Scandalul ȘPĂGILOR anulează CONCURSURILE şcolare: "Profesorii ne dau înapoi BANII de TAXĂ"
- Andreea Ciulac
- 21 ianuarie 2014, 13:41
Avertismentele primite de sus îi fac pe profesori să dea dintr-o extremă într-alta. De frică să nu fie consideraţi şpăgari, nu mai organizează nici testări extraşcolare.
Concursurile şcolare apărute ca ciupercile peste noapte au reprezentat ani de zile o mare problemă a sistemului românesc de educaţie. Părinţii ambiţioşi îşi încurajau copiii să participe la astfel de competiţii, iar dascălii se bucurau că puteau "ciupi" un procent din taxa de participare. Au înapoiat banii părinţilor Situaţia s-a schimbat radical odată cu avertismentul şefilor din Educaţie, care au adăugat concursurile şcolare cu plată pe lista activităţilor extraşcolare care favorizează corupţia din învăţământ. Bombardaţi din toate părţile cu scandaluri de şpagă, unii dascălii se tem să mai organizeze vreo testare în afara celor de la clasă. În şcoli din sectorul 3 al Capitalei, profesorii au mers până într- acolo încât au înapoiat părinţilor banii pe care îi strânseseră pentru concursuri care urmau să se ţină în şcoală. "Ar fi trebuit să organizăm Cangur la engleză. Eu nu vreau să am probleme pentru că am strâns bani de la copii. Directorul ne-a spus să fim atenţi, aşa că am ales să nu mă mai implic, leam returnat banii. Înţeleg că au fost anulate şi restul concursurilor care se ţineau în şcoală, gen SMART sau Evaluare în Educaţie", este mărturisirea făcută de un profesor unei mame al cărui copil învaţă în sectorul 3. Un alt concurs programat la finalul acestei luni era Euclid. "Profesoara de la şcoala unde mergem de obicei ne-a spus că au primit un mail şi au fost anunţaţi că nu se mai organizează nimic acum, pentru că nu au toate aprobările necesare. Momentan, se ştie că s-a amânat pentru lunile viitoare", explică părintele. Afectaţi sunt şi dascălii implicaţi în organizare, care îşi sporeau şansele de a obţine gradaţie de merit şi de a-şi rotunji veniturile modeste. "Profesorii de la noi primesc trei lei pentru fiecare copil supravegheat şi cinci lei de lucrare dacă fac şi corectură", ne-a povestit un tătic. Soluţia perpetuării acestor competiţii stă tot la mâna părinţilor, singurii care pot controla cum sunt gestionaţi banii din taxe. "Concursurile pot avea loc prin bunăvoinţa Asociaţiilor de Părinţi. Trebuie să fie atenţi să primească, pe lângă foile cu subiecte, şi facturi doveditoare. Este păcat de copii. Pierd şansa la premii frumoase cum ar fi excursii în ţară şi străinătate", explică Boris Singer, unul dintre organizatorii concursului Cangurul, care se ţine de 20 de ani în România. Soluţia pe termen lung: o mai bună finanţare a Educaţiei Elena Nicolae, învăţătoare la clasa a IV-a la Şcoala Nr. 88 din Capitală, spune însă că părinţii sunt descurajaţi de procedeul alambicat al înfiinţării unei asociaţii: "Părinţii bat în retragere când văd cât au de alergat, iar asta este o măsură temporară. Ca lucrurile să se regleze pe termen lung este nevoie de o mai bună finanţare a Educaţiei". Deocamdată, arată dascălul, cadrele didactice sunt legate de mâini şi de picioare în privinţa concursurilor şcolare. "S-a ajuns la un fel de paranoia. Practic, banii din taxe nu au unde să se piardă, se duc la organizatori, dar simplul fapt că elevul îi predă o sumă de bani profesorului este un lucru care poate da naştere unor suspiciuni de fraudă", concluzionează învăţătoarea. Nu se încumetă să-şi lase elevii în excursie Excursiile sunt o altă tradiţie pe cale să dispară din şcolile româneşti. Ministerul Educaţiei a hotărât că, în cazul unei tragedii, directorii sunt cei care vor răspunde. "Este o decizie luată în octombrie 2012, de când cu accidentul suferit de o elevă plecată cu clasa în excursie. Cum să ceri directorului să-şi asume răspunderea pentru elevii de la sute de kilometri? Suntem nevoiţi să renunţăm la orice ieşire cu copiii, deşi sunt amintiri de nepreţuit", povesteşte directorul unui liceu bucureştean.