Un scriitor român din New York. Istoriile lui Alex Ștefănescu
Editura Evenimentul si Capital

Un scriitor român din New York. Istoriile lui Alex Ștefănescu

Autor: | | 0 Comentarii | 1148 Vizualizari

Ce surpriză! Scriitorii români stabiliţi la New York suferă aproape toți de provincialism. În cel mai mare oraş al lumii, conştiinţa lor literară nu o depăşeşte pe aceea a autorilor locali din Mizil sau Dolhasca. Înainte de a-i cunoaşte, te gândeşti la ei paralizat de respect, închipuindu-ţi în mod greşit că li s-a transmis ceva din grandoarea şi efervescenţa New York-ului.

Dar, la faţa locului, constaţi că aproape tot ceea ce înseamnă viaţa lor literară – cărţi publicate, cenacluri, reviste, întâlniri la câte unul dintre ei acasă, ierarhii stabilite în urma unor discuţii aprinse şi contestate a doua zi etc. – este mărunt şi fără viitor. Dacă se mai şi întâmplă să stai de vorbă cu un autor ca Gabriel Pleşea, care, mereu agitat şi revendicativ, face paradă de anticomunism şi te somează să-i elogiezi cărţile puerile în publicaţiile din România, îţi vine să regreţi că ai mai traversat Atlanticul.

Printre puţinii scriitori români stabiliţi la New York care pot fi consideraţi profesionişti ai scrisului şi care contează în literatura română contemporană (Liviu Georgescu, Dumitru Radu Popa, Theodor Damian și încă doi sau trei) se numără Mircea Săndulescu. Un recent roman al său, „Un loc bun să te sinucizi”, nu numai că intră în concurenţă directă cu cele mai valoroase romane româneşti apărute după 1989, dar atrage atenţia printr-o perspectivă inedită asupra societăţii româneşti de azi, aceea a unui român plecat de multă vreme din România.

Mircea Săndulescu (născut în 1945 la Brăila) a fost considerat cândva, alături de Ioan Dan Nicolescu, o promisiune a prozei româneşti. A debutat în 1969 cu o povestire, Al doilea musafir, publicată în „Luceafărul”, iar prima carte, romanul „Victorie clandestină”, i-a apărut la Editura Cartea Românească, în 1977. Nicolae Manolescu l-a remarcat imediat, considerândul atunci „singurul romancier de mare anvergură apărut în ultimii şapte-opt ani”, dar tot Nicolae Manolescu, comentând al doilea roman al lui Mircea Săndulescu, „Tratat despre oaspeţi”, 1979, atrăgea atenţia asupra unor influenţe prea vizibile, în special asupra celei exercitate de Nicolae Breban.

Am scris şi eu cu entuziasm la vremea respectivă (şi bine am făcut) despre impetuosul nou-venit, care în discuţii pasionante şi interminabile încerca să revizuiască ideea însăşi de roman şi îşi făcea cunoscute proiectele literare îndrăzneţe. Scund şi îndesat, blond spre şaten, cu ochii albaştri, explica mereu că se grăbeşte, fiind aşteptat acasă de o familie numeroasă, şi totuşi adăuga mereu ceva şi încă ceva la ceea ce spusese, transformând dialogul într-un monolog captivant.

Demnă de interes în romanele sale mi se părea nu construcţia epică, de multe ori complicată inutil, ci electricitatea din fiecare frază.

După ce s-a făcut cunoscut, Mircea Săndulescu a publicat şi alte cărţi în România (dintre care merită recitite azi romanele „Intermediarul” şi „Placebo”, amândouă apărute în 1983), apoi, în 1985, s-a expatriat, stabilindu-se la New York. Critica literară din România a fost obligată să nu-i mai menţioneze în nici o împrejurare numele (conform unui ritual al demonizării expatriaţilor, practicat de autorităţile comuniste), iar după 1989 l-a uitat pur şi simplu. În 2007 scriitorul a revenit în forţă, cu un roman original, atent construit şi bine scris, inspirat din actualitatea românească, „Un loc bun să te sinucizi”.

Acest roman nu mai aminteşte prin nimic de modul de a scrie al lui Nicolae Breban, care în tinereţe constituia un model tiranic pentru autor. Mircea Săndulescu este acum integral el însuşi. El a renunţat la jungla epică, fascinantă şi neliniştitoare, în care îşi atrage Nicolae Breban cititorii, în favoarea unui edificiu narativ graţios geometrizat, la fel de atrăgător. Această „raţionalizare” a arhitecturii romanului (învăţată probabil de la americani) nu reduce deloc farmecul literar al textului. Este vorba doar de altfel de farmec. În plus, Mircea Săndulescu a devenit mai conştient de umorul său, astfel încât nu ezită să şarjeze (cu măsură şi bun-gust) portretele şi gesticulaţia personajelor. Povestea tristă şi uneori grotescă pe care ne-o spune ni se înfăţişează şi ca o secvenţă din eterna comedie umană.

Opiniile exprimate de invitații EVZ aparțin autorilor și nu reprezintă punctul de vedere al publicației

Pagina 1 din 2



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Invitaţii evz

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI

Articole salvate