Baconschi a cerut o delimitare a Budapestei de "completările" la discursul lui Orban. Ambasadorul Ungariei a spus că e "o neînţelegere" şi cazul e închis.
Scandalul antimaghiar provocat de PNL şi PSD ca să acopere moţiunea de cenzură se stinge la fel de repede cum a început, "beligeranţii" bătând în retragere.
După iritarea opoziţiei, ministrul de externe l-a convocat pe ambasadorul Ungariei la Bucureşti, apoi a mers la parlament pentru o audiere în Comisia de afaceri externe. Şeful MAE a cerut o "delimitare" a Budapestei de "adăugirile" aduse discursului transmis de Viktor Orban, ambasadorul a explicat că a fost vorba de o poeziea lui Petofi Sandor, iar, ulterior, senatorul PSD Tistus Corlăţean a amintit de "derapajele" care nu corespund standardelor UE.
"I-am cerut să se delimiteze de adăugirile care au apărut nu doar în presă, ci şi acolo, pentru că persoana care a citit mai întâi mesajul premierului Orban a făcut o pauză după care a spus: şi acum voi spune şi câteva cuvinte din inimă. Este bine ca amalgamurile de tipul acesta să nu mai aibă loc şi aşteptăm din punctul acesta de vedere o delimitare strictă a partenerilor de la Budapesta", a spus ministrul de externe Teodor Baconschi, precizând că în mesajul premierului Ungariei, Viktor Orban, nu ar fi existat vreo referire cu caracter iredentist. Vezi AICI mesajul integral transmis de premierul maghiar Viktor Orban Ambasadorul Ungariei la Bucureşti, Oskar Fuzes, a declarat şi el că mesajul lui Orban, adresat cu prilejul zilei de 15 martie, a fost "amestecat", în timpul lecturării, cu versurile unei poezii patriotice a lui Petofi Sandor.
"Este o neînţelegere. Cred că este închis cazul şi că nu are consecinţe asupra relaţiilor noastre. Ungaria va sprijini în continuare România în aderarea la Spaţiul Schengen", a afirmat Oskar Fuzes.
Explicaţiile nu l-au convins pe deplin pe preşedintele Comisiei de politică externă a Senatului, Titus Corlăţean. "Sunt lucruri pe care nu le putem trece sub tăcere şi care nu corespund standardelor de preşedinte al UE, funcţie deţinută de Ungaria în momentul de faţă", a spus el.