Scandal uriaș la Institutul Inimii din Tg. Mureș. Procuror: „Facem percheziții în baza unui denunț de acum trei ani”

Scandal uriaș la Institutul Inimii din Tg. Mureș. Procuror: „Facem percheziții în baza unui denunț de acum trei ani”

Ofițerii DGA au descins, ieri, la Institutul pentru Boli Cardiovasculare și Transplant din Tg. Mureș și în două case, după ce o fundație l-a denunțat pe un chirurg cardiovascular că ar fi pretins bani ca să opereze un copil. Din casele medicului au fost ridicați 12.000 de euro, iar de la spital sute de documente

Luni, ofițerii de Poliție Judiciară ai DGA, conduși de un procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș, au descins la Institutul pentru Boli Cardiovasculare și Transplant Tg. Mureș și la cele două case ale chirurgului cardiovascular Marius Matei Liviu, bănuit că ar pretinde bani ca să opereze copii.

Dosar tergiversat ani de zile

„M.M.L., medic specialist în chirurgie cardiovasculară, a condiţionat realizarea actului medical, respectiv operaţii ale unor pacienţi, în special minori, de primirea, în mai multe rânduri, a unor sume de bani”, se arată într-un comunicat al DGA. Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș, Gheorghe Costea, care este procurorul de caz, a explicat, sec, pentru EVZ, că „perchezițiile se fac în urma unui denunț de acum trei ani, al unui pacient. Nu a fost organizat un flagrant, la baza acțiunii este doar denunțul”.

Ne puteți urmări și pe Google News

Fundația-denunțător

În fapt, însă, denunțul a fost depus, în 2013, de reprezentanții unei fundații, după ce o familie li se plânsese că medicul Marius Matei Liviu ar fi pretins 1.000 de lei ca să le opereze copilul, altfel urmând să amâne intervenția, au dezvăluit, pentru EVZ, surse judiciare.

„At u n c i , dosarul ar fi fost atribuit unui procuror bătrân, în prag de pensionare, care l-a tergiversat. A ieșit la pensie, iar dosarele lui au fost redistribuite. Acum două luni, cel de care vorbim a ajuns pe masa procurorului Gheorghe Costea”, ne-au mai spus sursele.

Ofițerii DGA au făcut, ieri, în total, cinci percheziții: la cele două case care-i aparțin medicului și încă trei acțiuni la spitalul unde lucrează medicul incriminat.

Din casele doctorului, ofițerii anticorupție au ridicat 12.000 de euro, iar din cabinetul lui – 200 de dolari. În plus, ei „au luat și documente care urmează să fie analizate zilele acestea pentru a se stabili legătura între faptele reclamate și martorii care urmează să fie audiați. Vor fi în jur de 200 de martori, pacienți sau părinți ai copiilor pe care medicul i-a operat. Or să-l aducă la audieri și pe doctor și, cel mai probabil, vor declanșa urmărirea penală”, ne spun aceleași surse judiciare.

„În spatele scandalului ar putea fi interese”

Institutul din Tg. Mureș este singurul din țară unde se mai fac, efectiv, transplanturi de cord. „N-am avut nicio plângere legată de mită, șpagă sau cum vreți să-i spuneți, de la pacienții noștri. Nici față de Institutul de la Tg. Mureș, dar nici față de celelalte centre de transplant. Mie mi se pare foarte ciudat ce se întâmplă. Institutul din Tg. Mureș este singurul unde se face încă transplant de cord, în celelalte activitatea e, practic, suspendată. Nu cred că s-a întâmplat așa ceva la Tg. Mureș, în spatele scandalului acesta ar putea fi interese”, a declarat, pentru EVZ, Gheorghe Tache, președintele Asociației Transplantaților din România.