Televizoarele 4K, noul standard în materie: deja reprezintă mai mult de jumătate din televizoarele vândute

Televizoarele 4K, noul standard în materie: deja reprezintă mai mult de jumătate din televizoarele vândute

Piața europeană de televizoare cunoaște o creștere fără precedent atunci când vine vorba de televizoare smart 4K, chiar dacă e vorba de diagonale „mici” (110 cm), față de China sau Statele Unite.

Piața europeană de televizoare cunoaște o creștere fără precedent atunci când vine vorba de televizoare smart 4K, chiar dacă e vorba de diagonale „mici” (110 cm), față de China sau Statele Unite. Europa este la doar un centimetru distanță de SUA, în ceea ce privește media diagonalei televizoarelor 4K cumpărate în ultimul an. „Europenii sunt dispuși să renunțe la mobile, doar pentru a putea avea în living un ecran mai mare și cu rezoluție mai mare”, spunea, în urmă cu un an, Paul Gray, analist principal al IHS Markit. Adevărul este că, potrivit datelor mai multor studii, dimensiunea medie a televizoarelor cumpărate crește cu un centimetru pe an. Altfel spus, ne dorim și ne cumpărăm televizoare tot mai mari pe măsură ce schimbăm televizoarele vechi. Asta ar putea avea de-a face și cu prețurile tot mai accesibile ale televizoarelor din ziua de azi.

 Televizor - eMAG oferte

În jur de 17% din utilizatorii din Europa Occidentală aveau în urmă cu un an un televizor smart UHD în casele lor, în timp ce, în 2022, IHS se așteaptă ca acest procent să ajungă la 40%. „Televiziunile ar trebui să țină cont de aceste cifre, care nu sunt deloc de neglijat, atunci când vor demara proiecte de emisiuni 4K”, a mai spus Paul Gray.

Unul din factorii principali care influențează creșterea vânzărilor de televizoare 4K este prețul. În China deja se poate cumpăra un televizor cu ecran cu diagonala de 165 cm pentru 420 de euro. Aceste reduceri de prețuri se fac simțite tot mai mult și în Europa. Întrebarea nu este dacă se va generaliza UHD-ul sau nu, ci doar de când se va întâmpla. E chestiune de timp, spun specialiștii. Deja, jumătate din toate televizoarele vândute pe Vechiul Continent sunt 4K, dar procentul crește de la lună la lună.

Ne puteți urmări și pe Google News

Nu la fel de optimiști sunt specialiștii când vine vorba de 8K. Aceste televizoare smart au nevoie de un plus de 20% de energie față de suratele lor 4K. De aceea, Uniunea Europeană realizează studii în acest moment cu privire la consumul energetic al televizoarelor 8K.

În ceea ce privește formele de distribuire a conținutului televizat, Paul Gray susține că televiziunea clasică continuă să domine. Rămâne de văzut, însă, cât anume din televiziunea clasică va fi în Ultra HD. Conținutul OTT (over-the-top) este în creștere, dar televiziunea convențională în Europa încă o duce bine.

Televizor - eMAG oferte

Gray consideră că decisiv pentru avântul Ultra HD este necesar un conținut care să merite văzut, un hardware atractiv și un furnizor în care să ai încredere că-ți va furniza aceste servicii (o platformă). Analistul IHS a mai explicat că, în acest moment, peste 20% din totalul televizoarelor din Europa se vând online, iar procentul este în continuă creștere. Utilizatorii preferă să se documenteze despre un anumit produs online, să citească review-uri, să consulte site-uri de specialitate și să facă online comanda unui nou televizor pentru acasă.

România urmează același trend ca Europa Occidentală. În 2020, unul din trei televizoare vândut prin intermediul eMAG era televizor 4K Ultra HD. Cu toate acestea, procentul total al televizoarelor 4K din casele românilor este deocamdată sub media europeană de 17%.

Tot televizoarele cu diagonală de cel puțin 110 centimetri sunt preferate și de conaționalii noștri, după cum o arată creșterile de vânzări ale acestor modele, cu procente între 40% și 60%.