Schimbări majore la Google. TV Streamer, în loc de Chromecast
- Iulia Moraru
- 7 august 2024, 11:32
Google a decis să aducă noi beneficii pentru utilizatori și să înlocuiască vechiul stick de streaming Chromecast cu noul TV Streamer.
Într-o schimbare de paradigmă, gigantul tehnologic introduce Google TV Streamer, un dispozitiv care renunță la modelul anterior al Chromecast, ce era suspendat de un cablu, în favoarea unui aparat mai mare care poate fi plasat pe masă lângă televizor.
Google lansează un dispozitiv de streaming inovator
Pe lângă schimbarea de format, Google TV Streamer oferă și un set îmbunătățit de specificații hardware, incluzând un chipset mai performant și o conexiune de rețea mai rapidă.
Potrivit producătorului, noul dispozitiv dispune de un procesor cu 22% mai rapid decât cel al Chromecast 4K. Având în vedere că Chromecast 4K a fost lansat în 2020, acest procent nu reprezintă, totuși, un salt semnificativ în performanță după patru ani.
Un aspect remarcabil este creșterea capacității memoriei RAM la 4GB și extinderea spațiului de stocare la 32GB.
Funcționalitățile noului dispozitiv
Google TV Streamer beneficiază de conexiune gigabit, alimentare prin USB-C și HDMI 2.1, care permite redarea conținutului video 4K la 60 de cadre pe secundă și suportă HDR10.
Telecomanda a fost ușor ajustată, cu o rearanjare a butoanelor. De asemenea, aceasta include funcția „find my remote” pentru a ajuta utilizatorii să o găsească dacă este pierdută în casă.
Printre alte funcții bazate pe inteligența artificială se numără generarea de recenzii pentru diverse seriale și recomandarea de emisiuni personalizate conform intereselor utilizatorului.
În plus, dispozitivul dispune de un mod ambiental care permite extragerea amintirilor din biblioteca Google Photos pentru a crea un proiect foto unic.
Noul Google TV, lansat în toamnă
Noul Google TV Streamer va fi lansat pe 24 septembrie și va avea un preț de 100 de dolari, potrivit News.ro.
Printre noile caracteristici se numără un buton personalizabil care poate deschide fie centrul de control smart home, fie aplicația preferată.
De asemenea, butonul de volum a fost reamplasat în partea superioară.