Scenariul lui Orban pentru moțiunea de cenzură. Ce urmărește, de fapt, PSD

Scenariul lui Orban pentru moțiunea de cenzură. Ce urmărește, de fapt, PSD

Premierul și președintele PNL, Ludovic Orban, a declarat că PSD a depus moţiunea de cenzură doar pentru a „pune mâna pe putere” în scopul de a controla procesul electoral.

 

Mai mult, liderul liberal a spus că a lăsa ţara fără guvern în momentul de față este un act de iresponsabilitate politică.

„Prin această moţiune de cenzură este clar că PSD nu vrea altceva decât să pună mâna pe putere ca să controleze procesul electoral. Nu-i interesează vreun plan de guvernare. Dacă au ceva spus, să se prezinte în alegeri, să-şi prezinte un program de guvernare, să câştige încrederea românilor, dacă sunt în stare.

Depunând moţiunea asta de cenzură, arată foarte clar că pe ei nu-i interesează ca România să revină economic, nu-i interesează să existe un guvern care să pregătească absorbţia fondurilor europene, care să finalizeze absorbţia fondurilor europene pe exerciţiul actual, să adopte Planul de Rezilienţă şi Recuperare ca să putem accesa fondurile din facilitatea de Rezilienţă şi Recuperare, să pregătim acordul de parteneriat cu Comisia Europeană pentru bugetul 2021-2027 şi aşa mai departe”, a afirmat Ludovic Orban, luni seara, în cadrul unei emisiuni televizate.

Orban pregăteşte o lovitură năucitoare pentru PSD! Teoretic, n-au nicio şansă

Orban despre moțiunea de cenzură: „Este făcută cu spatele la cetățean…”

Potrivit adfirmațiilor făcute de Ludovic Orban, sunt extrem de multe provocări cărora trebuie să le facă faţă Guvernul, iar a lăsa ţara fără guvern în momentul de faţă este un act de iresponsabilitate politică, informează Agerpres.

Pe de altă parte, liderul liberal a precizat că, în aşteptarea deciziei Curţii Constituţionale privind legalitatea moţiunii, PNL nu stă „cu mâinile în sân”, ci a declanşat negocieri cu toţi parlamentarii, cu argumentul că oricum alegerile vor decide peste trei luni cine va conduce România.

Asul din mâneca PSD. Liberalii nu au anticipat-o pe asta! Scenariul „2015”

Potrivit liderilor PSD, moțiunea de cenzură împotriva Guvernului condus de Ludovic Orban va fi votată înainte de 27 septembrie, data alegerilor locale.