt câteva rânduri adresate şi pentru: „Domnul Ciucă, un intelectual rasat”

Dragă realizatorule, sper să revin în țară peste câteva luni, până atunci te rog să transmiți câteva gânduri ministrului apărării pe care sigur ai să-l inviți la o emisiune, să-și apere camarazii. Domnul Ciucă e un intelectual rasat, un politician versat și un militar cu o carieră care l-a transformat în legendă. Am auzit că are și un doctorat, în științe militare, pe care abia aștept să-l citesc. Plecând de la lucrarea științifică „Dimensiunea participării Armatei României la operații multinaționale” poate să-ți spună că majoritatea covârșitoare a țărilor din NATO și UE au legi și sisteme de pensii separate pentru militari. Cei foarte puțini, care nu au, asigură o soldă muuult peste media salariului net, beneficii consistente la trecerea în rezervă, iar în activitate posibilitatea de a fi aleși în administrația locală sau o formă de sindicat despre care noi nici nu visăm. Sunt convins că ești de acord că în România interzicem militarilor exercitarea unor drepturi fundamentale ale omului, le cerem sacrificiul suprem, dar trebuie să ne asigurăm că există mecanisme de compensare. Domnul general (rz.) dr. Ciucă n-a uitat anii de Liceul militar de la Craiova, tinerețea de la Vânju Mare sau provocările din garnizoana Focșani, motiv pentru care sunt convins că n-ar vinde Armata pe interese politice. Sunt mulți care îl suspectează de interese oneroase, oportunism sau arivism, dar nu plec eu urechea la zvonuri lansate de detractori. Cum să cred că a făcut praf organizarea și înzestrarea Armatei, cum să accept că a cultivat obediența și a încurajat incompetența, cum să fi subminat capacitatea de apărare a țării, el, eroul de la Nasiriah? Cheamă-l, te rog, pe ministrul Ciucă și sunt convins că va susține cauza militarilor cu aceeași determinare cu care a susținut achiziționarea bateriilor Patriot sau ordinul privind chemarea în activitate, cu grade de ofițer superior, a multor persoane care nu au ținut vreodată o armă în mână.

Tot spuneți că avem nevoie de 1 mil. de tineri să se întoarcă în țară și să se integreze pe piața muncii. Care piață a muncii? Dar cum? Uite, unul, pe nume Pavel Popescu, s-a întors din Norvegia, la 29 de ani, și a fost „invitat” pe listele PNL la Camera Deputaților, la doar 3 zile după ce s-a înscris în partid. Cum să trăiești în Norvegia 5 ani fără niciun venit, cum să vorbești despre salarii și pensii când nu ai muncit niciodată, cum să nu te recomande nimic, dar să ajungi parlamentar, sunt sfaturi pe care tânărul Popescu le poate împărtăși milionului de tineri pe care îi așteptați. Vreo 20.000, împreună cu domnul Popescu, ar putea acoperi deficitul de combatanți din Armată. Poți veni și tu, jurnalistule. Astfel, peste 20 de ani, te vei putea bucura să treci în rezervă cu o căciulă de bani și o raniță de afecțiuni medicale. Scrisoarea a fost publicată pe site-ul politica-dezastrului.

Cu drag, căpitan PT.