Femeia a făcut un scandal monstru şi a strigat după ajutor, spunând că nu vrea să meargă la DIICOT

Mai mulţi jandarmi au descins, vineri, la locuinţa familiei Melencu pentru a pune în executare un ordin de aducere la DIICOT Craiova a Monicăi Melencu, mama Luizei.

După un scandal monstru care a izbucnit din cauză că femeia a refuzat să meargă cu jandarmii, acesteia i s-a făcut rău. De asemenea, bunicul Luizei a avut un puseu de tensiune şi a fost necesară intervenţia de prim ajutor a unui echipaj medical de la Ambulanţă. Cei doi au fost transportaţi de urgenţă la Spitalul Craiova pentru îngrijiri medicale.

Despre această situaţie, avocatul Tonel Pop a afirmat că îi pare rău că nu poate să fie lângă clienţii săi.

„Îmi pare rău că nu pot să fiu lângă clienții mei – e o chestiune și de distanță mare și nu aș avea când să ajung, pe de o parte. Pe de altă parte, s-a pus un scenariu la mijloc în care văzând poziția în care a ajuns Parchetul să fie privit de către această țară se încearcă o capcanare a mea a fi adus în zonă, după care să spună că eu i-aș fi influențat cu ceva.

Aflând din timp de acest scenariu, pentru că sunt și oameni de bine în Parchetul General și în DIICOT, am fost avertizat că dacă mă apropii de acești oameni orice voi face, dacă nu se întâmplă așa cum își doresc dânșii, mi se va face un dosar penal. Dacă nu se poate face dosar penal, au fost activați toți „băieții” din presă pentru a face un curent de opinie împotriva mea. Am fost avertizat să fiu rezervat că altfel mi se întinde o capcană și mie”, a spus Tonel Pop.

Tonel Pop afirmă că nu știe ce va urma după ce mama Luizei e refuzat să meargă la sediul DIICOT.

„Nu știu ce urmează: Dumnezeu știe cu acești procurori la care ne uităm cu toții stupefiați”, a adăugat Tonel Pop, potrivit antena3.ro