Schimbări majore pentru profesori. Planul dezvăluit de ministrul Educației

Sursa: arhiva EVZ

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat că va discuta introducerea unei componente salariale în funcție de performanța dascălilor.

„Există posibilitatea, o să discutăm cu miniștrii de resort și cu primul ministru, să introducem poate o componentă salarială de motivare în funcție de performanță prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Spre exemplu, există multiple variante, le analizăm cu toată atenția”, a declarat Sorin Cîmpeanu la finalul ședinței de guvern de miercuri.

În opinia lui Cîmpeanu, dascălii „au făcut față cât se poate de bine în condițiile în care sisteme de educație recunoscute ca fiind mai avansate decât România au avut dificultăți în a convinge cadrele didactice să se implice în predarea online fără echipamente, fără o instruire specifică, în România cadrele didactice au făcut eforturi, fiecare cum s-a priceput mai bine, pentru ca procesul de învățământ să continue. Deci există merite deosebite care trebuie recunoscute și trebuie să existe și motivație”, potrivit EduPedu.ro.

„Cadrele didactice din România merită cu siguranță un regim motivant de salarizare”, a declarat ministrul Educației.

Creșterea costului standard per elev

El a precizat că, în costul standard per elev care are o componentă destinată salariilor, această componentă în ultimii 4 ani, din 2016 până în 2020, s-a dublat, de la 3.024 de lei componenta destinată salariilor în 2016 la 6.111 lei componenta destinată salariilor în 2020.

„În același timp, componenta destinată tuturor cheltuielilor de funcționare a școlilor, de la energie electrică, alimentare cu apă curentă acolo unde există, cheltuieli cu încălzirea pe timp de iarnă, cu substanțe de igienă, de protecție anti-covid, de pregătire profesională – în 2016 erau de 321 de lei per elev, acum sunt de 387 de lei per elev. Urgența este o creștere semnificativă a costului standard per elev pentru ca școlile să poată funcționa. Fără să neglijăm componenta de creșteri salariale”, a afirmat Sorin Cîmpeanu.

Vaccinarea: disponibilitate, doze, prioritate

Cu privire la disponibilitatea personalului din învățământ la vaccinare, ministrul a declarat: „Nu avem un rezultat cu privire la disponibilitatea personalului din învățământ de vaccinare. Sunt 340.000 de angajați în sistemul național de educație, am lansat o interogare, așteptăm raportările numerice cu privire la disponibilitatea de vaccinare până la data de 15 ianuarie, orele 16:00”.

Cîmpeanu a precizat că răspunsul privind disponibilitatea de vaccinare nu reprezintă nicicum o obligație de vaccinare, dar pe baza acestui rezultat va putea fi pregătit numărul de doze, precum și prioritatea acordată personalului din învățământ pentru vaccinare, prioritate care va fi corelată perfect cu importanța deschiderii școlii în regim clasic.

„Analiza va fi efectuată după jumătatea lunii ianuarie, după ce vom avea date privind evoluția epidemiologică și rata de infectare în urma vacanței de iarnă, după ce vom avea o imagine mai clară asupra evoluției campaniei de vaccinare, după ce vom analiza și măsurile adoptate de alte state aflate în situații similare și nu în ultimul rând, după ce vom avea realitățile din sistemul de educație pentru care ministerul a cerut raportarea estimată a celor care au avut dificultate cu privire la urmărirea procesului de învățare online”, a spus Cîmpeanu.

„În cea de-a doua jumătate a lunii ianuarie vom face această analiză, iar decizia va fi luată în ultima decadă a lunii ianuarie cu privire la redeschiderea școlilor în format clasic”.

Întrebat dacă va lua în calcul ca unde rata de incidență este foarte mică, sub 1,5 spre exemplu, să fie redeschise școlile înainte de 8 februarie, Sorin Câmpeanu a răspuns: „ Atunci când am precizat că nu excludem niciun scenariu care va rezulta în urma acelei analize responsabile și profesioniste, implicit am spus că luăm în considerare și scenariul în baza căruia dăm prioritate celor mici din grădiniță și din învățământul primar, și scenariul în baza căruia dăm prioritate zonelor cu rată de infectare mai scăzută, și scenariului în care prioritizăm elevii care vor susține examenele naționale, și scenariul în care putem deschide toate școlile din România”.

Toate aceste scenarii vor fi luate în considerare numai în funcție de analiza dependentă de evoluția ratei de infectare și de evoluția campaniei de vaccinare, a insistat ministrul.

„Nu deschidem mai repede de 8 februarie, nu are cum, datele le vom putea avea după jumătatea lunii ianuarie, analiza o vom face până la finalul lunii ianuarie, deci mai devreme de semestrul al doilea nu se poate, pe 29 ianuarie elvii intră în vacanță. Fizic, logic, decizia nu se poate lua altfel”, a spus Cîmpeanu.