Incident la un magazin de bijuterii din Sectorul 1 al Capitalei, după ce un tânăr a fost protagonistul unei tentative de jaf armat.
Un tânăr a încercat să dea o spargere, în această după-amiază, la un magazin de bijuterii aflat în Sectorul 1 al Capitalei. Hoțul, care a intrat în spațiul respectiv cu o armă în mână, dar a fost observat de un bărbat care a sunat de urgență la numărul 112 și a alertat autoritățile. Polițiștii l-au reținut pe tânărul respectiv, l-au dus la secție, acolo unde au aflat, în timpul audierilor, că este minor.
Infractorul avea un pistol de tip airsoft, armă ce nu era supusă omologării. A încercată să sustragă bijuterii, dar nu a apucat să ia niciun obiect, pentru că polițiștii au ajuns la magazinul respectiv, conform Antena 3.
„Tânrul a fost imobilizat, asupra sa fiind identificată o armă de tip airsoft”
În timpul incidentului de la magazinul de bijuterii, nicio persoană implicată nu a fost rănită.
„În jurul orei 14.50, prin apel 112, un bărbat a sesizat faptul că într-un magazin de bijuterii din sectorul 1 este un tânăr cu o armă. Poliţiştii s-au deplasat, de urgenţă la adresă, tânărul a fost imobilizat, asupra sa fiind identificată o armă de tip airsoft, nesupusă autorizării. Tânărul a fost identificat, este minor şi se află la sediul Secţiei 1 Poliţie pentru audieri”, au anunțat reprezentanții Poliţiei Capitalei într-un comunicat.