Schimbări de trupe la Antena 1. Cine va apărea în fața telespectatorilor de acum încolo. Este ”amestescul” perfect

Schimbări de trupe la Antena 1. Cine va apărea în fața telespectatorilor de acum încolo. Este ”amestescul” perfect

Emisiunile Observatorului de weekend vor fi prezentate de o echipă nouă de prezentatori, respectiv Mihaela Călin și Mihai Jurca.

Sâmbăta și duminica, începând de la șase dimineața, Observatorul de pe Antena 1, va fi prezentat de Mihaela Călin și Mihai Jurca, care până acum prezenta meteo.

„Promisiunea mea și a echipei pentru toți cei care ne privesc sau vor alege să ne privească de acum încolo este că vor găsi la Observator, în fiecare dimineață, același profesionalism și energia de care au nevoie pentru a-și începe ziua așa cum trebuie!”, a declarat Mihaela Călin.

Mihai Jurcă a declarat că așteaptă să prezinte edițiile Observatorului, unde va asigura buna dispoziție, specifică zilelor de sâmbătă și duminică.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Sunt încântat de acest nou proiect! Diminețile de weekend trebuie să fie amestecul perfect de informații și bună dispoziție și asta ne vom strădui să facem împreună.”, spune Mihai Jurca.

Rocada de la știri

De luni până vineri, Iuliana Pepene și Bogdan Alecsandru sunt primii care aduc știrile în casele românilor, la Observatorul de la ora 6.

În fiecare dimineață, evenimentele zilei, dar și informațiile despre vreme, tehnologie și sănătate sunt adunate, selectate și prezentate de o echipă a cărei prioritate este ca fiecare telespectator să iasă din casă pregătit pentru ziua pe care o începe.