În fapt, este vorba despre un microbuz de mari dimensiuni, dotat cu băncuțe, laptopuri și imprimantă, numit ”atelier de școală mobilă” și are menirea de a duce învățătura acasă la cei ce nu pot, din anumite rațiuni, să frecventeze cursuirile din școli.

Dacă trebuie, vine muntele la Mahomed

Pus pe roți cu bani de la primărie, dar și de la Uniunea Europeană, în microbuz, și în jurul lui, se țin ore de studiu tip after-school pentru elevii din ciclul primar și meditații pentru cei din ciclul gimnazial. Implementarea acestui proiect are scopul de a reduce și preveni abandonul școlar, precum și promovarea accesului egal la învățământ, prin organizarea de programe de tip „A doua șansă”, gradinițe estivale, consilierea parinților, dezvoltarea unor mecanisme locale de susținere a procesului educațional.

Laptopuri, catering, documentare

Microbuzul este dotat cu bancuțe și masă de lucru pentru mentorat sau consiliere, birou de lucru cu 2 laptop-uri, imprimanta A3, aer condiționat, TV led interior, TV led în exterior pentru rularea de documentare, marchiză laterală pentru umbră, scaune de exterior, dozator de apă, mini-frigider, cuptor cu microunde, cafetieră, sistem suplimentar de iluminat exterior, scară suplimentară pentru acces ușor, generator de curent, opțiuni de alimentare cu curent direct la priza externă. Școala pe roți se adreseaza unui grup-țintă format din: 60 de copii de vârstă antepreșcolară de 2-3 ani și 200 de copii de vârstă preșcolară care provin din grupuri vulnerabile, 480 de elevi din ciclul primar și gimnazial de la 4 școli , 50 de tineri care nu au absolvit învățăamântul obligatoriu și 260 de părinți ai elevilor în risc de părăsire timpurie a școlii.

Tinta: abandon scolar zero

Programul microbuzului-școală este luni-joi, între orele 14.30 și 16.30. Primele două ore sunt dedicate elevilor de gimnaziu, următoarele două sunt pentru preșcolari și copii de gimnaziu. La școala pe roți lucrează două cadre didactice și opt mentori, prin rotație. De asemenea, sunt realizate programe și pentru părinți, pentru a-i convinge să-și ducă micuții la creșe, grădinițe, la școală. ”Proiectul durează 36 de luni, respectiv până la 8 mai 2021, dar vom continua cu Școala Mobilă și după finalizarea proiectului. Rezultatele se văd deja, dar acest proiect va avea rezultate pe termen lung. Ne dorim să înlăturăm total problema abandonului școlar și vom folosi toate mijloacele pentru a îndeplini acest obiectiv”, a declarat, în exclusivitate pentru EVZ, primarul municipiului Turda, Cristian Octavian Matei.

La noi, abandonul școlar este în creștere

Potrivit celor mai recente date prezentate de Eurostat, în momentul de faţă suntem pe locul trei în Uniunea Europeană la părăsirea timpurie a şcolii. Astfel, 18,9% dintre tinerii români din intervalul de vârstă cuprins între 18 şi 24 de ani renunţă la studii. La nivelul Uniunii Europene, suntem depăşiţi doar de Spania, cu un procent al abandonului şcolar de 20,3%, şi de Malta, cu 20,1%. Din punct de vedere al sexelor, deţinem o altă tristă supremaţie: 18,3% dintre fetele românce abandonează şcoala, procentul fiind semnificativ mai mare decât cele înregistrate în Spania sau în Bulgaria. Foarte îngrijorător este că abandonul şcolar în ţara noastră este în creştere, în vreme ce la nivelul întregii Uniuni Europene, tendinţa generală, inclusiv în Bulgaria, este de scădere. La fel de grav este faptul că un procent important din aceşti tineri nu doresc să intre în câmpul muncii după abandonarea studiilor. Atenție, aproximativ o cincime dintre elevii români rămân cu cel mult opt clase, 75% dintre copiii rromi nu termină gimnaziul.

Te-ar putea interesa și: