Schimbări majore la NATO. Ce fac europenii pentru securitatea Europei

Schimbări majore la NATO. Ce fac europenii pentru securitatea Europei

După lungi serii de acuzații reciproce cu privire la contribuțiile pentru securitatea comună în NATO, europenii fac prima concesie Statelor Unite.

Europenii și americanii au convenit asupra unei noi formule pentru finanțarea comună a Alianței Nord-Atlantice, cu câteva zile înaintea summitului NATO de la Londra, de săptămâna viitoare.

Astfel, Statele Unite vor plăti aproximativ 16% din bugetul Alianței, față 22% până acum, ceea ce înseamnă o reducere de aproximativ 150 de milioane de dolari cheltuielile pentru costurile sediului NATO din Bruxelles și ale operațiuni militare limitate ale Alianței, potrivit Rador.

Liderii europeni din NATO încearcă, astfel să îl mulțumească pe președintele Trump, care a cerut în repetate rânduri ca europenii să-și respecte angajamentele prin alocarea a 2% din PIB pentru apărare.

Secretarul general al Alianței, Jens Stoltenberg, a încercat să păstreze legături strânse cu Administrația Trump, dată fiind importanța angajamentului Americii față de alianță.

Declarație despre Rusia și China?

Pe de altă parte, oficiali ai Administrației Trump au spus că se așteaptă ca președintele să insiste asupra provocărilor continue pe care le au în față NATO și comunitatea internațională din partea Chinei și a Rusiei.

Rusia a demonstrat un continuu dispreț față de suveranitatea și integritatea teritorială a vecinilor săi, au spus aceiași oficiali, adăugând că acest aspect va fi cu siguranță discutat la summitul NATO de la Londra. Oficialii Administrației Trump au avertizat de asemenea asupra încercărilor Chinei de a câștiga o mai mare influență globală, subliniind riscurile tehnologiei 5G.

Președintele Donald Trump va insista în mod cert asupra acestei teme, cerându-le aliaților să folosească echipamente 5G furnizate de un parteneri de încredere. Nu este un domeniu în care aliații doresc să permită Partidului Comunist chinez să extragă datele lor sau să intre în rețele lor, au spus aceiaşi oficiali, afirmând că problema reprezintă o foarte înaltă prioritate pentru Statele Unite.

Războiul de spionaj cu China și „moartea NATO”

Pentagonul a oprit încă de anul trecut vânzările de telefoane mobile și modeme ale companiilor chinezești Huawei și ZTE bazelor militare ale Statelor Unite din întreaga lume din cauza potențialelor riscuri de securitate.

Președintele Trump va avea și întâlniri bilaterale la Londra, marți cu președintele Franței, Emmanuel Macron, care a declarat recent că NATO a intrat în moarte cerebrală, și miercuri dimineață cu cancelarul german, Angela Merkel.

Tot miercuri, Donald Trump va avea un dejun de lucru cu președinții României, Poloniei, Greciei, ai celor trei țări baltice, Bulgariei și cu prim-ministrul britanic Boris Johnson. Miercuri după-amiază președintele Trump se va întâlni cu prim-miniștrii Danemarcei și Italiei

Ne puteți urmări și pe Google News